În Duminica a 3-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic); Ap. Romani 5, 1-10; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Matei 6, 22-23 (Despre grijile vieţii); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 2, voscr 3, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, putem să aflăm că în textul Sfintei Evanghelii pe care Biserica o intitulează «a grijilor vieţii», Mântuitorul Se referă la faptul că adeseori, omul se împiedică pe drumul spre Dumnezeu de problemele şi îngrijorările pe care le consideră mult mai importante decât scopul vieţii lui, pentru că în fiecare zi, mai mult alergăm după lucruri nefolositoare, care pier odată cu noi, lăsând cu nepăsare deoparte pe cele care ne hrănesc, ne îmbracă şi ne înfrumuseţează cu adevărat sufletul! Deci, cuvintele Mântuitorului, care sunt desprinse din «Predica de pe Munte», pe toţi ne îndeamnă la mai multă luare aminte asupra importanţei sufletului şi a mântuirii sale, decât la aspectele exterioare omului, pentru că îngrijirea sufletului şi a mântuirii acestuia sunt criterii valorizate de către Însuşi Dumnezeu! Din păcate, îngrijindu-ne de lucruri de prisos, ca şi de ziua de mâine în care nu ştim dacă mai suntem, intrăm până la urmă în slujba celui rău, de aceea, Bunul Domnul ne învaţă să cerem «pâinea noastră cea de toate zilele», prin care se înţelege şi pâinea duhovnicească prin care se dă omului viaţă! Dumnezeu, nu ne învaţă să cerem lux şi desfătări, fiindcă, după toate acestea tânjesc păgânii, cei care nu cunosc Adevărul Lui Dumnezeu, nici puterea şi iubirea Lui, nici preţul sufletului nemuritor şi frumuseţea împărăţiei şi a Dreptăţii Lui, ci, caută mai mult decât le trebuie pentru nevoile de zi cu zi, socotind că Dumnezeu le dă mereu ceea ce vor şi nu le mai datorează nimic, nici în veacul de acum, nici în cel viitor! Dar, din toate, să înţelegem că Dumnezeu ne îndeamnă să trăim fără deşertăciunile şi grijile pentru cele lumeşti, dincolo de dulceaţa muritoare, înşelătoare şi stricăcioasă cu care ne îmbie lumea!
,,Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru, ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca”!
Aşadar, pentru a ilustra modul în care are grijă Dumnezeu de hrana necesară făpturilor Sale (v. 26), ni se spune: „Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte”, la care adaugă: „Oare, nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele?”, adică, „Fiind voi cu mult mai presus decât păsările, oare nu este cu atât mai mare purtarea de grijă a Tatălui Ceresc, pentru a vă asigura hrana necesară întreţinerii vieţii?”! Pentru că o deosebire esenţială între credinciosul creştin şi ateul rătăcit este că, pe de o parte, creştinul priveşte în sus, iar ateul în jos, iar, pe de altă parte, creştinul are ca scop central al vieţii, dobândirea împărăţiei lui Dumnezeu, în timp ce ateul are ca scop central dobândirea bunurilor pământeşti, care sunt stricăcioase şi înşelătoare! Acest lucru, desigur, nu înseamnă că omul creştin stă pe un fotoliu confortabil şi aşteaptă să-i cadă din cer mana visată, ci lucrează şi el, însă o face cu o altă psihologie personală: fără îngrijorare, (v. Matei 6, 34), fără să se tulbure, fără angoase, pentru că nădăjduieşte în Domnul şi trupul său este aplecat la lucru, dar, cu sufletul drept, privind în sus! În timp ce ateul are şi trupul şi sufletul aplecate spre pământul de jos, iar, în acest fel, se îngrijorează, se angoasează, îşi atârnă toate de munca lui, fără să nădăjduiască în mila Domnului. Ştim că strămoşii noştri, de multe ori se hrăneau cu nădejdea, îşi ridicau mâinile către cer şi existau situaţii în care preferau să pună puţinul ulei pe care-l aveau la candela Maicii Domnului, decât pe legumele pe care le mâncau. În felul acesta, poate că trupul flămânzea, dar sufletul lor se îndestula! Pentru că fericit este omul care-şi pune nădejdea în Domnul, a cărui nădejde va fi Domnul, ca un pom înfloritor lângă ape, care îşi înfige rădăcinile adânc şi de venirea arşiţei nu se teme! Se pare că astăzi, creştinii noştri trăiesc fără nădejde, iar, în lipsa dumnezeieştii nădejdi, omul de azi se aseamănă cu un scai sălbatic în pustie, deoarece se depărtează de nădejdea care este Însuşi Mântuitorul Hristos! Pentru că este greşit să-ţi zideşti viaţa fără nădejdea în Hristos. Va fi plictisitor! Zideşte-ţi viaţa ta pe credinţa în Hristos, aşa încât să te simţi în siguranţă (v. Matei 7, 24-28), pentru că Dumnezeu ne îndeamnă să trăim fără deşertăciunile şi grijile pentru cele lumeşti, dincolo de dulceaţa muritoare, înşelătoare şi stricăcioasă cu care ne îmbie lumea!
,,Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”!
Prin urmare, în Evanghelia de la Matei (6, 22-33) se spune: «Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e in tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţul; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona! De aceea zic vouă: ,,Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru, ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea! Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte! Oare, nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre voi, ingrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte, de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solornon, in toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele! Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”!». În loc de concluzie, să precizăm că lipsa de grijă nu înseamnă nepăsare, ci echilibru în folos duhovnicesc, iar, cele materiale, care sunt lăsate şi ele de Dumnezeu pentru om, sunt folosite, atât cât sunt necesare, fără a deveni o preocupare în sine pentru acumulare, îmbogăţire şi utilizare necugetată! Iar, modele vii ale acestui comportament duhovnicesc faţă de cele materiale sunt sfinţii, care au depăşit limitele nevoilor materiale, care au înţeles sensul spiritual al bunurilor oferite de Dumnezeu, adesea înduhovnicindu-le pe acestea şi, ca urmare, ei făceau minuni asupra materiei, pentru că vedeau şi înţelegeau duhul din ea. Tocmai acestora, Dumnezeu le promite că vor primi mai mult decât au pierdut, lăsând pe cele materiale! Deci, Dumnezeu ne îndeamnă să nu ne adunăm comori pe pământ, ci în cer (v. 1 9-21), să ne păstrăm curat ochiul inimii, căci altfel, lipsiţi de lumina care este în noi, întreaga noastră existenţă nu va fi altceva decât o rătăcire în întunericul păcatului (v. 22-23). Ca urmare, să nu ne facem slujitori ai lui «Mamona», adică ai bogăţiilor lumeşti, căci „nimeni nu poate să slujească la doi domni” (v. 24); ci, în ceea ce priveşte necesităţile vieţii, să ne punem cu toată puterea încrederea în Tatăl Ceresc, fiindcă El poartă de grijă întregii creaţii şi cu atât mai mult omului, coroana creaţiei Sale! Pentru că «Mamona», cuvânt aramaic, înseamnă «bani», «profit», şi apare aici personificat, ca o putere căruia omul este ispitit să i se supună ca un vrăjmaş al lui Dumnezeu. Pentru omul preocupat de cele lumeşti, «Mamona» devine un idol şi o stavilă în calea slujirii lui Dumnezeu, iar, ispita de a deveni slujitorul lui «Mamona», trebuie îndepărtată prin încrederea în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu! Neamurilor care s-au îndepărtat de descoperirea primordială a lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc le-a lăsat natura şi mintea, iar, natura, ca fiind carte şi mintea ca îndreptar de citire a acestei cărţi! Creştinilor, însă, pe lângă natură şi minte, Dumnezeu le-a dăruit revelaţia primordială, adică, li s-a dat o nouă revelaţie în Domnul Iisus Hristos, iar, în acest fel minunat, Dumnezeu ne îndeamnă să trăim fără deşertăciunile şi grijile pentru cele lumeşti, dincolo de dulceaţa muritoare, înşelătoare şi stricăcioasă cu care ne îmbie lumea!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
