1. Opera literară: o certitudine de excepție
Mircea Pospai și Rodica Pospai Păvălan – tată și fiică – au realizat o carte cu și despre Nicolae Dragoș, un poet neomodernist, încununat în 6 septembrie 2024 cu Marele Premiu al celei de-a XXVIII-a ediții a Atelierului Național de Poezie și Critica Poeziei „Serile la Brădiceni”.
Pentru că eu însumi am scris o carte în parteneriat cu fiul meu și el scriitor performant, ca și mine, intitulată „Pe culmile visului” – apărută în serial fie în „Constelații Diamantine” fie în „Miracol de Brădiceni” (dar și în „Gorjeanul” – n.m., I.P.B.) – mă bucur când vocația auctorială se continuă în familie cu același succes și mă grăbesc să redactez cronica de întâmpinare; mai ales că Nicolae Dragoș a activat pe scena literaturii române contemporane 65 de ani pe tărâmul cuvântului tipărit.
Cartea „Nicolae Dragoș – poetul jurnalist, jurnalistul-poet” a apărut la editura Pim recent, în 326 de pagini, într-o structură cartezian orânduită (strategic impecabil: un interviu, o fișă biobibliografică (în care mă regăsesc și eu – n.m., I.P.B.), o microantologie de 85 de poezii, câteva eșantioane din aprecierile criticilor literari asupra creației poetice etc.
Cum l-am prins deja în masiva-mi întreprindere de 1800 de pagini, ajunsă la ediția a II-a revizuită și adăugită „Scriitori români contemporani și cărțile lor esențiale – o istorie transmodernistă a literaturii române contemporane” (vezi pp. 334-339), voi reconfirma din start opinia-mi că Nicolae Dragoș a fost și este un neomodernist de factură „clasicizantă” (în sensul mărcilor diseminate de T. S. Eliot (n.m., I.P.B.) încă se numără printre puținii scriitori gorjeni publicați mai des de „România literară” (Mircea Bârsilă, Nicolae Dragoș, Ion Popescu-Brădiceni ș.a.). În sfârșit, am știrea că, din 2022, Rodica Pospai Păvălan e membră a U.S.R. Craiova (Mircea Pospai intrase încă din 2011 – n.m.).
Dintre vocile criticilor și exegeților contemporani, cei doi autori craioveni au selectat doar 22 de personalități după cum urmează: Eugen Barbu, Marian Popa, Nicolae Balotă, Mircea Iorgulescu, Alexandru Piru, Dumitru Micu, Laurențiu Ulici, Ioan Adam, Șerban Cioculescu, Alex Ștefănescu, Edgar Papu, Nicolae Georgescu, C. Stănescu, Ioan Moldovan, Mircea Micu, Ion Brad, Titus Vâjeu, Zenovie Cârlugea, Ion Popescu-Brădiceni).
Aceștia i-au fixat lui Nicolae Dragoș un portret complex și… exhaustiv, cu posibile, oricând, nuanțări hermeneutice. Opera sa e o certitudine de excepție și merită, fie și ciclic, atenția cercetătorului de poezie, lirismul său e de o ermetizată interioritate și-i totodată un exercițiu sistematic de sinceritate empatizată civic. Patosul este temperat de rostirea acordată cu veritabilele trăiri esențiale: Imagismul îi e deseori distins și sărbătoresc „subminat” cu sobrietate de un ton dârz, fenomenologic modulat.
2. Cu privirea peste umăr, precum Orfeu
Dar să reliefez în necesare linii de forță câteva trăsături integrative ale acestui volum entuziast și emblematic pentru ultimii 85 de ani ai literaturii române contemporane fie ea neo-/post-/transmodernistă.
Cei doi autori, Rodica Pospai Păvălan și Mircea Pospai l-au provocat pe scriitorul total Nicolae Dragoș să se teleporteze în vremea pe care-a trăit-o; astfel cei trei tovarăși de drum au fost angajați, ca-n „Divina Comedie” a lui Dante, într-o călătorie verbală, mereu documentarizată, a actualului cetățean de onoare al Glogovei (de Gorj – n.m.).
Nicolae Dragoș, a fost și continuă a fi un profesionist formidabil al presei scrise și tipărite. Fiind redactor șef al „Luceafărului” a debutat tineri scriitori într-o serie de „suplimente” literare în chip de „cărticică de seară” argheziană. Avea viziunea deveninței culturii și literaturii dar și moderația unui înaintemergător cu privirea peste umăr ca Orfeu, ca să scruteze originile artelor, izvoarele antice ale liricii universale.
În interviul pe care l-au realizat cei doi protagoniști ai monumentalului volum omagial întru cinstirea lui Nicolae Dragoș, cel sărbătorit se cunoaște perfect pe sine însuși, are acea autoreferențialitate introspectivă, gardată de mirabilele calități sufletești și de sacrificiile familiei ca fiul lor, cel ales de muze să facă școală mai departe.
De ipso et de facto, așa-zisul interviu e un „roman autobiografic”, de unde cititorul interesat sau „gratuit” poate să afle că nașul numelui de poet (cel real era Răcănel Nicolae) a fost criticul literar și editorul Mihai Gafița (dar și profesorul de măiestrie artistică în studenție – n.m., I.P.B.), că Tudor Arghezi i-a rămas reper pe traseul profesiunii de scriitor polivalent, că Marin Sorescu l-a căutat la Târgu-Cărbunești pentru un reportaj la „Viața Studențească” cu Nicolae Dragoș, tânăr cadru didactic la Târgu-Cărbunești ș.a.m.d. Subliniez, într-o trecere rapidă a relecturii mele „aplicate”, că omul real și scriitorul Nicolae Dragoș s-au contopit într-un simultan „protocronist și sincronist”; fiindcă într-o luptă spirituală nu ar trebui să existe victime, ci numai oameni autentici și dedicați crezului literar într-un dialog (o asemenea victimă acuzată de plagiat, în „Incognito” a fost Eugen Barbu – n.m., I.P.B. Cartea „Nicolae Dragoș: poetul-jurnalist și jurnalistul poet” (apărută la Editura PIM, din Iași, în toamna anului 2024 – n.m.) este captivantă prin developarea vieții politice ceaușiste care a exercitat presiuni totalitariste asupra Uniunii Scriitorilor din România și asupra unora din membrii ei de prim rang. Nu mai dezvălui și alte aspecte ci las calea liberă publicului pasionat de alte subiecte, teme și idei.
Ion Popescu-Brădiceni, Scriitor, doctor în filologie