Adicţiile cronice sau dependenţele comportamentale – Cele mai cunoscute dependențe sunt cele de substanțe

130

Adicţia sau dependenţa de ceva reprezintă o traumă a epocii post-morerne, dar, să nu uităm că indiferent care este dependența sau adicția unei persoane, aceasta poate fi depășită şi cu ajutor din exterior. Dacă te găsești într-una dintre aceste situații, programează o ședință de «coaching» 1 la 1 și în acest fel discutăm despre modul cum îți poți îmbunătăți calitatea vieții! Mai mult decât atât, subiectul se regăsește în postura de a manifesta anumite simptome în lipsa substanței sau activității de care e dependent, cum ar fi simptome fizice specifice sau dorința acută de a consuma substanțe ori de a repeta comportamente aberante pentru a obține acea stare de bine, care se manifestă prin euforie, senzație de putere, energie, relaxare, sau pur și simplu ca o înlăturare a disconfortului psihic, neliniște, tulburări de somn şi altele. Cele mai cunoscute dependențe sunt cele de substanțe: alcool, tutun, droguri, medicamente, halucinogene, iar, cea de-a doua mare categorie de adicţii sunt dependențele de comportament, care înseamnă: sex, pornografie, jocuri de noroc, jocuri video, spiritualitate, cumpărături, alimente, durere şi altele. În aceeași sferă a activităților care ne afectează relațiile cu noi înșine și cu ceilalți se regăsesc și tulburări ale controlului impulsurilor: jocuri de noroc, tulburări explozive, acte agresive și compulsive, comportament cleptomaniac, furtul compulsiv, piromanie sau acte de incendiere compulsive.

Cauzele adicţiilor sau dependenţelor
Cauzele adicţiilor sau dependenţelor se referă la: istoricul familial, stresul, gândirea negativă, anxietate, depresie, durerea cronică, emoțională sau fizică şi altele. Dependențele se tratează în general de către un psihoterapeut sau psihiatru în cazuri grave, dar se pot rezolva și prin creșterea inteligenței emoționale și prin dezvoltarea personală. Cu toate că au un impact negativ și pot distruge viața celor care se confruntă cu ele, precum și a apropiaților acestora, dependențele sunt mult mai comune decât am crede. Spre exemplu, în anul 2021, conform unui studiu, aproape 21 milioane de americani se confruntau cu cel puțin o dependență și doar 10% dintre ei făceau tratament, iar, la nivel mondial, situația este mult mai gravă. Se pare că adicţiile apar pe fondul unei traume și sunt «coping mechanism», mai ales că majoritatea oamenilor își găsesc refugiul într-o dependență după ce au pierdut o persoană dragă: mamă, tată, partener, copil, frate sau poate un prieten drag sau atunci când se confruntă cu un eveniment negativ, care îi afectează puternic. Adicţiile vin ca un răspuns la traume pe care nu știm cum să le depășim în momentul în care apar în viața noastră, atunci când nu ne simțim în largul nostru și nici nu simţim o fericire în viața noastră. În dependență, devenim prizonierii unui circuit care pare să genereze «stări de bine», adică, exact ceea ce lipsește din viețile noastre în momentul respectiv. Astfel, încep să apară consecințe sub toate aspectele vieții, iar cei din jur ajung să îl învinovățească, să îl acuze pe cel dependent. Ceea ce trebuie menționat aici este faptul că exact aceasta este o atitudine care îl va face să se afunde și mai mult în dependență, pentru că deja se confruntă cu sentimente negative. Un astfel de mediu devine propice pentru dezvoltarea și agravarea dependențelor sau adicţiilor! De aceea, adicțiile sunt comportamente compulsive lipsite de autocontrol, față de alte persoane şi ele sunt definite ca și dependențe față de partenerul de viață în general, precum și față de părinți, copii, frați, prieteni şi alţii! Semnele care trădează dependența emoțională/adicția față de o persoană se referă la: teama de abandonare a acesteia, îngrijorarea şi îngrozirea la gândul că te-ar putea părăsi sau ar dispărea cineva, teama că persoana nu simte ceva la fel pentru tine, gelozia extremă, atașamentul compulsiv față de ea, prioritizarea sentimentelor persoanei pe care o iubești, mai ales că prezența acesteia este singura care îți asigură liniștea și fericirea, de asemenea, ceva foarte grav, frica de singurătate, lipsa sensului vieții fără persoana respectivă. Am putea spune că toate aceste aspecte sunt total nesănătoase, atât pentru tine, cât și pentru persoana respectivă. De aceea, o relație bazată pe adicție față de partener nu poate fi decât una toxică.

Factori favorizanți în declanșarea adicțiilor
Pentru a ieși dintr-o situație de adicție față de o persoană, este necesar mai întâi să accepți că ai o problemă de acest gen, prin recunoașterea emoțiilor și comportamentului tău greu de explicat! De aceea, învață să observi ceea ce simți și cauzele a ceea ce simți, să-ți dezvolți inteligența emoțională și să înțelegi motivația din spatele fiecărei acțiuni. În concluzie, acceptându-ți adicția, ești în măsură să te controlezi și să îți modifici reacțiile. Ca urmare, crește-ți stima de sine, pune-te pe primul loc, înțelege și acceptă că ești unic și diferit, că evoluezi individual și că nu depinzi decât de propriile tale alegeri. Poți alege să fii fericit sau să te autosabotezi prin autonegaţie! Important este să știm că acea substanță sau activitate care ne face plăcere, creează la nivelul creierului și în corp o anumită stare pe care o dorim, cu care ne obișnuim în timp și pe care cautăm să o avem din ce în ce mai des, chiar mai intens, ajungând astfel să consumăm substanța, să cheltuim, să facem activitatea din ce în ce mai mult, mai frecvent, pentru a ne simți bine constant. Printre cei mai importanţi factori favorizanți în declanșarea adicțiilor sunt familia şi anturajul! Istoricul familial joacă un rol important, iar, dacă ai o rudă apropiată cu dependență, există riscul de a dezvolta și tu o dependență, nu neapărat aceeași! În cazul adicției de alcool, prezența rudelor cu astfel de dependență crește riscul de dezvoltare a adicției, de până la 6 ori (!!!), mai ales că mediul familial este un factor determinant în apariția adicțiilor. Lipsa legăturilor afective și relaționale puternice, normale, funcționale cu părinții, frații, poate conduce la dezvoltarea de adicții, iar, cu atât mai mult crește riscul acolo unde există abuzuri și traume. Să menţionăm faptul că anturajul are un impact semnificativ, întrucât din dorința de a fi acceptați, integrați într-un grup ești tentat/ă să cedezi presiunii grupului și să devii consumator/e de anumite substanțe tentante. Singurătatea poate fi un factor favorizant de a declanșa adicții, ca formă de a face față unei situații delicate! Stresul poate fi un factor favorizant în declanșarea adicțiilor, ca formă de a reduce presiunea resimțită de cineva. În final, să nu trecem prea uşor peste factorii bio-psiho-fiziologici. De asemenea, cu cât vârsta este mai scăzută în consumul adictiv, cu atât riscul de a deveni dependent este mai mare, pe termen lung. De asemenea, metabolismul sau felul în care corpul nostru metabolizează o substanță, aspect care diferă de la o persoană la alta, iar, în unele cazuri pentru a atinge nivelul de «plăcere» dorit sau așteptat este nevoie de o cantitate mai mare din acea subtanță. Are o deosebită importanţă prezența unei afecțiuni mintale sau de personalitate, cum ar fi: depresia, anxietatea, ADHD, tulburarea de personalitate bordeline, etc. care pot să crească riscul de a dezvolta o adicție! Conform studiilor de specialitate, avem adicțiile de substanțe care au ca și caracteristică importantă modificarea circuitelor cerebrale care persistă și după detoxifiere, în special la indivizii cu tulburări severe.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here