Sfântă Liturghie Arhierească la resfinţirea Bisericii cu hramul «Sfântul Ier. Nicolae» din Parohia Celei, Filia Racoţi, Protoieria Târgu-Jiu Nord – ,,Biserica este «Casa» în care noi Îl întâlnim pe Dumnezeu, este lăcașul în care noi ne simțim în «vizită» la Dumnezeu, unde El ne așteptă întotdeauna”!

398

În ziua de 22 septembrie 2024, în Duminica a 18-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei a săvârșit slujba de resfințire a bisericii cu hramul «Sfântul Ier. Nicolae» din Parohia Celei, Filia Racoţi, Tismana, Protoieria Târgu-Jiu Nord, după care a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi, din care au făcut parte: Preacucernicul Părinte Achim George Daniel, consilier al Mitropoliei Olteniei, Preacucernicul Părinte Protoiereu Marian Mărăcine, Protopopiatul Târgu-Jiu Nord, preoţii de parohie: Maziliţa Adrian (Ungureni-Dolj), Ghiţă Aurelian (Racoţi), Gărăcel Ion (Costeni), Popescu Vasile (Pocruia), Giungălă Antonie (Pârâu de Pripor-Câlceşti), Bugiugan Grigore (Mischii), Nimară Ilie, pensionar, Peagu Viorel, pensionar şi alţii. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic al Catedralei Mitropolitane «Sfântul Mare Muc. Dimitrie» din Craiova. În cadrul slujbei liturgice, ipodiaconul Tudorică Ștefănel Octavian a fost hirotonit diacon onorific pe seama Parohiei Ungureni din Protoieria Craiova-Sud, iar, ca o dovadă a recunoaşterii activităţii pastoral-administrative rodnice, părintele paroh Ghiță Aurelian a primit gramată de mulţumire din partea Mitropolitului Olteniei şi rangul onorific de iconom stavrofor. Dând citire actului de resfinţire a sfântului lăcaş, care în documente figurează cu o vechime de peste un veac, părintele protoiereu Marian Mărăcine a spus că actualul edificiu s-a zidit între anii 1941-1942, de către enoriașii parohiei, cu ajutorul credincioșilor din satele vecine și îndrumați de Pr. Ioan C. Arjoca, însă, prin curgerea timpului s-au produs degradări, astfel că din anul 2009 au început lucrările de restaurare totală a bisericii, prin tencuirea exteriorului și a interiorului bisericii. S-a schimbat acoperișul și pardoseala, prin grija Pr. Vasiloniu Liviu. Între anii 2021-2023, biserica a fost împodobită cu pictură în fresco de către pictorul Nicolae Vîlcu din Pitești, iar, lucrările au fost sprijinite de către enoriașii parohiei, cu sprijinul Consiliului Județean Gorj, al Consiliului Local și al Primăriei orașului Tismana, precum și al mai multor oameni cu dragoste pentru «Casa» Lui Dumnezeu! Astfel, au primit gramate de mulțumire: Pr. Vasiloniu Liviu, juristul Remetea Petre Narcis, primarul Oraşului Tismana, împreună cu domnii: Săliște Constantin, Scafeș Constantin, Rață Ion, Bordânc Dumitru, Seceleanu Ion și Dăneț Gheorghe, sprijinitori ai înfrumuseţării sfintei biserici. Preotul paroh Ghiță Aurelian i-a mulţumit Înaltului Ierarh al Olteniei pentru binecuvântarea de a începe lucrările de restaurare şi de a le termina, iar, în egală măsură, le-a mulţumit celor care s-au ostenit ca să facă posibilă această unică sărbătoare. Cu emoţie vădită, domnul Remetea Petre, primarul Oraşului Tismana, s-a adresat cu sincere mulţumiri Arhiereului Eparhiei Olteniei, preoţilor de parohie, enoriaşior şi tuturor donatorilor, angajându-se ca să renoveze şi alte biserici parohiale din Oraşul Tismana, astfel ca Dumnezeu să le ajute tuturor credincioşilor şi oamenilor de bine!

,,Cea mai importantă «locație» din viața noastră este Biserica”!
În cuvântul de învățătură duhovnicească, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. Irineu a început prin a spune că: „De câtva timp venim aici în oraşul dumneavoastră şi în satele unde s-au făcut resfinţiri de biserici! Vă regăsesc în privirile mele pe toţi cei care aţi fost prezenţi la alte sfinţiri de biserici! Constat că aveţi râvnă pentru Dumnezeu și pentru «Casa» Tatălui ceresc, iar, aceasta arată că sămânța sădită de către strămoșii noștri continuă să odrăslească pe mai departe în familiile și în viața dumneavoastră. În primul rând, subliniez faptul că Biserica este «Casa» în care noi Îl întâlnim pe Dumnezeu, este lăcașul în care noi ne simțim în «vizită» la Dumnezeu, unde El ne așteptă întotdeauna, în fiecare duminică și sărbătoare ca să ne «încarce» cu darurile Sale cele bogate… Tatăl Cel ceresc știe să facă daruri bune «copiilor» Săi! Dumnezeu ne-a dat viață. Fără viaţa dată de Dumnezeu, noi nu am putea să trăim pe lumea aceasta! El ne cheamă ca să ne dăruiască Împărăția cerurilor, mai mult decât ne-a dat pe pământul acesta! Aici, bucuriile sunt înlocuite de tristețe, aici, bogăția uneori se pierde, însă acolo în ceruri, ea nu va lipsi niciodată!…Aici, primim lucruri trecătoare, dar dincolo vom primi lucruri veșnice. De aceea, cea mai importantă «locație» din viața noastră este Biserica! În Biserică, noi întâlnim pe sfinții Lui Dumnezeu, cei care au crezut că milostiv și îndurat este Domnul, că Dumnezeu este bogat ca să ne ajute să primim aceste daruri cerești”, a subliniat cu o acribie întărită prin dogmă, Întâistătătorul lăcaşelor de cult din Oltenia.

,,Credința este legată de Cuvântul Lui Dumnezeu și de faptele bune”!
Tâlcuind şi desluşind cu înţelepciune conţinutul Pericopei Evanghelice care a fost citită la Sfânta Liturghie, privitoare la «pescuirea minunată», Mitropolitul Olteniei a evidenţiat faptul că Mântuitorul Iisus Hristos a săvârșit o minune pentru a se adresa sufletului, auzului și minții noastre, deoarece: ,,Toţi cei care L-au ascultat pe Mântuitorul erau însetați de Cuvântul lui Dumnezeu…Natura ascultă de Cuvântul Lui Dumnezeu și ne hrănește, pământul dă roadă bogată, anotimpurile se succed spre folosul nostru, aerul împrospătează viața noastră și se face bun de respirat! Toate acestea, nu sunt altceva decât darurile lui Dumnezeu” a subliniat Înaltul Ierarh, mai ales că ascultarea Cuvântului Lui Dumnezeu este un lucru esențial în viața noastră. De aceea, putem spune că suntem chemați ca să ascultăm de Dumnezeu, Care ne arată Calea pe care trebuie să mergem şi ne descoperă nedumeririle și îndoielile noastre, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu! În încheierea cuvântului de învăţătură duhovnicească, Mitropolitul Olteniei a evidenţiat aspectul pe care îl transmite mesajul importanței credinței și a faptelor bune în viața fiecăruia dintre noi, felicitându-i pe toți cei care s-au ostenit pentru înfrumusețarea bisericii, deoarece: „Dumnezeu este Acela care ne luminează mintea, care ne dă înțelepciune, ca să facem pe cele bune și de folos sufletelor noastre! Nici o faptă nu o putem face fără puterea Lui Dumnezeu. Ascultând Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să așezăm aceste vorbe în interiorul nostru, în locul cel mai tainic al sufletului nostru! Dacă auzim Cuvântul Lui Dumnezeu și nu facem fapte bune, ne arătăm că suntem ca un «instrument muzical neacordat», iar, credința este legată de Cuvântul Lui Dumnezeu și de faptele bune. Această credință să o creștem permanent în viața noastră și să o predăm și copiilor noștri! Avem această datorie, să le vorbim copiilor noștri despre Dumnezeu, despre faptele minunate ale Mântuitorului Hristos și prin aceasta, să ne arătăm cu adevărat că suntem copii ascultători ai Tatălui ceresc! Ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu alungă răutatea! Vă felicităm și rugăm pe milostivul Dumnezeu să vă răsplătească multe daruri! Amin”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here