Anul acesta, la 27 martie, s-au împlinit 39 de ani de la trecerea în eternitate a profesorului și scriitorului Pompiliu Marcea și pe 20 octombrie 2024, 96 de ani de la naşterea sa, iar astăzi 30 octombrie 2024, se împlinec 10 ani de la moartea fratelui său Grigore Marcea iar pe 20 mai, s-au împlinit 93 de ani de la nașterea sa.
Atât Pompilică cât şi Gore, aşa cum le spuneau consătenii, cunoscuţii şi apropiaţii, s-au născut în satul Ştefăneşti, judeţul Gorj. Pompilică s-a născut la 20 octombrie 1928 iar Gore la 20 mai 1931.
În toamna anului 1931, părinţii Maria şi Ion Marcea, se stabilesc definitiv în satul Colibaşi, comuna Scoarţa, jud. Gorj, sat din care provenea mama lor. Dupa doi ani, în vara anului 1933, la începutul lunii august, se naşte şi sora lor Polina.
Părinţii erau ţărani moșneni agricultori, oameni simpli fără carte, dar buni gospodari, confruntați cu lipsurile şi greutăție vremii, şi-au dat copiii să înveţe șapte clase primare în satul lor Colibași.
Pompilică a cărui vocaţie intelectuală de excepţie s-a întrevăzut încă din aceea perioadă a determinat descălii satului Victor și Maria Ciudin, să insiste pe lângă părinţi pentru a fi trimis la Școla Normală, în scopul de a deveni învăţător.
Și, astfel, Pompilică în vara anului 1942, pe când tatăl lor era concentrat în Cel de-al Doilea Război Mondial, dă examen la Şcoala Normală din Tg-Jiu, unde veniseră elevi din toată Oltenia și intră primul pe listă, iar fratele său Gore şi sora sa Polina, rămân acasă, doar cu șapte clase primare.
Anii copilăriei şi i-au petrecut pe uliţele satului şi pe malul Blahniţei, alături de consătenii lor dragi. Părinții se descurcau din ce în ce mai greu pentru menţinerea fratelui cel mare la gimnaziu şi mai apoi la universitate. Astfel, dupa opt ani de studii la Şcoala Normală, Pompilică termină ca Șef de promoţie, fiind un elev eminent al acestei şcoli, unde i-a fost montată o placă memorială și s-a dat denumirea de Pompiliu Marcea amfiteatrului, având bursă an de an, aşa cum spuneau dascăli săi.
În anul 1950, Pompilică se înscrie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filologie unde intră primul, o termină în anul 1954, tot ca Șef de promoţie , cu bursă republicană și diplomă de merit și rămâne ca preparator al marelui prof. Tudor Vianu în cadrul universității. În această periodă fraţii săi rămân acasă lângă părinţi unde îi ajută la treburile gospodăreşti și la muncile câmpului.
În toamna anului 1954, cei trei fraţi primesc cea mai grea lovitură prin moartea tatălui la vârsta de nici 50 de ani. Orfani fiind, în ani următori i-au hotărârea şi se căsătoresc. Gore în iarna anului 1955 iar Pompilică în toamna lui1956, din căsătorie fiecare având câte un copil. Urmează o perioadă grea, de transformare a societăţii, Gore luând decizia de a se angajea, în condiţile timpului, la C.A.P. Bengeşti-Ciocadia, în anul 1960. După o periodă de timp, în anul 1962, îşi schimbă locul de muncă la Schela de Extracţie Ţicleni, ca sondor iar în anul 1965, se îmbolnăveşte şi este pensionat pe caz de boală. În perioada scursă până aici fratele său Pompilică, scrie prima carte în 1961, fiind trimis în acelaşi an să predea ca lector, Limba şi literatura română la Universitatea Sorbona din Paris.
În anul 1965, devine primul scriitor român, care publică prima monografie completă despre scriitorul transilvănean Ioan Slavici, urmând şi alte ediţii în anii următori, devenind primul exeget în opera lui Slavici din literatura română. Monografia despre Slavici a fost premiată de Academia Română cu Premiul “Bogdan Petriceicu Hașdeu”.
În anul 1968 îşi ia doctoratul în filologie într-un mod remarcabil, aşa cum preciza profesorul şi criticul literar Constantin Ciopraga, președintele comisiei fiind acad. Șerban Cioculescu.
În anii 70 pentru o perioadă de mai mulți ani, este trimis să predea în Germania la Universităţile Koln, Bonn, Aachen si Dusseldorf. În această ultimă perioadă fratele său pensionar fiind pe caz de boală şi confruntându-se cu greutăţile şi lipsurile din acea vreme, ia hotărârea să se reangajeze. Astfel se angajază, ca muncitor la fabrica de Sticlă din Tg-Jiu, după o perioadă se transferă la Combinatul de la Bârsești iar după numai câţiva ani, în 1978 se angajază la serviciul administrativ din cadrul Liceul “Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, pensionându-se în anul 1994. În anul 1975, la începutul luni aprilie primesc o lovitură și mai grea prin moartea mamei la vârsta de 72 de ani.
În anul 1976, Pompilică urcă toate treptele ierarhiei universitare de la asistent, lector, conferenţiar şi devine profesor universitar, fiind mulți ani Şeful Catedrei de Istoria Literaturii Române și prodecanul Universităţii din Bucureşti. În această perioadă scrie mai multe cărţi importante, printre care, “Umanitatea sadoveniană de la A la Z” – dicţionar de personaje – lucrare de pionierat în cultura română, unică în literatura română de la origini pâna la apariția ei.
De asemenea, în 1983 a scris și un roman intitulat“Pacient in Galapagos”, care, a fost interzis spre publicare de regimul comunist din România anilor ’80, fiind publicat dupa 40 ani, acesta fiind lansat în luna martie 2023, la Școala Gimnazială ‘’Pompiliu Marcea’’ din Tg- Jiu, iar în luna aprilie 2023, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, Sala Perpessicius. Cărţile și cursurile sale, alcătuite cu desăvârşită rigoare profesională, figurează şi astăzi printre instrumentele de lucru ale cadrelor universitare, aşa cum spunea în anul 2014, profesorul emerit al Universității București, Ştefan Cazimir, critic și istoric literar.
La numai zece 10 ani de la moartea mamei, Gore primeşte o nouă lovitură prin asasinarea fratelui său Pompilică la vârsta de 56 de ani. În primavara anului 1985, la sfarsitul luni martie, acesta este găsit mort, plutind pe lacul Herăstrău cu lovituri puternice la cap și tăieturi în podul palmei.
A fost înmormântat în Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Scriitorilor. În perioada 1978-1994, pe fratele său Gore îl găsim angajat la Liceul “Tudor Vladimirescu”, unde era apreciat atât de conducerea liceului, de cadrele didactice cât şi cei de la Inspectoratul şcolar judeţean Gorj.
Pompiliu Marcea s-a implicat în dezvoltarea învățământului gorjean, așa cum spunea domnul prof. Vasile Romanescu, inspector școlar general al județului Gorj, iar satul său Colibași, există și astăzi datorită implicării sale, deoarece în perioada 1974-1975, era propus pentru demolare de regimul comunist din România iar dacă nu venea revoluția la sfârșitul anului 1989, când a reînceput demolarea, se ajunsese până la gradinile caselor, Colibașiul fiind ras de pe harta județului și a țării. În toată această perioadă cât au lucrat cei doi frati au avut cultul muncii, o muncă facută cu rigoare și responsabilitate, cu cinste și onoare, fiind apreciați de comunitate.
În ultima perioadă Gore Marcea se bucura şi se mândrea că, nepoata sa, care a urmat tot cursurile Universităţii din Bucureşti şi de fiecare data când venea acasă, se primenea, să o aştepte, iar cei care îl întrebau ce faci Gore la poartă el le răspundea bucuros ” îmi aştept nepoata care vine de la Bucureşti ”, aşa cum îşi aştepta şi fratele an de an, când venea la casa părintească din Colibașii Gorjului.
Gore Marcea a încercat după puterile lui să ajute și el comunitatea satului în care trăia, astfel, că în anul 2006, alături de alţi doi consăteni, a făcut parte din comitetul Ad-hoc care a întreprins toate demersurile necesare pentru redobândirea dreptului de proprietate al Obştei Moşnenilor Colibaşeni, obștea satului Colibași, obște care a fost luată de comuniști.
Fiind la o vârstă foarte înaintată, trecut de 75 de ani, şi-a spus că trebuie să facă un sacrificiu, căci niciun sătean n-a dorit să se implice, să facă ceva pentru redobândirea obştei, pentru că, nu mai credeau că se poate retroceda această suprafață, suprafață care se află pe raza jud. Vâlcea, luată de comunişti în perioada1945-1947. Atunci și-a spus că trebuie să se implice în acest demers exact cum s-a implicat şi fratele său prof. univ. dr. Pompiliu Marcea, critic şi istoric literar, romancier, scriitor şi publicist, personalitate proeminentă a literelor românesti din a doua jumatate a secolului XX, “ un Mare Român la Catedra de Istorie a Literaturii române a Universităţii din Bucureşti şi a unor importante universităţi europene”, cum spunea Dinu Săraru, care a mers până la sacrificiul suprem în apărarea vetrei stramoşeşti reuşind stoparea demolarii satului Colibaşi în anul 1975, iar în plan cultural național, apărarea publicării operelor lui Eminescu şi a culturii românești, fiind o “jertfă pe altarul culturii neamului romanesc”, aşa cum spunea dirigintele său, prof. Victor Andriţoiu, care s-a opus demolării monumentelor istorice şi a bisericilor, a cerut împroprietărirea țăranilor cu pământ etc. Pompiliu Marcea s-a manifestat, prin tot ce a întreprins în cursul vieţii sale, ca un Mare Patriot, un Mare Român, nu numai la catedră, dar şi în viaţa socială și culturală prin spiritul său “pandur” și prin condeiul său de “polemist”, fiind un erou-martir al rezistenței prin cultură.
La vârsta de 80 de ani, după o perioada de aprope patru ani de procese la Brezoi, Horezu, Vâlcea, Piteşti, Tg-Jiu, Craiova și București, Gore Marcea a fost nespus de bucuros, că s-a câştigat obştea şi a fost redată comunităţii satului Colibași din care face parte, dar lupta pentru redobândirea definitivă a fost dură, a continuat cu un dosar foarte complicat, o luptă dură în justiție, care punea în pericol însăși existența obștei, dosar soluționat în vara acestui an 2024, când instanțele judecătorești au stabilit că, obștea aparține moșnenilor colibășeni dar din păcate toți cei trei, care au început demersul n-au apucat să-și mai vadă visul împlinit, rodul muncii lor, rezultatul final, aceștia decedând rând pe rând pe parcursul celor 11 ani cât a durat acest proces și 18 ani de când au început primul demers, implicați în acest proces rămânând familiile și urmașii lor, care au tremurat la propriu în această lungă perioadă, neștiind ce întorsătură vor lua lucrurile pană la aflarea deciziei finale a instanței de judecată de care beneficiază astăzi toți moșnenii și urmașii, urmașilor acestora pe vecie.
Pe toată durata vieţii, cei doi fraţii au fost apreciați de comunitate pentru caracterul lor pozitiv, neconflictual, solidari cu semeni lor și implicarea lor în societate, în apărarea valorilor. Însă, la 30 octombrie 2014, Gore fiind la cină cu soţia Rucsanda, Nela cum îi spun consătenii și cunoscuții şi uitându-se la televizor o moarte fulgerătore l-a luat dintre noi, făcând infart, omul sănătos de până aci, nemaiputând face faţă acestui nefericit accident.
Dar, data de 30 octombrie rămâne și o dată emblematică, de referinţă pentru familia Marcea din satul Colibasi-Gorj şi învăţământul gorjean, deoarce la 30 octombrie 1998, Şcoala Gimnazială nr.11 din Municipiul Tg-Jiu, primeşte denumirea fratelui său Pompiliu Marcea. În anul 2014, anul decesului lui Gore Marcea, moartea a mai avut totuşi răbdare cu acesta pentru a participa la dezvelirea bustului fratelui său amplasat la şcoala care-i poartă numele din municipiul Tg-Jiu, la data de 27 martie, cu ocazia comemorării a 29 de ani, de la asasinarea acestuia iar pe data de 21 mai același an, lui Gore Marcea i-a fost înmânat de către autorităţile municipale si judeţene în ședință solemnă, la Sala Maură a Prefecturii Gorj, cel mai înalt titlu acordat fratelui său Pompiliu Marcea – Titlul de Cetăţean de Onoare – post-mortem al municipiului Tg-Jiu, titlul fiind înmânat de primarul orașului iar ulterior în anul 2018 primește o STEA pe Aleea Celebrităților Gorjene. Menţionez, Gore Marcea a participat la toate evenimentele culturale pentru cinstirea memoriei fratelui său, care s-au desfăşurat pe perioada a 20 de ani, începand cu luna martie 1995, până la decesul lui în octombrie 2014, evenimente și manifestari care continuă și în prezent și-n viitor.
Pompiliu Marcea se stinge din viaţă în anul 1985, la vârsta de 56 ani şi cinci luni, vârstă la care, îmi spunea că “mai are multe de spus în cultura română” iar fratele său Gore Marcea, în anul 2014, la vârsta de 83 ani şi cinci luni.
Obștea satului Colibași împreună cu Fundația Culturală „Pompiliu Marcea” i-au realizat un bust din bronz scriitorului în anul 2020, iar Primăria Scoarța, a realizat soclul, bustul fiind amplasat în fața Căminului Cultural și Bibliotecii Comunale ce-i poartă numele din Scoarța și dezvelit în luna octombrie 2022, cu prilejul împlinirii a 94 de ani de la naștere sa.
Amândoi au trăit în demnitate, cinste și corectitudine, onoare, sinceritate şi respect faţă de oameni, chiar dacă s-au aflat pe trepte diferite ale societăţii iar urmașii le urmează exemplul.
Dumnezeu să-i aibă în pază și să-i odihnescă-n liniște și pace în împărăția sa și pomenirea lor din veac în veac!
Ion Marcea – fiul lui Grigore Marcea şi nepotul lui Pompiliu Marcea
