Cetățenii din Rovinari, așteptați cu cererile pentru subvențiile la încălzire

157

Începând de săptămâna viitoare, cetățenii din Rovinari pot depune documentația aferentă pentru a solicita ajutorul pentru încălzirea locuințelor și a suplimentului de energie pentru sezonul de iarnă noiembrie 2024 – martie 2025.

În perioada 16 octombrie 2024 – 20 noiembrie 2024, între orele 10.00-14.00, la sediul Primăriei oraș Rovinari – Direcția Publică de Asistență Socială, se pot depune cererile – declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 01 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Venitul lunar, mediu net, până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
”Documentele necesare sunt următoarele: cerere-declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială – (pus la dispoziţie de către Direcţia Publică de Asistenţă Socială); acte de identitate ale membrilor familiei (peste 14 ani) carte identitate/buletin de identitate; certificate naștere pentru copiii cu vârsta sub 14 ani; documente din care să reiasă starea civilă (certificate de căsătorie, hotărâre de divorț, certificat de deces); documente în baza cărora se deține locuința (act de proprietate, contract de închiriere , comodat, moștenitor, etc); acte doveditoare privind veniturile familiei din luna anterioară depunerii cererii – adeverință salariu net + tichete de masa/ mențiunea că nu primesc tichete de masa din partea instituției, cupon pensie, cupon șomaj, indemnizație persoane cu handicap, cupon alocație de plasament, etc; factură recentă de furnizare a gazelor naturale; factură recentă de furnizare energie electrică; adeverință eliberată de Compartimentul Agricol; adeverință eliberată de Biroul Taxe și Impozite Locale; adeverință PATRIMVEN. Este de precizat faptul că declararea unui număr mai mare de membri de familie, a unor venituri mai mici decât cele reale precum şi nedeclararea bunurilor deţinute, în scopul vădit de a obţine foloase materiale necuvenite, constituie infracţiune de fals, uz de fals sau înşelăciune, după caz, și se pedepseşte potrivit dispoziţiilor Codului Penal. Actele necesare se prezintă în original, iar instituția noastră asigură fotocopierea acestora”, au anunțat reprezentanții Primăriei Orașului Rovinari.

Persoanele singure și familiile cu venituri mici pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinței în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025. Acest sprijin este destinat acoperirii costurilor pentru gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depășească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite.
Dreptul la ajutor se stabilește începând cu luna depunerii cererii pentru cei care transmit documentele până pe 20 ale lunii respective.Ajutoarele sunt acordate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială prin agențiile teritoriale, instituții subordonate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here