Schimbarea la Faţă a Domnului: Tradiţii şi obiceiuri

365

Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului este prăznuită pe data de 6 august și este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară. Din această zi vremea începe să se schimbe și să se răcească.

Semnificaţia sărbătorii Schimbarea la Faţă a Domnului este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a îndumnezei încă din viaţa aceasta. În satele românești încă se mai pătrează viu spiritul acestei sărbători. De ea sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, datini, tradiții și superstiții.

  • Acest praznic este unul foarte important, este una dintre acele zile când cerurile se deschid, iar cei aleși de Dumnezeu pot vedea Porțile Raiului.
  • Sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului este, totodată, privită ca şi începutul toamnei. De aceea, începând cu această zi nu mai este voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe în râu.
  • În această perioadă se sfințesc grădinile, boabele de grâu pentru semănat, recoltele. Credincioșii duc la biserică prinoase din roadele pe care le au. Acestea vor fi binecuvântate de preot și împărțite celor sărmani. De asemenea, viii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuți în neființă și să facă pomană în amintirea și pentru sufletul acestora, potrivit crestinortodox.ro.
  • Cei care nu cinstesc această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veștejească.
  • Totodată, de sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, se spune că nu este bine să se mănânce struguri nesfinţiţi. Cei care vor face acest lucru vor avea dureri de burtă.
  • O altă superstiţie spune că, cei care nu-şi vor vedea capul la răsăritul soarelui în dimineaţa respectivă, vor muri până la sfârşitul anului.
  • De asemenea, este bine să te împaci cu cei cu care eşti certat în această zi de sărbătoare. Totodată, nu trebuie să fii certat cu nimeni.
  • Femeile însărcinate care vor cinsti această zi de mare sărbătoare în calendarul ortodox vor avea parte, conform superstiţiei, de o naştere uşoară.
  • O altă superstiţie spune că, dacă această zi va fi una însorită, toamna va fi una roditoare  şi îmbelşugată.
  • Tot în această zi, tradiţia populară aminteşte că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, pentru că există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.
  • Cine are o suferinţă trupească sau sufletească este bine să urmărească zborul berzelor. Pentru că aşa cum pleacă berzele, tot aşa va pleca şi suferinţa sa.
  • Rândunelele se pregătesc de plecare, odată cu berzele, care le ajută să traverseze oceanul în siguranţă, purtându-le în spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here