Femeie de 70 de ani, cu multă experiență pe munte – anevrism în timp ce escalada un versant din Cheile Galbenului

602

O femeie cu o vârstă respectabilă făcea alpinism, sâmbătă, pe un versant din Cheile Galbenului. Chiar și la 70 de ani, aceasta a avut curajul să se cațăre pe un traseu de via ferata, nefiind însă la prima drumeție de acest fel. Numai că cea de sâmbătă s-a finalizat cu probleme, femeia, care este din București, suferind un anevrism cerebral vascular.

Salvatorii montani care au fost chemați în ajutorul ei au spus că era echipată corespunzător, cu mare experiență pe munte, dar probabil, din cauza efortului prea mare și temperaturii ridicate, din păcate, a suferit un AVC.
,,Misiune încheiată cu succes, după lansări pe 3 lungimi de coardă și traverseuri de peste 200 m, salvamontiștii au ajuns cu bine la baza peretelui și au predat victima la ambulanță. AVC-a fost confirmat iar victima va fi transportată la primul spital. Au intervenit, ca echipă de prim răspuns, salvamontiștii aflați în serviciul de tura operativă din Postul Salvamont Baia de Fier și, ca resursă de completare a echipei de intervenție, salvamontiștii aflați în baza Târgu Jiu și Rânca. Persoana se afla în perete la o înălțime de cca 200 m și întrucât nu a existat resursă aero pentru o intervenție directă în perete, salvamontiștii s-au cățărat până la victimă, au stabilizat-o și au coborât-o pe targă, prin lansări succesive până la baza peretelui. de unde a fost preluată de o ambulanță SAJ”, a comunicat președintele Salvamont, Sabin Cornoiu. Tot acesta a mai spus că persoana mai făcuse un traseu, destul de greu, în Bucegi, cu numai o săptămână înainte.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here