Magazin renumit din Târgu Jiu, închis 30 de zile, după ce a vândut băuturi alcoolice unui minor în vârstă de 15 ani!

3258

În urma unei acțiuni de control desfășurată, zilele trecute, de polițiști de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Tg-Jiu, un cunoscut magazin situat pe strada 22 Decembrie a fost sancționat cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru încălcarea prevederilor legale, mai exact pentru vânzarea băuturilor alcoolice către minori și suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile. Unitatea comercială face parte dintr-un cunoscut lanț de magazine din Tg-Jiu.

Polițiștii au depistat, zilele trecute, vânzătoarea unui magazin de pe strada 22 Decembrie din Tg-Jiu, în timp ce comercializa băuturi alcoolice unui minor, cu toate că știa că acest lucru este interzis. Oamenii legii au intervenit, în urma unui apel la 112 din partea unui cetățean revoltat de faptul că în magazinul respectiv se vindea, fără restricții, băuturi alcoolice minorilor, deși consumul de alcool de la o vârstă fragedă are efecte de lungă durată asupra sănătății mentale și fizice a acestora. Firma care deține magazinul a fost amendată cu 20.000 de lei, iar polițiștii au propus Primăriei Municipiului Tg-Jiu suspendarea pe o perioadă de 30 de zile a activității la unitatea comercială respectivă. Măsura trebuie dispusă în termen de 15 zile de la momentul la care administrația locală ia la cunoștință. Culmea e că incidentul a avut loc la ora 10,45 dimineața! Este cât se poate de clar că, ,,sancțiunea aplicată poate contribui la consolidarea normelor sociale sănătoase legate de consumul de alcool în societate și transmiterea unui mesaj clar că, consumul de alcool la o vârstă fragedă nu este acceptabil”, după cum au menționat polițiștii în procesul verbal de aplicare a sancțiunii. Din păcate, nu este singurul caz de acest fel în Tg-Jiu. În luna martie a acestui an, tot oamenii legii de la Biroul de Ordine Publică au sancționat cu 10.000 de lei amendă firma care deține magazinul situat în fața Liceului Sportiv, din cauză că vindea țigări către minori. Polițiștii au propus și în acel caz suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile, ca măsură complementară.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.