Motivul pentru care băcița Mărioara a primit scrisoare de la ministrul Culturii

805

Surpriză pentru băcița Mărioara Băbu după ce a primit o scrisoare chiar de la ministrul Culturii, Raluca Turcan. O distincție oferită de minister se afla în plicul respectiv, lucru care a surprins-o pe gorjeanca din Novaci. Ea a relatat totul pe rețelele de socializare, unde a povestit cum a intrat în posesia documentului amintit. „Astăzi, când m-a strigat poștașul la poartă, am crezut că îmi aduce o scrisoare, însă când am deschis plicul… m-au lăsat picioarele: distincţie de excelenţă pentru «contribuţia deosebită adusă la îmbogăţirea spiritualităţii și culturii românești», semnată de Ministrul Culturii, Raluca Turcan. Nici acum nu mi-am revenit din uimire, sunt fericită, recunoscătoare, pentru că, iată, când faci cu sufletul ceva, apare și recunoașterea! Sunt puţine cuvintele pe care le-aș putea rosti acum, însă pot spune doar că eu voi continua să păstrez și să transmit toate cunoștinţele mele în ceea ce privește gastronomia tradiţională a ciobanilor ungureni. Chiar dacă nu e ușor deloc. Dar, după cum spuneam cândva, când faci ceea ce faci de drag, nu mai simţi nici oboseală, nici greutăţi! Multumesc Ministerului Culturii pentru această distincţie și tuturor turiștilor noștri care au făcut ca Stâna Ștefanu să devină un reper pe harta gastronomică tradiţională pastoral-românească! Fiecare zi frumoasă din viața mea, fiecare bucurie, vreau sa o împărtășesc cu dumneavoastră cu toți cei care mă încurajați și mă prețuiți”, spune băcița de pe Transalpina.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.