…Sau îngrămădire de stânci, ar însemna acest cuvânt în limba greacă ce este la baza unei ipoteze privind denumirea Polovragilor de astăzi. Cocheta localitate aşezată între tâmplele Parângului şi Căpăţânii, la ieşirea Olteţului din cheile săpate cu trudă, organizează de Sfântul Ilie pe locul numit Câmpul Mare cel mai mare bâlci al Olteniei Subcarpatice.
În restul anului, chiar şi în perioadele reci, într-un colţ al locului pentru bâlci, în fiecare duminică se organizează un fel de târg săptămânal unde vin comercianţii, meseriaşii, nelipsitul coleus rural şi, nu în ultimul rând, vânzători de produse lactate ori specialități ale zonei. Câteva terase ambulante unde rudele sau cunoscuţii se pot cinsti ori bea adălmaşul viitoarelor afaceri ori chiar crescători de animale mari sau mici vin să întregească pitorescul tablou al târgului de duminică.
Iar dacă în acea săptămână este programat vreun meci de fotbal între echipa locală (Bradul Polovragi parcă se numeşte) şi alta din aceaşi divizie, spectacolul sportiv incluzând galeria şi staffurile celor două echipe, este pe placul tuturor chiar şi celor ca mine (necunoscători într-ale sportului rege), veniți întâmplător pe acele locuri dacă nu pentru altceva măcar pentru a respira o gură de aer curat şi a-mi dezmorţi picioarele la o tură pe Cheile Olteţului.
După câteva descinderi pe plaiul Polovragilor (o altă legendă spune că denumirea ar veni de la o plantă numită polovracă din care nişte vraci care locuiau în peştera din chei preparau leacuri ce erau folosite în acele vremi), am început să cunosc lumea din târg, putând să mă orientez din prima fie că era vorba de a lua un condiment preparat în casă, o brănză bună ori, de ce nu, o ţuică păstrată în butoi de dud, de culoarea chilimbarului, ce privită în soare pare un crâmpei desprins din el.
La final, trebuie să mărturisesc cu mâna pe inimă că în acele câteva ore pe care le petrec de câte ori am ocazia, mă relaxez cum în puţine alte locuri aş putea-o face. Oamenii amabili, priveliştea ori feţele celor ce se întîlnesc în târg după cumpărături ori, de ce nu la “una mică” sau la o bere, personaje agitate din galeria locală a echipei de fotbal ce fac deliciul celor din jur şi al meu desigur cu toate că mai înainte am precizat că nu mă pricep la acest sport, şi de ce nu un mic ori o bere la umbră, într-una din terasele de pe platou… Iată numai câteva dintre motivele de a veni şi pe viitor cu placere prin aceste locuri.
Mugurel PETRESCU
fotografiile autorului
