ASTENII DE TOAMNĂ – Pe Rhabon în sus

131

O incursiune pe Defileul Jiului toamna, chiar dacă vremea s-a răcorit, are totuşi farmecul ei.

Natura ce a ieşit din sezonul estival, Jiul ce s-a curăţat iar cursul său, de culoarea topazului, şerpuieşte prin despicătura dintre masivele Parâng şi Vulcan şi pare parcă mai spectaculos decât vara, capriciile vremii ce poate trece de la soare strălucitor la averse de ploaie, iată numai câteva motive ce îi pot face pe iubitorii naturii să parcurgă chiar şi numai o porțiune din traseul defileului la vremea de acum.
Spun asta, pentru că peste ceva timp, după cum am auzit odată cu finalizarea sistemului hidroenergetic, pe aici va mai curge doar un firicel de apă, grosul fiind deviat prin tunelurile subterane ce se construiesc pentru producerea energiei electrice. Şi astfel, curgerea Rhabonului, cum era numit Jiul în antichitate, va fi parţial deviată prin canalele de fugă dacă am înţeles eu bine, la suprafaţă rămânând un râuşor anemic.
De aceea curgerea sa maiestoasă de acum cu apele limpezi s-ar putea să rămână o amintire pe care să o mai vedem doar în filmele documentare. Trebuie menţionat aici că Defileul Jiului este defileul de pe râurile din ţară cu cele mai multe tuneluri şi, după spusele multora, cel mai spectaculos. Acest lucru i-a determinat probabil pe constructorii romani de acum două milenii să evite construcţia unui drum de legătură pe defileu, preferând traseele cunoscute astăzi ca Drumul Neamţului şi Defileul Oltului. Cu toată priceperea şi reputaţia lor de constructori şi-au dat seama că a construi şi întreţine un drum prin sălbatica despicătură a Jiului era un lucru aproape imposibil pentru tehnologiile de atunci.
Şi în ziua de azi, curgerea bătrânului Rhabon prin spintecătura muntelui ne poate oferi, indiferent de anotimp, peisaje de exceptie ce continuă să-i lase ”cu gura căscată” şi pe cunoscătorii consacrați ai acestui perimetru. Iar dacă în periplul nostru prin aceste locuri vom poposi la mănăstirile Vişina, Lainici ori schitul Locurel, să trimitem un gând bun pentru ca şi generaţiile viitoare să poată admira această adevărată minune a naturii, aflată cea mai mare parte pe teritoriul gorjean şi numită, fără a exagera prea mult, Poarta de Piatră a Jiului de Sus.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here