Doi șoferi din Dănciulești și Crușet, depistați băuți la volan

594

Doi șoferi gorjeni s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști, în trafic, conducând autovehicule deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

„La data de 6 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat pe DJ 605.A – Dănciulești, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. (…) În seara zilei de 6 iulie 2024, polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din Crușeț, în timp ce conducea un autoturism pe DC 51-Crușeț, fiind sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Târgu Cărbunești, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.