Ca la noi, la nimeni – Klaus Iohannis poate candida la Senat doar prin demisie!

255
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Iohannis neagă că vrea să demisioneze pentru a ajunge la șefia Senatului.”
Codrin Dobrescu, ziare.com

Iată că se poate ca un fost președinte al Curții Contituționale a României, cum este cazul domnului Augustin Zegrean, să critice de-acum cunoscuta drept Legea „Iohannis”: „Este în afara regulilor democratice. Doar prin demisie poate candida.” Fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, a explicat la Digi 24 că președintele Klaus Iohannis nu poate candida pentru funcția de senator cât timp este „șef al statului”. “Este în afara regulilor democratice această lege”, a declarat constituționalistul. Pentru a putea candida la alegerile parlamentare, Klaus Iohannis trebuie să renunțe la fotoliul de la Cotroceni.
PNL AMÂNĂ CU O SĂPTĂMÂNĂ DEZBATEREA PROIECTULUI ÎN PARLAMENT! Așa cum se anunțase, încă de duminică, luni la ora 11:00, Biroul Politic Național al Partidului Social Democrat a dezbătut poziția pe care o vor adopta social-democrații în privința proiectului de lege numită „Iohannis”, prin care se modifica un articol într-o mai veche lege electorală, prin care să i se permită președintelui Klaus Werner Iohannis să candideze pentru un loc în Senatul României, pe listele Noului PNL, dacă se află în ultimele trei luni ale celui de-al doilea mandat. Pentru mine a fost o surpriză că s-a discutat deschis și, în unanimitate, social-democrații au hotărât să nu susțină proiectul despre care s-a vorbit atâta. Imediat, deși președintele Noului PNL, Nicolae Ciucă, se află în Elveția, iar președintele Klaus Werner Iohannis la ONU, mai marii liberalilor au blocat proiectul depus în Parlamentul României, cel puțin până lunea viitoare. Cum ar veni, proiectul cu pricina n-a mai ajuns în comisiile de specialitate și se așteaptă câte un punct de vedere al Autorității Electorale Permanente (AEP) și al Biroului Electoral Central (BEC). Totuși, ambele organisme electorale nu ar avea dreptul să se antepronunțe și bănuiesc că nu o vor face!
ALTE OPINII DE EXPERT ALE FOSTULUI PREȘEDINTE CCR, AUGUSTIN ZEGREAN. Fostul președinte al Curții Costituționale, Augustin Zegrean, a mai spus, la Digi 24, următoarele: „Modificarea legii nu este democratică. Articolul 84 din Constituție spune că președintele României, pe durata mandatului, nu poate face parte dintr-un partid politic și nu poate ocupa o funcție publică sau privată. Deci, președintele chiar dacă este în ultimele 3 luni de mandat, nu poate să ocupe altă funcție decât cea de președinte”.
„Prin această lege, mai rău fac. (…) Acest președinte nu poate să îndeplinească nici funcția de senator. Dacă se validează mandatul, pentru că și în cazul senatorilor și deputaților, spune clar în Constituție că nu pot îndeplini alte funcții de autoritate pe perioada mandatului”, a explicat Augustin Zegrean.
„Nu știu cum ar putea să rezolve această problemă”, a mai adăugat fostul președinte CCR. „Ei nu spun în lege că președintele poate fi în ultimele trei luni de mandat și senator sau deputat, ei spun că nu poate candida. Dar nu poate ocupa acest post”.
SE ÎNCALCĂ PREVEDERILE COMISIEI DE LA VENEȚIA! Constituționalistul a subliniat că ar trebui respectată legea și recomandările Comisiei de la Veneția, care spune expres că nu poți modifica legislația electorală cu un an înainte de alegeri.
Augustin Zegrean a explicat că președintele poate ajunge senator doar demisionând din funcția de „șef al statului” și, dacă apare legea, să candideze ca independent pe lista unui partid. Atâta timp cât este la Cotroceni, mai zice fostul președinte al CCR, Klaus Iohannis ar avea două funcții care sunt incompatibile.”
ION PREDOȘANU

P.S. RECTIFICARE BUGETARĂ POZITIVĂ. În ședința de Guvern de luni, s-a aprobat o rectificare bugetară pozitivă. Marcel Ciolacu susținea că: „Există un plus de venituri bugetare. Le vom folosi în investiții”. Să dea bunul Dumnezeu să fie așa! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here