Cei ce doresc să practice unul din numeroasele sporturi montane, ori să facă simple drumeții în perimetrul montan gorjean, au la dispoziție o multitudine de oferte pentru a petrece un sejur în peisajul montan de excepție al Gorjului.
Astfel, montaniarzii pot alege dintre cele peste 40 de trasee montane pedestre, patru zone speologice unde pot vizita și explora peșteri, avene sau pot parcurge canioane, trei perimetre de alpinism și escaladă, având la dispoziție și zone amenajate pentru activități de zbor cu parapanta, deltaplanul, trasee de mountain bike, 4×4, dar și două trasee de coborâre pe ape repezi (rafting), dintre care unul este cotat printre cele mai dificile la nivel național.
Zona munților Vâlcan cuprinde zece trasee turistice montane și unul de creastă, două zone de interes agroturistic și etnofolcloric, precum și o zonă de alpinism și escaladă omologată (Cheile Sohodolului) unde, cu câțiva ani în urmă, s-a disputat chiar o etapă din Campionatul Național de Escaladă și Alpinism.
Zona Cerna – Mehedinți – Godeanu, ce are în componență opt trasee montane pedestre, trei trasee de creastă și două zone de interes ecoturistic (Padeș-Valea Mare și Cerna Sat – Izvoarele Cernei).
Zona Parâng, ce are în compunere zece trasee montane pedestre și unul de creastă, patru zone de interes ecoturistic (Lainici, Rânca, Baia de Fier și Polovragi), două zone de alpinism și una de schi (Rânca).
Pentru cei interesați, Gorjul dispune de un număr impresionant de peșteri și avene, ce sunt grupate în mai multe perimetre speologice (Polovragi, Baia de Fier, Lainici, Sohodol, Șușița Verde și Șușița Seacă, Pocruia, Cloșani și Motru Sec). O parte din cele peste 2000 cavități conțin forme și fenomene carstice deosebite ce impresionează ochiul, Gorjul deținând la acest capitol chiar două superlative naționale (cel mai adânc puț subteran și cea mai mare stalagmită, la doua cavități localizate în masivul Pleșa Sohodolului), precum și fenomene foarte rare, chiar la nivel european – câmpurile de lapiezuri dintre Șușița Seacă și Sohodol, depozitele de terra-rossa și Inelul de Piatră de pe Cheile Sohodolului, pe unde se presupune că a fost vechiul curs al râului Sohodol de acum câteva milioane de ani, când apa nu începuse eroziunea calcarelor a ceea ce astăzi numim Cheile Sohodolului.Iată, așadar, o bogată ofertă pentru cei îndrăgostiți de munte, alpinism, escaladă, speologie și, de ce nu, canyoning, rafting și fotografie montană ori speologică. Totuși, înainte de a se avânta în practicarea sporturilor montane, fie ca montaniard sau speolog cu experiență, fie ca învățăcel, trebuie să cunoaștem câteva lucruri despre riscurile ce pot apărea la tot pasul, ignorarea acestora nefiind nicidecum o soluție de luat în seamă.
Câteva pareri sau, haideți să le zicem, învățăminte decantate din experiența ghizilor montani ori de speologie profesioniști, montaniarzi cu mare experiență în sporturile montane de vară și de iarnă, schiori experimentați, ar putea fi luate în seamă cu precizarea că aplicarea corectă a acestora în teren ar putea salva o viață sau mai multe. Iată, deci, o prezentare succintă a acestora și a modalităților de prevenire sau contracarare a efectelor.
Majoritatea sporturilor montane sunt considerate activități extreme. În cursul practicării acestora, doza de pericol poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștințe și pregătire, participanții caută să reducă această doza la un nivel cât mai mic. Limita personală a responsabilității nu o cunoaște cu exactitate decât cel în cauză, niciodată altul.
În funcție de proveniență lor se pot defini două categorii de pericole: subiective și obiective, amândouă la fel de importante.
Totuși, la ora actuală, se consideră ca pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza însuși în subiect, în cazul nostru practicantul unui sport montan, și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență și delasare.
Înainte de a face primul pas în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaștem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru, sub toate aspectele sale, să ținem cont de regulile “jocului” și să învățăm din experiența altora. Dacă este posibil, trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori calificați.
Experiența se câștigă parcurgând la început trasee ușoare, necesare formării deprinderilor de a învinge greutățile, la început mai mici, iar cu timpul mai mari și mai complexe. Nu trebuie să ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile și pe vreme nefavorabilă.
Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiție fizică, iar aceasta se obține prin antrenament pe “terenul de joc”, adică muntele în cazul nostru.
O sursă importantă de pericole o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenței fizice și atenției cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentația corespunzătoare pe munte și trebuie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentația să se facă rațional pentru a se completa caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini și calități pentru practicanții de sporturi montane sunt fie înnăscute, fie dobândite, prin școală și educație.
Pericolele obiective își au natura în ”obiect”, deci în natura înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers, mai ales pe porțiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea, un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu, dar în realitate el este extrem de periculos prin iarba udă, porțiuni de mușchi umed și chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. Vizibil sau mai puțin vizibil, orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi și acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porțiuni de stâncă friabilă. De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflați mai jos.
Porțiunile de stâncă friabilă se pot recunoaște ușor dupa conurile de grohotiș aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă înghețul și dezghețul succesiv care în munții noștri se produce, de regulă, la sfârșitul iernii. Aceste fenomene, ca și ploile torențiale, pot provoca uneori căderi de pietre izolate sau în avalanse până la dislocarea de lespezi întregi.
Pentru parcurgerea unui traseu de escaladă, un bun indiciu îl poate constitui stratificarea stâncii care poate fi înclinată în jos ca țiglele de pe casă, sau în sus ca o adevărată scară naturală.
Stânca udă și, în special, cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decât cea uscată, astfel că anumite pasaje care pe vreme bună se trec ușor, în stare udă devin de netrecut.
De asemenea, în cazul pierderii orientării din cauza ceții este bine să așteptăm până când vizibilitatea permite reluarea drumului fără să ne aventurăm și să ne rătăcim.
În toate aceste cazuri trebuie păstrat calmul și trebuie evitată starea de panică.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
