Agricultura pe înțelesul tuturor – Faceți-vă un mare bine, arați terenul toamna (2)

866

Nu doar clima este un aliat natural al fermierului, când este folosită corespunzător desigur, ci şi unele organisme şi microorganisme din sol. În majoritatea situaţiilor, odată cu arătura trebuie introduse în sol şi importante cantităţi de materie organică vegetală, ca rădăcini sau tulpini ale plantelor de cultură sau din flora spontană. Dacă acestea vor fi lăsate peste iarnă la suprafaţa solului, degradarea și descompunerea lor va fi, pe lângă foarte înceată, şi prea puţin utilă fermierilor, ba chiar dăunătoare. Introduse în sol acestea vor fi preluate de o mulţime de animale existente aici, râme, insecte, rozătoare şi microorganisme, dintre care cele mai importante sunt bacteriile nitrificatoare, care începând cu lignina şi continuând cu celelalte grupe de substanţe componente ale materiei organice vegetale, le vor prelucra pe acestea şi restituite solului, din care sunt originare, pentru a  participa la îmbogăţirea acestuia în humus, sursa fertilităţii naturale a solului. De asemenea introduse în sol aceste materii îmbunătăţesc structura şi textura acestuia facilitând pătrunderea apei, aerului şi rădăcinilor în sol. Prin natura lor – râmeleconsumatoare numai de materie organică vegetală moartă, pe care o prelucrează prin tubul lor digestiv şi o restituie  solului, săpând galeriile proprii în căutarea acesteia, contribuie foarte mult la afânarea solului, la îmbunătăţirea insuşirilor fizice, şi nu numai, ale sale. Dacă arăturile vor fi efectuate toamna, aceste vieţuitoare nu vor fi afectate de organele active ale plugurilor, căci la data efectuării acestor lucrări ele sunt retrase adânc în sol, pentru hibernare. Dacă arăturile vor fi efectuate primăvara, şi mai ales primăvara târziu, când râmele sunt deja active în staturile superioare ale solului, unde se află materialul organic, şi deci vor fi afectate, distruse, de organele active ale plugurilor, precum şi de aer, dar mai ales de radiaţiile solare ce pătrund în sol. Aşadar, ne ucidem astfel poate cel mai important sprijin din sol, în loc să beneficiem gratuit de ajutorul lui. Prin introducerea în sol a materiilor organice, odată cu putrezirea, descompunerea lor, vor dispare şi agenţii patogeni cantonaţi pe ele, mai ales ciupercile patogene. La suprafaţa solului aceste resturi vegetale sunt adăposturi foarte bune pentru multe specii de insecte şi ciuperci patogene împotriva vicisitudinilor iernii. Totodată arând toamna şi lăsând terenul în ,,brazdă crudă” adică foarte afânat, cu multe goluri în care va pătrunde apa, zăpada şi frigul, care vor conduce sigur la distrugerea formelor de rezistenţă peste iarnă, spori ai multor ciuperci parazite, ouă, larve, pupe sau adulţi, ale multor agenţi patogeni, se uşurează mult păstrarea la cote superioare și a stării de sănătate a plantelor de cultură.

Ca să te lupți cu morile de vânt nu trebuie să-l fi citit neapărat pe Cervantes.                              Ion VELICAN

Ogoarele de toamnăse execută obligatoriu cu plugul singur, fără grapă stelată, tocmai pentru a facilita realizarea unei arături foarte înfoiată. Nu trebuie să ne sperie apariţia unor brazde mari, căci acestea vor fi sfărâmate de îngheţ–dezgheţ pe parcursul iernii. Reducând pe cale naturală rezerva din sol de agenţi patogeni se va reduce mult virulenţa, frecvenţa şi intensitatea atacului acestora, şi astfel culturile fiind mai sănătoase vor produce recolte mai bogate şi de calitate mai bună şi se va reduce mult cantitatea de pesticide, produse artificiale, de sinteză, ce se vor aplica pe plante şi sol. În acest mod contribuim indirect la diminuarea poluării mediului înconjurător în general şi a solului în special. In marile goluri din arătura de toamnă se acumulează şi o cantitate mult mai mare de apă din precipitaţii şi printr-o simplă grăpare, la zvântarea solului primăvara timpuriu, se va păstra apa timp mai îndelungat în sol. Unii fermieri consideră că arătura de toamnă este o cheltuială suplimentară, când de fapt ea este doar o cheltuială anticipată extrem de profitabilă. Comparativ cu arătura de primăvară cea de toamnă mai aduce și un spor de producţie de 10 – 15 %. Iată deci și un alt motiv pentru efectuarea ei. Arând primăvara pentru însămânţările de primăvară nu se poate realiza nici un pat germinativ de calitate  şi astfel este afectat negativ potenţialul de producţie al seminţelor folosite, precum şi efectul îngrăşămintelor chimice, de altfel tare scumpe, administrate. Să luăm ca exemplu cultura de porumb şi să schiţăm ,,un scenariu de coşmar privind agrotehnica acesteia. Casa amplasăm cultura pe un teren împropriu, cu exces deseori stagnant de apă, cu multe resturi vegetale mari, uneori neîncorporate, o arătură de primăvară târzie, pe sol umed, neuniformă şi cu multe înfundături ale plugului. Patul germinativ va fi pregătit necorespunzător, cu mulţi bulgări şi la adâncimi variabile de la 0 la 12 cm. Adâncimea de semănat va fi şi ea extrem de neuniformă, de la 0 cm la 12 cm, când de fapt pe terenurile noastre trebuie să fie doar de 5 – 6 cm. Practic  unele boabe vor rămâne pe afară şi vor fi distruse de soare sau consumate de păsările sălbatice, iar altele vor fi incorporate la adâncimi chiar duble faţă ce cele specifice, şi cu siguranţă plantulele nu vor putea străbate un strat de sol atât de gros şi vor pieri înainte de răsărire. Masa – o vom ,,asigura prin neîncorporare de gunoi de grajd sau de îngrăşăminte chimice, nici măcar cele 7 kg de azot substanţă activă / to de resturi vegetale încorporate pentru stimularea nitrificării acestora, ci doar prin ceea ce asigură ,,mama natură”, adică fertilitatea naturală a solului care, în această speță este desigur redusă. Rasa o vor asigura boabele din pătul, când se ştie bine că la soiurile şi hibrizii aflaţi acum în cultură potenţialul de producţie scade cam cu 10 %  în fiecare an de cultivare ulterior hibridării. Dacă hibridul respectiv este şi unul tardiv, căci am auzit noi că dă producţii foarte mari,  dar nu este adecvat zonei noastre, avem algoritmul total al risipei de fonduri şi rezultatelor mai mult decât nesatisfăcătoare. Acesta este exemplu perfect de ,,aşa nu”. Este uşor de înţeles că procedând exact invers decât în acest scenariu, rezultatele pot fi mulţumitoare. Iată de ce mă văd nevoit să insist din nou asupra efectuării ogoarelor de toamnă. Să nu uitaţi niciodată stimați fermieri că:

 ,,Cea mai proastă arătură de toamnă dă rezultate net superioare celei mai bune arături de primăvară”.

Pentru explicații mult mai amănunțite și o mai bună înțelegere a acestor tehnologii consultați cartea mea 
 

Ghidul fermierilor mici și mijlocii:

  • 1Culturi de câmp, furajere și legumicoleediția 2020,
  • 2Viticultură și vinificație – ediția 2021,
  • 3 – Pomicultură – ediția 2022
  • 4 Zootehnie – ediția 2023

Telefon: – 0764 471 206 – permanent

Stimați fermieri, posesori sau nu de familii de albine, vă rog să respectăm cu toții, chiar mai mult decât pe noi înșine, aceste gâze, vechi de peste 400 de milioane de ani pe pământ – deci cu mult mai vechi decât noi, oamenii, pe pământ – căci ele sunt cele care ne țin pe noi pe acest pământ, ele sunt, cum s-ar spune, craca pe care stăm, și dacă ele dispar, cu siguranță dispărem și noi, omenirea. Nu sunt vorbe mari, spuse în loc de altceva, ci un avertisment de ultimă oră pe care mă văd nevoit să-l lansez. Primesc suficient de multe telefoane în care mi se aduce la cunoștință despre masacrarea familiilor de albine de către posesorii de unul sau mai mulți pomi fructiferi care fac tratamente chimice „după ureche” și în momente total nepotrivite, mai ales în timpul înfloritului, și fără să anunțe apicultorii de acesta. Legea 383/2013, cu modificările ulterioare a apiculturii prevede pedepse aspre pentru astfel de nereguli.                                 
Așadar:
Cu câteva zile înainte de a efectua un tratament chimic la pomi, vii sau legume în câmp, anunțați primăria de acest lucru, comunicând ziua tratamentului și produsele pe care le veți folosi.
Primăriile sunt obligate să înștiințeze pe apicultorii din zona respectivă de acest lucru.
Nu uitați: majoritatea plantelor sunt polenizate de insecte precum albinele. Dacă acestea dispar, iau cu ele pe altă lume și sursele noastre de hrană.
Și dacă hrană nu e … nimic nu e!

Aștept cu deosebit interes propunerile, sugestiile dumneavoastră, stimați cititori, fermieri, și despre alte subiecte de interes în activitatea cotidiană din ferma,  gospodăria  dumneavoastră  căci:
 
Dacă toate astea fi-vor respectate,
Bunăstarea vine către tine apoi …
Ing. Ion VELICI
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.