Târgu-Jiu, Colegiul Economic «Virgil Madgearu», 20 sept 2024 – O revedere distinsă şi emoţionantă, la 40 de ani de la terminarea liceului (promoţia 1984) – ,,Vă doresc să aveți curiozitatea și perfecționismul unor lecţii de aleasă educaţie”!

109

educaţie”!
Dragii mei colegi, bine aţi venit în această zi de mare aniversare pentru generaţia noastră, de aceea, trăiţi-vă viaţa cât mai frumos, astfel încât, la final, să vă puteți aplauda singuri amintirile păstrate în lada de zestre a trăirilor subiective! Dragul meu liceu economic, tu mi-ai dovedit că există și o altfel de iubire, mai profundă și mai altruistă decât aș fi putut concepe vreodată că există până să apari în viața mea! Astăzi, cred că am înțeles că emoțiile tale fireşti le voi resimți mereu înzecit pentru că te iubesc atât de mult, iar succesele tale sunt și ale mele, ceea ce înseamnă că suntem atât de mândri şi că am fost atât de pregătiţi încât visurile noastre să prindă viață! Cu sau fără voie, astăzi, sufletul nostru trebuie să zâmbească!
Aşadar, la întâlnirea noastră, după ce am făcut fotografii la Coloana Infinitului, alte fotografii în faţa liceului, ne-am aşezat cuminţi în scaunele amfiteatrului şi după ce doamna profesoară şi dirigintă Ileana Neguleasa ne-a adresat cuvinte de bun venit, am păstrat un moment de reculegere pentru dascălii plecaţi la ceruri şi chiar pentru unii dintre colegii de generaţie care ne-au părăsit, după care s-a dat citire catalogului cu următorii foşti absolvenţi: Achim N. Elena (Şetran), Andrei D. Gena (Goncea), Andrei N. Matilda, +Avram N. Mariana, Baros V. Vasile, +Busuioc C. Constantin, Ceptureanu I. Camelia, Cernătoiu N. Carmen, Cernitoiu Luminiţa (Muşcalău), Chiţiba O. Ileana Georgeta, Cincă Alina Daniela (Epure), Cocora N. Aurora Irinela, Corici C. Leontina (Bădoaica), Crânguş I. Maria (Chirea), Dovlete P. Elena (Dascălu), Ducan M. Daniela (Manea), Dumitra I. Niculina (Dăneci), Frujină N. Vasilica (Zorilă), Gioancă V. Maria (Călinescu), Giurescu P. Doina (Dobriţoiu), Hodoiu M. Violeta (Asproiu), Hortopan I. Dorina (Jianu), Ionescu C. Elena (Tutilă), Măgureanu A. Ecaterina (Tinică), Mătrăgună Gh. Cristina, Mutu Gh. Marinela (Plavăţ), Nanu V. Vasile, Popescu I. Elena (Ion), Popescu N. Floarea (Pisc), +Stoica V. Constantin, Ţiu N. Ileana (Piţigoi), +Ţolescu C. Janeta, Vâlceanu D. Alin, Vâlceanu Gh. Carmen (Lemnaru), Vlădoianu I. Alieta (Pecingină) şi + Vlădulescu C. Daniela. Din păcate, dintre profesoarele noastre care nu au putut veni la întâlnire amintim pe doamnele Dogaru Elena, directoare, Vasiloiu Silvia (Merceologie), Rădulea Elena (Matematică) şi Hoban Maria (Fizică), dar, mulţumim respectuos pentru prezenţă doamnei dirigintă Neguleasa Ileana (Franceză), domnului prof. Gogonea Vasile (Economie, Filosofie) şi d-lui prof. Carigoiu Titus (Ed. Fizică). Mulţumim pentru prezenţa la festivitate şi domnului profesor Maruis Badea, actualul director al Colegiului Economic «Virgil Madgearu» din Târgu-Jiu.
Aşadar, parcă am retrăit clipele în care acum 40 de ani generația care a prins profesori foarte exigenți, când notele maxime se obțineau foarte greu, ceea ce se reflectă și în mediile obținute pe atunci, toţi dascălii şi elevii făcând parte din legenda acestei școli, pentru că am ajuns, după ce am terminat, ca să devenim nişte oameni realizaţi! Fiecare dintre foștii absolvenţi s-a prezentat în câteva fraze vorbind despre carieră, familie și locul în care i-a condus viața, unii chiar în ţară sau în afara ţării, pe cine știe ce meridian exotic, păstrând o colecție de fotografii cu foștii colegi de liceu.
Dragii mei foşti colegi de liceu, absolvenți, viața se așterne în fața noastră ca o pajiște cu miros proaspăt de aventură și cu flori gata de a fi admirate și culese pentru a fi păstrate în buchete nemuritoare ale amintirilor. Vă doresc să aveți curiozitatea și perfecționismul unor lecţii de aleasă educaţie, dar, să veți curajul să fiți creativi și să vă urmați visele până la îndeplinirea finală! Fiecare promoţie de absolvenţi de liceu sau de facultate, dacă luăm în calcul doar aceste două etape din parcursul vieţii noastre, are experienţele şi trăirile ei proprii, influenţate de familie, prieteni, societate şi de către dascălii din şcoala respectivă, pe care şi le împărtăşesc atunci când se reunesc după patru decenii! Promoţia 1984 a Colegiului Economic «Virgil Madgearu» din Târgu-Jiu, nu face excepţie, de la o revedere distinsă şi emoţionantă, la 40 de ani de la terminarea liceului (promoţia 1984). Din păcate nu au reuşit să vină toţi, ne-am întâlnit în amfiteatru, dar, nu toţi dintre cei 36 de foşti absolvenţi din 1984, unii fiind plecaţi în străinătate, la copii sau în concediu, alţii s-au stabilit acolo, unii având probleme de sănătate, vreo 5 fiind plecat la cele veşnice. În încheierea acestei prime părţi a prezentării, vă mărturisesc faptul că cele mai pline de emoţii au fost clipele revederii în faţa uşii de la intrarea liceului, uşă despre care toate generaţiile dinainte de ’90 îşi amintesc că nu era deschisă elevilor, ci doar cadrelor didactice. (VA URMA)
Economist JIANU HORTOPAN Dorina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here