Ca la noi, la nimeni – Ostașul „poznaș” în slujba țării?!

158
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Premierul a anunțat că va chema toate partidele politice (din opoziție!) pentru a decide data alegerilor prezidențiale. „Țopăiala pe calendar trebuie să înceteze”.”
Marcel Ciolacu, prim-ministru al României

CUM A AJUNS GENERALUL ÎN REZERVĂ PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI!? De mai multe luni de zile, șoselele țării sunt pline de uriașe panouri publicitare în care se prezintă cartea președintelui pretinsului Partid Național Liberal, numitul general în retragere Nicolae Ciucă, între altele și președinte al Senatului României. Volumul este intitulat „Un ostaș în slujba țării”, deși generalul și-a căpătat gradele în războaie precum cele din Irak și Afganistan, care oricum nu au fost războaie ale României. Și totuși, ne aducem bine aminte – cei care mai avem memorie! – că la pensionarea sa din armată, generalul în rezervă Nicolae Ciucă, om ce se pretinde om de onoare, a declarat că „în niciun caz nu voi intra în politică”.
Lucrurile s-a mai schimbat, ca și vremurile, iar Preș. Klaus Werner Iohannis i-a cerut ferm să preia cârma pretinsului Partid Național Liberal. Mă rog, omul Ciucă n-a putut să-și refuze Comandantul Suprem și, chiar dacă nu avea – și nici acum nu are experiență politică – a ajuns ca, sfătuit de la Palatul Cotroceni, să intre într-o Coaliție de guvernare împreună cu Partidul Social Democrat. Ba, mai mult, Nicolae Ciucă l-a convins pe liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, să preia el funcția de prim-ministru al României, vreo doi ani și jumătate, iar apoi să devină prim-ministru al României, Marcel Ciolacu, în funcție și acum.
NEÎNȚELEGERILE PRIVIND DATA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE! Treburile păreau a merge spre o înțelegere a Coaliției „Nicu și Marcel”, până într-o bună zi în care Nicolae Ciucă a furat startul alegerilor prezidențiale. Și asta nu ar fi nimic, dar nu-și mai respectă cuvântul dat, prin luna martie, atunci când au stabilit, în Coaliție, calendarul electoral pentru întreg anul 2024! Mai ales că, probabil, el s-ar fi dorit singurul candidat la alegerile prezidențiale din partea Coaliției PSD-PNL. Până în acest moment, președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, nici măcar nu a anunțat dacă va candida la alegerile prezidențiale, evitând răspunsul ori de câte ori este întrebat: „Mă mai gândesc!” sau „Încă nu m-am gândit!”
UNDE-I ONOAREA NEREPERATĂ A GENERALULUI? Și pentru că Nicolae Ciucă nu mai este de acord cu datele stabilite în Coaliție, prin luna martie, adică 15 septembrie primul tur și 29 septembrie al doilea tur, lumea s-a cam plictisit de ifosele lui Nicolae Ciucă, președinte peste pretinsul PNL, peste Senatul României, dar și general în rezervă al Armatei României.
Și de o parte, și de alta, au început să apară vorbe grele. Mai ales că de la un fost general în rezervă ce și-a scris memoriile în cartea „Un soldat în slujba țării” ne-am fi așteptat la o brumă de Onoare! Dar, de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere!
N-o să mai repet și glumițele nesărate ori vorbele grele ale voioșilor pretinși liberali. Pe care Partidul Social Democrat i-a scos din cel puțin două mai încurcături. Ba atunci când le-a căzut Guvernul prin moțiune de cenzură, ba la alegerile locale și europarlamentare – comasatele, cum li s-a spus – când dacă PSD nu-i lua alături, PNL s-ar fi văzut pe locul trei, în urma Alianței pentru Unirea Românilor (AUR).
Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, dar și vicepreședinte al Partidului Social Democrat, i-a parafrazat titlul cărții „Un soldat în slujba țării”, în „Un „poznaș” în slujba țării”. Ceea ce nu-i chiar deloc departe de adevăr.
KELEMEN HUNOR DIXIT! Bine zicea liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate și mai sunt 6 luni de tras împreună, dacă reușesc. Am auzit că vor fi și după 2024, Într-o așa situație, cu astfel de jigniri, mi-e greu să cred că ei vor reuși să guverneze eficient, împreună, în interesul oamenilor. Pe de altă parte, dacă premierul e pus într-o situație fără precedent, înseamnă cu PNL a șubrezit foarte tare autoritatea premierului și el trebuie să facă ceva – lansează consultări cu celelalte partide. Dar stabilirea datelor alegerilor este atributul Guvernului, nu al ministrului de Interne, nici a liderului de la Senat”. Kelemen Hunor a dat vina pe neseriozitatea pretinșilor liberali care nu-și respectă cuvântul dat în luna martie! Căci și atunci știau că în septembrie este cald!
ION PREDOȘANU

P.S. Astăzi și mâine, prim-ministrul României, Marcel Ciolacu va avea consultări cu partidele poltice, altele decât PNL (ale cărui opinii despre datele privind alegerile prezidențiale le știe!) pentru a stabili datele alegerilor prezidențiale. Date ce nu sunt importante în sine, întrucât alegătorii îl vor vota tot pe Mircea Geoană, cel ce se află pe primul loc în sondajele de opinie! (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here