IPJ Gorj: Noi activități preventiv-educative pentru elevi

176

La data de 12 august 2024, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Biroul Siguranța Școlară, în colaborare cu Poliția Orașului Bumbești-Jiu și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Gorj, au desfășurat activități preventive la Școala de vară de astronomie „Cu ochii spre cer”, organizată la Liceul „Mihai Viteazul” Bumbești-Jiu, având ca scop:

• Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive interzise.
• Creșterea gradului de conștientizare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară (fapte de violență, vagabondaj, accidente rutiere, consum de tutun, alcool sau de substanțe psihoactive etc.), prin informarea și înțelegerea rolului grupului de prieteni și influența acestuia asupra comportamentelor.
Activitățile au fost desfășurate în baza Campaniei de informare cu privire la evenimentele negative în care pot fi implicați elevii pe perioada vacanței de vară și de conștientizare a rolului grupului de prieteni în determinarea implicării în astfel de situații – ,,Împreună pentru o vacanță în siguranță!”.

„Când vorbim de „eveniment negativ” ne referim la orice situație care poate avea urmări dăunătoare în plan comportamental, emoțional și fizic și poate afecta viața socială, familială și educațională a elevilor implicați. Pentru preîntâmpinarea implicării în astfel de evenimente, polițiștii le recomandă elevilor:
• Nu lega prietenii cu persoane care au un comportament antisocial, care te îndeamnă la lucruri rele.
• Nu întotdeauna când prietenii îți spun că e OK, ești în siguranță.
• Nu răspunde la violență cu violență.
• Dacă ești martorul unui fapte de violență, nu ține secret, povestește-le părinților sau unei persoane care poate interveni în soluționarea situației.
• Nu primi cadouri / dulciuri de la persoane necunoscute și nu le oferi informații despre domiciliul sau programul tău și al părinților tăi.
• Dacă cineva te amenință sau te șantajează, spunând că le va face rău apropiaților tăi, povestește-le părinților, care vor găsi o rezolvare.
• Respingeți propunerile cunoscuților de a participa la ,,distracții” ce presupun: consumul de tutun, alcool sau substanțe psihoactive. Fii ,,COOL” spunând NU!
• Nu te juca pe partea carosabilă a drumurilor publice.
• Traversează numai prin locurile marcate, pe culoarea verde a semaforului și asigură-te înainte de a o face.
• Nu folosi telefonul mobil atunci când traversezi.
• Atunci când te plimbi cu bicicleta asigură-te că aceasta funcționează, că ești echipat corespunzător, cunoști și respecți regulile de circulație”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here