Marcel Ciolacu anunță disponibilizări masive!

1575

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că urmează o perioadă de descreştere în piaţa auto astfel că pot urma disponibilizări masive, şi subliniază că pentru România această industrie este vitală. Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre potenţiale ,,disponibilizări masive” în industria auto şi crede că este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene pe acest segment.
,,Suntem într-un moment de descreştere care, dacă nu vom interveni, şi în România şi în toată Europa, va duce anul viitor şi peste doi ani, aşa cum am spus, la disponibilizări masive în acest domeniu. Cred că este momentul în care Comisia Europeană trebuie să vină curajos în susţinerea acestei industrii. Când vorbim de reindustrializări şi de alte lucruri, uităm, de fapt, că motorul economiilor este industria auto, pentru că are o dezvoltare pe orizontală fabuloasă. E un moment în care toate forţele politice trebuie să înţeleagă că fără industria auto în România, economia României se prăbuşeşte”, a evidenţiat Marcel Ciolacu, joi, la Forumul Mobilităţii Sustenabile şi Accesibile, eveniment organizat de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România, potrivit Antena 3 CNN. Premierul a făcut declaraţii şi la plecarea de la eveniment.
,,Chiar e un moment delicat pentru industria auto şi cred că şi Comisia şi Guvernul României în acest moment trebuie să intervină, să fie mult mai aplicat în nevoile acestei industrii, care susţine foarte mult exportul în România şi care cumva este motorul economiei româneşti”, a subliniat el. Prim-ministrul spune că industria auto susţine foarte mult PIB-ul ţării şi exporturile.
M.P.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.