Prima ediție a Târgului de Științe, mâine, la Târgu Jiu

379

Mâine după-amiază, la mallul din Târgu Jiu se reunesc peste 25 de proiecte STEAM din Gorj, Vâlcea și Hunedoara pentru prima ediție a Târgului de științe sub egida Fondul Științescu în Gorj.

”Îi așteptăm pe pasionații de științe, începând cu ora 16:00, la galeria de la parter din Shopping City Târgu Jiu, unde profesori, mentori Științescu, cercetători de la prestigioase instituții, precum Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și multe alte instituții invitate, vor prezenta proiecte inovatoare, experimente originale și demonstrații inedite ale unor fenomene naturale și ale unor tehnologii de ultimă oră”, au transmis organizatorii evenimentului. De la introducere în lumea roboticii (Arduino, roboți, roboți LEGO), la prezentarea unei misiuni spațiale, la jocuri despre protecția mediului până la demonstrații de printare 3D, publicul va putea să participe la experimente live și să descopere cum cercetarea românească poate contribui la securitatea și îmbunătățirea vieții de zi cu zi.

“Sunt tare bucuroasă că se întâmplă astfel de proiecte la Gorj. Științescu este un program necesar la nivel național și sperăm să ajungem în cât mai multe comunități așa cum am ajuns cu Caravana STEAM la Novaci sau cum au ajuns partenerii de la Be Teen la Peștișani și Bălănești cu proiectul EduPower. Eu am văzut prima dată un micro-controller în anul III de Politehnică, iar elevii echipelor de robotică știu să programeze plăcuțe Arduino din clasa a X-a sau a XI-a. Mai mult decât atât, au răbdare să îi inițieze pe colegii mai mici, chiar și din clase primare, în timpul lor liber”, a declarat Gabriela Solomon, manager de program Fondul Științescu la Fundația Comunitară Vâlcea.

Evenimentul de la Târgu Jiu este primul de acest gen dedicat științei, organizat de Fondul Științescu prin Fundația Comunitară Vâlcea, cu sprijinul partenerilor Asociația Be Teen, TeaBorgs, Federația START în Gorj, CONAF Gorj, Asociația Team for Next Generation și al finanțatorilor Federația Fundațiile Comunitare din România – FFCR și PPC România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.