Direcția de Sănătate Publică Gorj scoate la concurs un post de medic șef în cadrul Laboratorului de diagnostic și investigare în sănătate publică.
Candidații trebuie să prezinte copia de pe diploma de licenţă în medicină, certificatul de medic specialist/primar, specialitatea medicină de laborator, o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs, cazierul judiciar, certificatul de integritate comportamentală și dovada absolvirii unor cursuri de perfecţionare în management sanitar sau management al serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătăţii sau, după caz, dovada că sunt medici specialişti sau primari în specialitatea sănătate publică şi management sau că au absolvit un masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată.
Trebuie spus că la concursurile pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi şi direcţiile de sănătate publică se prezintă, după caz, medici, specialişti cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectivă.
Înscrierile la concurs se fac până în data de 8 iulie inclusiv. Proba scrisă are loc pe 17 iulie, la sediul Direcției de Sănătate Publică Gorj, proba practică fiind stabilită pentru data de 22 iulie.
I.I.