Fostul șef al ANRE, trimis în judecată. Foloase necuvenite

276

Procurorii anticorupție apreciază că Niculae Havrileț ar fi încasat ilegal venituri de 1,12 milioane de lei din pozițiile ocupate la OMV Petrom, Electrica și DEER.

La sfârșitul lunii iulie, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe Niculae Havrileț, fost șef al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei și secretar de stat în Ministerul Economiei, potrivit G4 Media.

Publicația arată că Havrileț este acuzat de primire de foloase necuvenite deoarece, concomitent și după încetarea mandatelor în cele două funcții, ar fi fost membru în structuri de conducere de la trei societăți care operează în domeniul energiei.

“Legea interzice unei persoane care supraveghează sau controlează un operator privat ca, timp de cinci ani sau concomitent, să îndeplinească vreo însărcinare pentru aceste firme. Procesul se află în fază de Cameră Preliminară”, arată G4 Media.

Companiile la care a activat Havrileț au fost OMV Petrom (a fost membru în Comitetul de Supraveghere). Distribuție Energie Electrică România (director general) și Electrica (membru în Consiliul de Administrație).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here