Spectacol la Sala Sporturilor! Fetele lui Andrieș înfruntă CSM-ul Cristinei Neagu

87

CSM Târgu Jiu va primi, miercuri, vizita campioanei României la handbal feminin. Partida contează pentru etapa a patra a Ligii Florilor Mol și începe la ora 15.00. După o prestație dezamăgitoare la Craiova, antrenorul Liviu Andrieș vrea ca fetele sale să-și ridice nivelul de joc, pentru a oferi o replică pe măsură unei echipei de Liga Campionilor. Va fi, probabil, ultimul meci al superstarului Cristina Neagu la Târgu Jiu, încă un prilej pentru fani să vină la sală. ,,Un meci care de fiecare dată este, să spunem așa, ca un spectacol, ținând cont că jucăm împotriva campioanei, ținând cont că este, probabil, ultimul joc al Cristinei Neagu la Târgu Jiu. Și, atunci, acest meci va trebui luat ca atare, să ne bucurăm de handbal, atât noi cât și fetele de la CSM București Venim după acest meci nereușit de la Craiova, suntem puțin afectați din punct de vedere al moralului, dar ținând cont că jucăm împotriva CSM-ului, ținând cont că jucăm acasă în fața propriilor suporteri, va trebui să ne ridicăm la nivelul lor, pentru că este un meci în care, până la urmă, contează foarte mult ceea ce arătăm, ceea ce facem. Principalul obiectiv al nostru este să ne ridicăm la nivelul lor și să prestăm un handbal bun, interesant pentru suporteri, pentru că sunt convins că, și la acest meci, ca și la meciul cu Rapid, vor fi în număr mare, deși ora nu este foarte ok, dar trebuie să ne adaptăm și să jucăm în aceste condiții”, a declarat Liviu Andrieș. Fanta Keita și Laura Moldovan sunt în continuare accidentate, iar acest lucru reduce din forța ofensivă a gorjencelor. Totuși, centrul Maria Gavrilă Frățilescu și-a îndemnat colegele să joace cu sufletul și speră ca fanii să ia cu asalt Sala Sporturilor pentru a putea face față unui ,,colos”, așa cum este CSM București. ,,Încercăm să fim pe cât putem de bine pregătite. După partida din weekend, venim așa puțin cu capul plecat, dar e o nouă etapă. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun, trebuie să ne ridicăm nivelul, pentru că spectatorii așteaptă un handbal de calitate de la noi și ar fi păcat să-i dezamăgim. Fiecare trebuie să pună inima în teren, pentru că asta e cel mai important și apoi lucrurile vin pe parcurs de la sine. Nu avem nimic de pierdut. Publicul este foarte important. Cum am spus și la meciurile trecute, ei sunt al optulea jucător pentru noi și ne împing de la spate când noi nu mai putem. N-am vrea să-i dezamăgim. Mă bucur că la meciul cu Rapid au fost în număr atât de mare și că i-am simțit acolo în teren cu noi și îi așteptăm și de data aceasta alături de noi”, a declarat coordonatorul de joc al gorjencelor. Atât antrenorul Liviu Andrieș, cât și Maria Gavrilă Frățilescu au elogiat-o pe Cristina Neagu pentru o carieră senzațională. Fostul căpitan al României se va retrage de pe parchet la finalul sezonului.
,,E clar că am numai cuvinte de laudă despre Cristina Neagu, este una dintre jucătoarele emblematice ale handbalului feminin, ce poți să spui de o jucătoare care a ieșit de patru ori cea mai bună jucătoare a lumii. Acest lucru contează foarte, foarte mult pentru că avem șansa și ocazia să jucăm împotriva ei și acest lucru ar trebui să ne bucure. Cristina Neagu este un simbol, este unul dintre marii sportivi ai României, care trebuie apreciați la adevărata valoare. Nu merită toate lucrurile urâte spuse despre ea, este una dintre cele mai mari jucătoare de handbal din lume”, a declarat Andrieș. ,,Cristina Neagu, bine-înțeles, este o jucătoare minunată, tot ceea ce a făcut ea este de lăudat, cariera ei este de invidiat și, sper ca, în această țară, să se mai nască cineva care să poată să ajungă la performanțele ei. Mă bucur că am avut ocazia de a juca împotriva ei și îi urez mult succes în ceea ce vrea să facă”, a completat Maria. Cristina Neagu a declarat că va avea o sesiune de autografe, la finalul confruntării, cu fanii din Târgu Jiu. De altfel, va face acest lucru la fiecare deplasare din țară.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here