El este Ionuț din Crasna. Este pasionat de folclor și este student la Academia de Poliție București

194

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj continuă seria „Polițiști de poveste”, iar astăzi îl face cunoscut publicului pe Ionuț, un tânăr în vârstă de 20 de ani, student în anul II la Academia de Poliție ,,Alexandru Ioan Cuza” din București. Originar din comuna gorjeană Crasna și mândru de faptul că a putut să copilărească la sat, își desfășoară stagiul de practică la Poliția Orașului Novaci.

Încă din primii ani de liceu și-a dat seama că menirea lui este să devină polițist. ,,…factorul eminamente decisiv care m-a împins să îmbrățișez această meserie este reprezentat de dorința de a-mi ajuta comunitatea. Munca de polițist nu este doar despre tine, ci despre cei din jurul tău. Ești direct responsabil de bunul mers al societății”, spune Ionuț.

Acesta și-a finalizat studiile liceale la Liceul Teoretic Novaci, însă nu oricum, ci șef de promoție, cu media 9,94. De-a lungul celor 4 ani de liceu, a participat la nenumărate olimpiade, obținând totodată și locul I la Olimpiada Națională de Istorie și având ocazia să fie admis la Academia de Poliție fără a mai susține probele scrise.

,,Îmi iubesc țara și istoria ei. Am fost sub imperiul unei ambiții de nestăpânit, am reușit să obțin locul I în județ la olimpiada de istorie, ca mai apoi să obțin același premiu I la olimpiada pe țară, fiindu-mi încununate cu succes toate eforturile depuse.
În ceea ce privește profilul meu ca viitor polițist, pot menționa faptul că pun mare accent pe integritate, acționând conform legii și pe baza principiilor morale; pe responsabilitate, protejând oamenii; pe empatie, respectând nevoile și sentimentele comunității; dar și pe disciplină, căci fără aceasta din urmă, nu ai fi potrivit pentru ceea ce presupune munca de poliție”, mărturisește Ionuț.

Crescut pe plaiurile mioritice ale județului Gorj, într-o comunitate de oameni frumoși și talentați, tânărul a îmbrățișat cultura, arta și tradițiile zonei: ,,Încă de mic copil am început să ascult celebrele cântece din repertoriul Mariei Lătărețu, Lucreției Ciobanu, făcându-mi o idee de ansamblu despre cât de minunat este să arăți lumii frumusețea și autenticitatea incontestabilă a folclorului românesc. Am participat pentru prima data la un festival când împlineam vârsta de 15 ani, unde am reușit să bifez premiul I, la Festivalul Național de Folclor pastoral Cheile Oltețului de la Polovragi. Mai apoi am fost participant în cadrul Festivalului Internațional de Folclor din România ,,Cântec de dragoste de-a lungul Dunării” din Brăila, unde am reușit să iau preselecția și să fiu acompaniat de Orchestra ,,Lăutarii” din Chișinău, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros”.

„Corect, responsabil și dedicat, Ionuț vorbește cu pasiune despre meseria al cărei hram a ales să-l poarte și cu dragoste față de țară. Îți mulțumim că ai ales să devii unul de-ai noștri!”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here