Investiții ce n-a văzut Ioneștiul! Școală reabilitată și 16 drumuri asfaltate

232

La Ionești a fost șantier în vara care tocmai s-a încheiat! Lucrurile nu se opresc aici, iar comuna continuă să se dezvolte, noi investiții urmând să fie demarate.

Elevii înscriși la Școala Gimnazială Ionești au început noul an școlar într-o clădire nouă, reabilitată și modernizată de la zero. În această privință putem spune că s-au efectuat lucrări ce nu s-au făcut de la revoluție încoace.
,,Am reabilitat din temelii corpul I al Școlii Gimnaziale Ionești. Vorbim aici despre șase săli de clasă, holuri și toalete. Au fost lucrări ce nu s-au făcut niciodată. În acest corp învață elevii din clasele pregătitoare până la clasa a IV-a. Această lucrare s-a efectuat cu fonduri din bugetul local și aici vorbim de o sumă de aproape 9 miliarde de lei vechi. De asemenea, întreaga unitatea de învățământ a fost dotată cu mobilier nou, cu fonduri din PNRR, investiția în acest caz fiind de circa 7 miliarde de lei vechi. Sălile de clasă au acum mobilier nou, echipamente IT și există materiale didactice moderne. Voi fi permanent alături de elevi, părinți și profesori, și îmi doresc ca elevii din comuna noastră să vină la școală de drag, să învețe într-un mediu propice, iar dascălii să aibă toate materialele didactice necesare derulării unui bun proces de învățământ”, a declarat Sorin Lambu, primarul localității Ionești, pentru ,,Gorjeanul”.
De asemenea, un alt proiect major pentru care urmează să fie dat ordinul de începere al lucrărilor vizează asfaltarea a 16 drumuri comunale și sătești din localitatea Ionești. ,,Am reușit, cu fonduri prin Programul ,,Anghel Saligny”, să obținem această finanțare de aproape 76 de miliarde de lei vechi pentru asfaltarea a 16 drumuri comunale și sătești. Mai precis, pot spune că toată comuna va vedea asfalt. Eu cred că și cetățenii vor fi mulțumiți. Legat de acest proiect, în următoarea perioadă se va emite autorizația de construcție și se va da ordinul de începere al lucrărilor”, a precizat edilul comunei Ionești.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here