Programul Prima Conectare, implementat la Runcu

221

Sute de familii din localitatea Runcu vor beneficia de racord gratuit la canalizare. Ajutorul vine din partea Administrației Fondului pentru Mediu prin programul  Prima Conectare.

„În data de 1 august 2024, s-a semnat contractul de lucrări între Aparegio Gorj, în calitate de beneficiar și Eurodacos SRL, antreprenorul  ce va materializa această investiție. Valoarea contractului este de 2.623.407.86 lei fără TVA, termenul de execuție va fi de 18 luni și vor fi realizate un număr de 388 de racorduri de canalizare în satele Bâlta și Bâltișoara. Prin programul Prima Conectare, persoanele cu venituri reduse pot beneficia, indirect, de o finanțare de cel mult 1.900 de euro. Potrivit regulilor programului, banii nu pot fi ceruți autorităților direct de beneficiarii finali ai lucrărilor, ci doar prin intermediul operatorilor de apă și canalizare. Pentru a beneficia de sprijin, doritorii trebuie să facă dovadă că sunt proprietarii locuinței şi că venitul pe membru de familie nu depășește 3.000 lei”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Aparegio Gorj.

Programul Prima Conectare a avut în acest an două runde de finanțare. Măsura de sprijin face parte din Planul Național de Redresare și Reziliență, iar perioada estimată de implementare a activităților proiectului este 30 iunie 2026.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here