Cea mai veche mențiune a unei peșteri din Carpații românești datează din antichitate și se datorează lui Strabon care, descriind viața și obiceiurile dacilor, pomenește despre o peșteră sacră într-un munte numit Kogaion în care ar fi sălășuit însuși Zalmoxis.
În fiecare an, la inceputul verii astronomice, în apropierea peșterii ar fi avut loc, spune legenda, Marele Sfat al Înțelepților, ocazie cu care pe lângă manifestarile religioase specifice erau disputate și soluționate pricinile comunităților de peste an.
Peștera sacră a lui Zalmoxis, cu toate eforturile istoricilor și al arheologilor, nu a fost poziționată cu precizie până la ora actuală, totuși asupra localizării acesteia fiind formulate mai multe ipoteze dintre care una localizează muntele Kogaion în nord-vestul județului nostru, în masivul Godeanu, iar altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului, mai precis în masivul Polovragi-Cernădia, iar peștera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi, nici mai mult, nici mai puțin, decât Peștera Polovragi.
De-a lungul vremii, peșterile din zona de nord a Gorjului sunt menționate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor precum și si locuri unde s-ar găsi comori ori tezaure ascunse de cine știe ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenția comunităților din împrejurimi și nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavități din Oltenia se referă la Peștera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peșteră și ridicări topo și au fost efectuate în jurul anului 1692, documentele în cauză aflându-se și astăzi în arhiva de război a Marinei austriece. Interesul pentru peșteră s-ar fi datorat, conform relatărilor vremii, importanței, ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci și austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peșterilor în limba română, lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci, unde pe lângă descrierea unor cavități cunoscute până atunci, apar referiri ample la două peșteri situate în partea de nord a Gorjului: Peșteră lui Pahomie (vechea denumire a peșterii Polovragi) și Peșteră Muierilor din nordul comunei Baia de Fier.
Peștera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităților din apropierea acesteia, fiind măsurată pe o lungime de aprox. 1000m. Din anul 1974 cavitatea a fost cercetată de membrii Cercului de Speologie, Emil Racoviță, precum și de Grupul Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peștera și-a mărit lungimea galeriilor fosile și active la peste 9000m fără ca cercetările să fie terminate. Se presupune ca în urma explorărilor speologice și subacvatice ce se preconizează pe viitor, cavitatea să depășească 10000m.
Cifrele, deși ilustrează niște elemente statice în cercetarea peșterilor scot la lumină, dupa cum se exprimă un cunoscut speolog, mai ales efortul uman necesar pentru explorarea și descoperirea unei noi dimensiuni și a unei noi fețe a pământului. Cifrele, în opinia aceluiași explorator al adâncurilor cântăresc cunoașterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului.
Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici, apele meteorice precum şi cele din râuri lucrând neîntrerupt de milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte, dintre care putem aminti Cheile Oltețului cu a lor Peșteră Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului cu Peștera Muierilor, prima cavitate electrificată și amenajată pentru vizitare din țară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peșteri și avene, dintre care doua dețin recorduri naționale în materie (cea mai înaltă stalagmită și cel mai mare puț vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa și cimpurile de lapiezuri) poziționate între Șușița verde și Sohodol, fenomene de difluență subterană (peștera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), cavități care păstrează și astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peștera Muierilor, Peștera Popii și Peșteră Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului), cavitățile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peștera Pârlajului și Laptelui) și legătura lor cu Inelul de Piatră, precum și perimetre speologice (Șușița Verde și Șușița Seacă), cu o activă circulație subterană a apei favorizată de condițiile existente în zonă.
Mulţi dintre turiştii ce vizitează aceste obiective sunt tentaţi să pătrundă în multitudinea de peşteri sau avene întâlnite. Din păcate, la cea mai mare parte dintre aceştia pregătirea şi cunoştinţele de speologie sunt inexistente, iar de aici și până la producerea unor nedorite evenimente nu mai este decât un pas.
Speologia este o ramură a activităţii umane ce presupune o doză de risc. Prin pregătire şi cunoştinţe, practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero. Prin incursiuni repetate în lumea subterană și-a dezvoltat simţul orientării şi reflexele, a învăţat să citească mesajul formelor subterane, al galeriilor, precum şi al unui curent de aer dintr-o anume direcţie.
La ora actuală, peşterile sunt considerate mediul cel mai ostil vieţii de pe mapamond. Cumularea unor factori cum ar fi întunericul profund, umiditatea, temperatura scăzută pot perturba psihicul şi determina unele reacţii negative. De asemenea, persoanele cu deficienţe ale vederii sau cele care suferă de claustrofobie pot suferi dereglări de comportament ce pot determina accidente.
Mugurel Petrescu
