Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu oferă consultații medicale gratuite pentru toți asigurații, pe baza biletului de trimitere, la cabinetele de specialitate din cadrul Ambulatoriului Integrat al unității medicale.
„În ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pacienții beneficiază de experiența unora dintre cei mai buni medici și de o bază de diagnostic și tratament modernă. Ambulatoriul Integrat al Spitalului are în structură cabinete medicale de specialitate care au corespondent în specialităţile secţiilor şi compartimentelor cu paturi din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, după caz, pentru a asigura o asistenţă medicală complexă”, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Se efectuează astfel consultații de specialitate și tratamente de ambulatoriu în următoarele specialități: alergologie, cardiologie, chirurgie, dermatovenerologie, diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, endocrinologie, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, medicină internă, laborator analize medicale, laborator explorări funcționale, medicina muncii, medicină sportivă, nefrologie, neurologie, O.R.L., oftalmologie, oncologie, ortopedie-traumatologie, planificare familială, pediatrie, psihiatrie, psihologie, neuropsihiatrie pediatrică, recuperare medicină fizică și balneologie și urologie.
Programările se fac online sau la nr. de telefon 0741.151.346, informează unitatea medicală.
I.I.