Agresorii din Gorj, monitorizați cu brățări electronice

444

Agresorii din Gorj vor fi de acum monitorizați prin intermediul brățărilor electronice. Acest sistem a devenit operațional de astăzi și în județul nostru, urmând a se aplica și în cazurile unde cei vinovați sunt plasați sub control judiciar ori arest la domiciliu.

Prevenirea și combaterea violențelor de orice fel reprezintă un domeniu prioritar de acțiune pentru Poliția Română, ce presupune concentrarea eforturilor instituționale, identificarea și implementarea a noi mecanisme de lucru, astfel încât victima violenței să fie protejată, iar agresorul sau agresorii să fie trași la răspundere penală. Începând de astăzi, 1 octombrie 2024, 18 județe vor intra în etapa a treia de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Olt, Suceava, Timiș și Tulcea. De asemenea, începând de astăzi, sistemul de monitorizare electronică se aplică și în cadrul procedurilor de control judiciar, control judiciar sub cauțiune și arest la domiciliu, în cauzele în care organele judiciare vor dispune obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere în sarcina inculpatului cercetat penal.

Cum funcționează monitorizarea
,,Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară fiind definitivată.
Utilizarea sistemelor electronice permite o creștere a gradului de asigurare a măsurilor de protecție a drepturilor persoanelor protejate, dar nu reprezintă o măsură de constrângere, ci o metodă de monitorizare/supraveghere, care permite urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse în cadrul unor proceduri judiciare.
Utilizarea acestor sisteme permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor sau, pe viitor, respectarea obligațiilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu, controlului judiciar, controlului judiciar sub cauțiune.
Monitorizarea se va realiza automat, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli. Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de organul de supraveghere care creează semnalarea. Pentru monitorizarea electronică sunt stabilite roluri clare, reguli și proceduri de monitorizare, alertare și intervenție, prin partajarea informațiilor, astfel încât, în cadrul monitorizării, să nu fie cunoscute datele purtătorilor dispozitivelor de supraveghere, ci doar identificatoarele (ID-urile) acestor dispozitive.
După introducerea în sistem a semnalării, organul de supraveghere, precum și organul judiciar care a impus obligația de a purta un dispozitiv electronic de supraveghere va avea acces, în anumite condiții stabilite de lege, la datele de localizare ale celui care poartă dispozitivul electronic, în scopul verificării respectării obligațiilor ce revin persoanei supravegheate”, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.

Cazurile de violență, în creștere
În primele 8 luni ale acestui an, polițiștii au emis 8.978 de ordine de protecție provizorii, 3.622 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.
În aceeași perioadă, polițiștii au intervenit la 87.565 de cazuri de violență domestică, dintre care 42.560 în mediul urban și 45.005 în mediul rural.
La nivel național, în primele 8 luni ale anului 2024, numărul faptelor penale în domeniul violenței domestice a crescut cu 5,3%, față de primele 8 luni ale anului 2023, de la 38.243 la 40.260 de fapte.
Un număr mai mare de infracțiuni din sfera celor de violență domestică arată amploarea fenomenului și necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui.
În același timp, indică faptul că victimele violenței domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliția Română. Au fost înregistrate creșteri, comparativ cu perioada similară din anul 2023, pentru loviri sau alte violențe (de la 23.786 la 24.743 de fapte), amenințare (de la 4.678 la 5.135 de fapte) și nerespectarea ordinelor de protecție (de la 2.742 la 3.439 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor o au „lovirea sau alte violențe” – 61% (24.743 de fapte) și ,,amenințarea” –13% (5.135 de fapte), acestea împreună reprezentând peste 74% din total.
După locul comiterii, 21.760 de infracțiuni au fost comise în mediul urban, 18.482 în mediul rural, 32.508 la domiciliu și 7.752 în spațiul public.
În primele 8 luni ale anului 2024, s-a înregistrat o creștere atât a numărului autorilor (40.943) care comit astfel de fapte, cât și a victimelor acestora (42.295). În aceeași perioadă, instanțele judecătorești au emis 8.745 de ordine de protecție, 3.622 fiind provenite din ordine de protecție provizorii.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecție, au fost sesizate 3.439 de infracțiuni. La nivel național, au fost emise 8.978 de ordine de protecție provizorii, 3.622 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție.
Din totalul ordinelor de protecție provizorii emise, 8.187 au fost confirmate de unitățile de parchet (91%). Referitor la nerespectarea ordinului de protecție provizoriu, au fost sesizate 583 de infracțiuni, dintre care 349 în mediul urban și 234 în mediul în rural.
În primele 8 luni ale anului 2024, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Bacău, Brașov, Cluj, Călărași, Caraș–Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui, unități care au intrat în etapa I, respectiv a II-a etapă a Proiectului pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 9.564 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 5.193 de ordine de protecție provizorii și 4.371 de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești). În ceea ce privește infracțiunile constatate, au fost înregistrate în total 643 de infracțiuni, dintre care 59 de distrugere, 416 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 168 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.
Pentru 81 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 52 de rețineri, 16 arestări preventive, 2 arestări la domiciliu și 11 măsuri de control judiciar. Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestuia.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.