În lumea secularizată şi marcată de sindromul fricilor şi de obsesia demolatoare a crizelor, în viaţa oamenilor se profilează labirintul spiritual, ca o lume închistată şi o viaţă contorsionată, când totul este întâmplător, fără înlănţuire, lipsit de semnificaţie, iar, omul ca fiinţă naturală e lipsit de sens şi de profunzime, fiindcă realizează că viaţa lui naturală e fără o înlănţuire semnificativă. În viaţa acestui om, socotit ca un fragment al lumii materiale, nu se poate descoperi Logosul cunoaşterii şi autocunoaşterii de sine prin tenebrele labirintului, chiar dacă gândirea lui nu este decât adaptarea la gravitaţia acestei lumi, unde se pare că predomină o gândire orientată exclusiv către existenţa digitalizată şi prea concentrată în ea însăşi, care te izbeşte prin inepţie, prin caracterul întâmplător şi nesemnificativ al vieţii cotidiene. De aceea, conştiinţa omului pare asuprită de incertitudine şi fără Dumnezeu, închistată în meandrele labirintului, incapabilă să risipească tenebrele din lumea inteligenţei artificiale, a fantomelor preconcepute, în care nu se pot discerne indiciile unei lumi mai bune şi mai apropiată de ordine şi progres!
Visătorul rătăcit al visului labirintic are o capacitate supranaturală
Dar omul, fiind o imagine a Fiinţei divine, adică simbol al divinităţii, are o anumită semnificaţie şi un sens care tinde spre absolutul demersului labirintului, prin actul visării, prin înclinaţia onirică spre imaginaţia creatoare. Experiența luminoasă a figurii supranaturale, generate de visătorul care a visat visul și l-a tulburat într-atât pe visătorul căruia i s-a propus spre înțelegere toată această scenă, arată foarte clar că este vorba despre o prezență în care labirintul devine un arhetip, mai ales atunci când se conturează astfel de prezențe! În mod evident, în decursul timpului, în evoluţia societăţii au urmat evenimente, exact ca în miturile în care se încearcă descoperirea și recuperarea timpului pierdut! În momentele de cotitură ale istoriei, labirintul înclinaţiilor umane a revenit în fluxul asocierilor cu o serie de elemente din acest vis amenințător al războiului nimicitor, al sfârşitului apocaliptic, tocmai pentru a se valida aserţiunea că visătorul rătăcit al visului labirintic are o capacitate supranaturală care funcționează holografic și stelar, prin care creează lucruri din spațiul spiritual căruia îi aparține și pe care psihanaliza nu mai poate continua să îl ignore sau să-l considere ca fiind într-atât de conectat, încât să aparţină psihismului! Labirintul este structura prezenţelor psihice şi psihanalitice capabile să adauge gândirii perspective spirituale, ontologice și mistice! . Spiritul asumă acele aspecte ale dimensiunii extrasenzoriale, dar încă experimentabile, care merită un studiu psihanalitic prin care noțiunile psihanalitice de subiect și obiect suferă serios de incompletitudine, fără această perspectivă divină. Dimensiunea spirituală a prezenței labirintului include capacitatea inconștientă de preștiință sau de premoniție în care un aspect al sinelui pare să fie superior în cunoaștere față de sinele nostru obișnuit, mai ales că acest aspect pare a avea o calitate neobișnuită față consecinţele imprevizibile ale perspectivei viitoare! Labirintul manifestărilor psihice şi psihanalitice poate deveni de multe ori o autoritate prezentă iniţial și sesizabilă la începutul vieții, ca o voce a obiectelor arhaice interne, ipostaze ale divinității față de care imaginea în sine se supune hipnotic, iar, mai tîrziu, apare ca un semnal intern ce aproximează divinitatea și îl conectează pe omul în devenire cu vinovăția, responsabilitatea și cu valorile morale. De multe ori, surprinzător şi nedescifrat prin imaginea estetică, labirintul psihic şi psihanalitic dezvăluie o imagine cromatică și sonoră dintr-o altă lume, care condensează o întreagă perioadă din existența fiecăruia și realizează o legătură între imense conglomerate ale experienței umane! Mai mult decât atât, imaginea labirintului psihic şi conotaţiile sale au virtutea de a realiza o continuitate în actul însuși al simbolizării, acesta însemnând şi darul cel mai de preț, prin dirijarea dinamicii psihice spre asociere şi integrare.
Imaginea Templului din Ierusalim are un Creator și un «regizor»
Analiza prezenţelor psihice şi psihanalitice capabile să adauge gândirii perspective spirituale, ontologice și mistice accentuează ideea că din perspectiva labirintului, visele sunt lucrătorii de taină ai minții, care știu să-și facă treaba și o fac atât de bine, cât le îngăduim noi, deoarece ele sunt realizate pe măsura capacității noastre de a le asuma prin reverie! Spre exemplu, imaginea Templului din Ierusalim are un Creator și un «regizor» cu un simț al straniului și al sincronizării absolut impecabile, pentru că o lume fără Dumnezeu nu este posibilă, fără natura mitologică a punerii în scenă a puterii divine! Prin urmare, labirintul psihic şi psihanalitic poate oferi marilor religii monoteiste, iudaismul, creştinismul şi islamismul, unul dintre cele mai puternice argumente pentru a demonstra că traducerea simbolismului mitologic în limbajul psihanalizei reprezintă metoda cea mai potrivită pentru o asumare a păcii în Orientul Mijlociu! De multe ori, experiențele noastre intime sunt similare structurilor mitologice care estompează granițele dintre realitatea obișnuită și realul inaccesibil în general şi inconfundabil în particular! Prin căutarea soluţiilor paşnice într-o zonă conflictuală, experienţa dialogului transcende structurii labirintului şi extinde experiența soluţiilor îndreptate spre fenomenul mitului sau al patologizării îndepărtării de Dumnezeu! De multe ori, inima zdrobită de suferință a victimelor conflictului se asociază cu o narațiune mitologică și generează un cadru terapeutic mai cuprinzător, o matrice labirintică ce apropie resurse sufletești adecvate sau reduce totul la conflicte specifice tragediei antice la care ne reîntoarcem cu obstinație, schilodind propria umanitate și amputând labirintul eternităţii! Din punctul de vedere al celor care acutizează labirintul conflictului israelo-palestinian, amputarea eternității este similară pierderii speranţei, chiar dacă o terapie a păcii şi o analiză personală, poate risca atât de mult! Putem continua să demitizăm spiritul psihic prin valenţele labirintului psihanalitic ce pledează pentru deschiderea psihanalizei față de mitologie și faţă de marile tradiții! Poate chiar faptul că narațiunea inițială a unui tratat de pace în Orientul Mijlociu intră în terapie sau în analiză detaliată, demonstrează faptul că soluţia finală este una mitologică și colectivă, înainte de a deveni una individuală! Prin labirintul psihic şi psihanalitic, totuşi, conştiinţa omului fără Dumnezeu conduce la un adevăr incontestabil prin care o lume sacră oferă susținere, și nu o putem ignora tocmai în momentele importante ale dialogului! Este absolut inadecvat și lipsit de semnificaţie să considerăm labirintul psihic şi psihanalitic expresia eșecurilor, neputințelor, traumelor, delirurilor şi a crizelor umanitarte din zona Orientului Mijlociu, în loc să o luăm drept un continuum al experienței umane, procesat mai mult sau mai puțin adecvat. Lumea labirintului, din care face parte mitologia lumii și la care se referă marile tradiții este în miezul conflictelor care au marcat istoria omenirii, de unde simbolul Templului din Ierusalim procesează şi potenţează experiența și imaginația noastră. Uneori, această lume ne oferă cu generozitate mărturii convingătoare și intens emoționale, încărcate cu acel tip de certitudine specifică adevărului de necontestat, că la cea de-a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, Dreptul Judecător va face dreptate, mai ales că prin soluţii paşnice sunt săvârșite visele complexe care presupun un simț creator desăvârșit, prin luarea unor decizii care atestă că scena visului poate fi legată de un «teren» fertil, în timp ce piesa în sine constituie conținutul sau imaginea labirintului! Deoarece conştiinţa omului fără Dumnezeu e închistată în meandrele labirintului, putem spune că este vorba despre o psihanaliză a misticismului inconștientului, și nu despre o concepție mistică a psihanalizei! Şi pentru că labirintul este structura prezenţelor psihice şi psihanalitice capabile să adauge gândirii perspective spirituale, ontologice și mistice, soluţia păcii în Orientul Mijlociu demonstrează că nu suntem victimele unei aberaţii iluzioniste, iar, un răspuns posibil nu este nici simplu, nici categoric!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
