Mitriță, mesaj pentru fani după ce i-a fost amenințată familia

702

Se adâncește criza pe mai multe planuri la Universitatea Craiova. ,,Juveții” au ajuns la trei meciuri fără victorie în campionat și au suferit al doilea eșec din competiție, 2-0 pe terenul Politehnicii Iași. Alex Mitriță a ratat un penalty în repriza secundă, la scorul de 1-0, și a fost luat în colimator de fani. Potrivit unui mesaj pe care l-a postat internaționalul român, unii dintre așa-ziși suporteri i-au atacat familia în mediul online. Alex a reacționat tot pe conturile de socializare. ,,Am decis să scriu acest mesaj pentru a exprima o preocupare importantă. În urma meciului de aseară, au fost aduse insulte la adresa copiilor mei și a familiei mele, iar acest lucru nu poate fi acceptat. Dacă aveți nemulțumiri, vă rog să le direcționați către mine, nu către cei dragi mie, care nu au nicio legătură cu aceste situații. Înțelegem cu toții că trecem printr-o perioadă dificilă, dar sunt convins că vom reveni mai puternici. Vă rog să dați dovadă de respect! Fiți mai buni”, a fost mesajul postat de Alex Mitriță pe Instagram.
Universitatea a strâns 15 puncte după 9 etape ale Superligii. Antrenorul Costel Gâlcă ar fi vrut mai mult pragmatism de la echipa sa, care nu s-a adaptat foarte bine pe un teren extrem de greu la Iași, îmbibat cu apă de la ploaia care nu a contenit pe parcursul meciului. Principalul Craiovei ar fi vrut încă o lovitură de la 11 metri.
,,Era de așteptat că va fi un meci greu. Nu ne-am ridicat la ceea ce am vrut noi de la această partidă. Nu am fost pragmatici, am vrut să construim pe un teren ca acesta. Asta face parte din fotbal. Ne-am creat ocazii, am avut și penalty, eu zic că am mai avut unul care nu s-a dat, dar asta e. Nu mai ține de mine, ține de ei (n.r. arbitri). Parcă în prima repriză prea am vrut să jucăm spectaculos, terenul nu era așa bun. Trebuia să ducem mingea la margine, să venim cu centrări și așa putea ieși golul. În ultimele minute nu am mai contat mult pentru că nu puteai să joci. Trebuie să avem rezultate, erau importante aceste puncte. Sperăm ca Ciclâdău și Lukic să vină să ne ajute cât mai repede. Noi trebuia să câștigăm aici, deja am pierdut prea multe puncte”, a spus Gâlcă. Craiova se deplasează la Cluj runda viitoare, pentru meciul cu Universitatea. Partida se dispută duminică, 22 septembrie, de la ora 21.30.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.