Este cunoscut faptul că «Muzeul Național de Artă Modernă» din Paris, «Centre Pompidou», găzduieşte importante lucrări ale lui Constantin Brâncuși, care au fost dăruite prin testament spre moștenire României, dar, care au fost însuşite de guvernul francez, împreună cu tot ceea ce se afla în atelierul său, ca urmare a refuzului guvernului de atunci al României anilor 1950, de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului! Era epoca realismului socialist, motiv pentru care Brâncuși a fost contestat ca fiind unul dintre reprezentanții «decadenţei burgheze» cosmopolite, incompatibile cu orientarea politică a vremii, dar, cu toate acestea, în decembrie 1956, la «Muzeul de Artă» al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală pe plan european a lui Brâncuși, mai ales că abia în 1964, Brâncuși a fost recunoscut în România ca însemnând un geniu național, ceea ce a făcut ca Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu «Coloana recunoștinței fără sfârșit», «Masa tăcerii» și «Poarta sărutulu» să fie amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și chiar fusese foarte aproape de a fi fost demolat!
«Credinţa și viaţa spirituală ale artistului Constantin Brâncuși nu sunt susţinute de o teologie intelectuală sistematică»!
Constantin Brâncuși, un geniu al artei moderne, se spune că a trăit povești interesante de dragoste, aforismele şi cugetările sale sunt de notorietate, iar operele sale sculpturale pot fi apreciate în toată lumea ca nişte adevărate muze ale creației artistice. În cartea lui Petru Vintilă, una dintre elevele lui Constantin Brâncuși, pe numele său, Milița Pascu, a povestit detalii pline de savoare despre obiceiurile de viaţă ale marelui artist, precum și lucrurile care «părintelui sculpturii moderne» îi displăceau şi chiar le detesta! Un amănunt pitoresc al preferinţelor «de bucătărie» ale lui Brâncuși se leagă de faptul că ar fi dat icrele negre și vinurile scumpe din Paris pentru a bea zeamă de varză, ca o dovadă că nu aprecia preparatele «de gală», preferându-le pe cele tradiționale românești, care inspirau o atmoseră degajată, lipsită de prejudecăți şi de pretenţii mondene! Se spune că în ajunul întoarcerii sale la Paris, dintr-o călătorie depărtată, în prezenţa unor invitaţi de seamă ca: Minulescu, Claudia Milian, Marcel Iancu, Ion Vinea și M.H. Maxy, Brâncuși a venit în frac, după obiceiul său, dar din nou s-a manifestat în el acel spirit nonconformist şi excentric, moştenit din pitorescul a două milenii de istorie şi chiar de tradiţii dacice. Aşa cum relatează acelaşi Petru Vintilă în cartea «Miliţa» (1972), Brâncuşi dădea la o parte tartinele cu icre negre şi vinurile de mare căutare, pentru a se omeni cu moarea de varză acră, aşa cum nu accepta să se aşeze pe scaune din mobilier mult prea moale sau comode, deoarece considera că astfel de mobilier comod peste măsură ar fi îndemnat persoana respectivă să lenevească! Trăind şi lucrând la Paris cea mai mare parte a vieţii sale, Brâncuşi nu a uitat niciodată că a pornit de la «munca de jos», chiar spălând vase în diferite restaurante. Abia din anul 1915 a început să execute primele lucrări din lemn, dintre care «Cariatide» și «Fiul risipitor», pentru a nu trece prea uşor peste faptul că Brâncuși a apărut în anul 1921 în revista «Little Review» din New York, în primul studiu de amploare cu 24 de reproduceri din opera sa, care a fost semnat de Ezra Pound, poet american. Cu o privire largă spre viaţa sa zbuciumată, să amintim faptul că la 16 martie 1957, Constantin Brâncuşi se înălţa la viaţa veşnică a Lui Dumnezeu, într-o mare călătorie spre veşnicie, motiv pentru care putem preciza faptul că genialul sculptor era în același timp și un om profund credincios.
,,Ci, de o teologie implicită, cultică sau liturgică”!
Născut la 19 februarie 1876, în satul Hobița, comuna Peştişani, Constantin Brâncuși a fost al șaselea copil al unei familii simple și sărace, pentru că la aproape șapte ani păștea oile și, ca să-și umple timpul în mod plăcut, sculpta cu briceagul tot felul de obiecte: nuiele, linguri, picioare de pat, iar, în felul acesta i s-a înfiripat în suflet dorința de a învăța carte! Dar, înainte de a finaliza clasele primare, pe când avea vreo nouă ani, a plecat de acasă, angajându-se în diverse locuri, la muncă mai puţin potrivite pentru vârsta sa. A continuat să cioplească în lemn, iar acest lucru i-a atras atenţia unui patron bogat, care l-a ajutat să-și continue studiile. Ca urmare, Brâncuși s-a înscris la «Şcoala de Arte şi Meserii» din Craiova, ca după absolvire să se mute la București, unde a urmat Școala de «Belle Arte», încheind-o, în 1902, cu o notă maximă. Dorinţa de a merge la Paris a fost hotărâtoare pentru destinul său artistic, astfel că în anul 1905 a fost admis la «Școala Națională Superioară de Arte Frumoase» din capitala Franței! Cu o dorinţă nestăvilită de a se afirma, a expus lucrări la «Societatea Națională de Arte Frumoase» și la «Salonul Toamnei» de la Paris, impresionându-i pe criticii vremii, mai ales că lucrările sale au ajuns chiar în America, astfel că în anul 1914, fiind organizată prima expoziție în Statele Unite, după care a devenit o personalitate artistică la nivel mondial! Pentru a evidenţia latura creştin-ortodoxă a biografiei lui Constantin Brâncuşi, să precizăm faptul că în volumul «Brâncuşi – Sculptor creştin ortodox», Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României scrie următoarele: «Credinţa și viaţa spirituală ale artistului Constantin Brâncuși nu sunt susţinute de o teologie intelectuală sistematică, academică, ci de o teologie implicită, cultică sau liturgică, de expresie imnografică și iconică, ce suscită în credincios nu atât o reflecţie intelectuală asupra existenţei, cât o vedere spirituală creștină asupra vieţii», ceea ce înseamnă fără nici o îndoială că Brâncuși a fost un om credincios, iar, farmecul credinţei sale și tradițiile învățate în locurile natale i-au rămas întipărite în suflet și i-au influențat nu doar viața, ci și, însăşi creaţia sa! O expresie a credinței sale este și modul simplu în care a trăit, chiar și după ce a ajuns o legendă încă din timpul vieții. Modestia sa, egală cu smerenia creștină, răzbătea din cuvinte rostite, din gesturi, atitudine, felul de a se îmbrăca, de a mânca, dar, mai ales din cuvintele sale înțelepte. Spunea adesea: „Artistul nu e decât o smerită unealtă în mâinile lui Dumnezeu-Creatorul”, ceea ce denotă faptul că legăturile sculptorului Constantin Brâncuși cu biserica au fost sănătoase și durabile, încă din copilărie. Când era mic, în urma unei vizite la Mănăstirea Tismana, a rămas fascinat de clopote, iar în adolescență, în vremea școlii urmate la Craiova, a luat în primire rolul de clopotar al istoricei Biserici «Madona Dudu» din Bănie, unde mergea la fiecare slujbă de duminică și nu lipsea, fiind și cântăreț la strană. Unii slujitori ai bisericii arată că Brâncuşi ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!», iar, peioada în care s-a afirmat ca un cântăreţ bisericesc sui generis, la București, în vremea studenției la «Arte Frumoase», între 1898 și 1902, Brâncuși a făcut parte din corul Bisericii «Mavrogheni», mai ales că Vasile G. Paleolog, un critic de artă remarcabil, scria despre Brâncuși cel din perioada sa de cântăreț bisericesc următoarele: „Urca «Aliluia» până la expir, ba chiar ajungea să moduleze de o sută de ori «Doamne, miluieşte!», uimindu-şi asistenţa”. V. G. Paleolog a fost un prieten apropiat al sculptorului și a scris câteva cărți despre el pe baza amintirilor și a discuțiilor pe care le-au avut împreună în decursul timpului. Credincioșii de azi ai Parohiei «Mavrogheni» n-au uitat faptul că marele sculptor a fost cândva un om atât de apropiat al sfântului lăcaș de cult, încât, în memoria sa, în 2013, au așezat în curtea bisericii un bust în bronz sculptat de artista Silvia Radu. În încheiere, să precizăm faptul că odată ajuns la Paris, Brâncuși a continuat să participe la slujbele bisericești, iar, în 1906 a devenit cântăreţ de strană şi paracliser la biserica ortodoxă română Ajuns la Paris, Brâncuși a continuat să participe la slujbele bisericești. În 1906 a devenit cântăreţ de strană şi paracliser la biserica ortodoxă română «Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail» din strada Jean de Bauveais. Se află și azi numele lui inscripționat în strana în care a participat vreme de peste 40 de ani la slujbele religioase! Despre atelierul său, unde trăia ca un țăran român sau mai degrabă, ca un ascet, el spunea: „Am deschis o biată filială a Tismanei, aici, în «Impasse Ronsin», nr. 11”! În primăvara anului 1957, Constantin Brâncuși îl chema pe Arhi¬episcopul Teofil Ionescu, slujitor la biserica ortodoxă din Paris, spre a se spovedi și a se împărtăși, fiind împăcat cu Dumnezeu, când i-a mărturisit episcopului: „Mor cu inima întristată, pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”! (VA URMA).
Profesor dr. Vasile GOGONEA
