Rovinari: Scutire la plata chiriei pentru persoanele cu handicap

894

Beneficii fiscale pentru o categorie de cetățeni ai orașului Rovinari! Persoanele cu handicap accentuat și grav vor fi scutite de la plata chiriei locuințelor.

Recent, la Rovinari, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local s-a adoptat o hotărâre care prevede scutirea la plata chiriei pentru locuințele ce aparțin unității administrative teritoriale oraș Rovinari, precum și pentru locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, a persoanelor cu handicap grav, titulari ai contractelor de închiriere, precum și familiei sau reprezentantului legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav. De asemenea, la Rovinari, de aceleași scutiri vor beneficia și persoanele adulte cu handicap accentuat, titulari ai contractelor de închiriere. Este de precizat faptul că scutirea la plata chiriei se acordă numai pe perioada valabilității certificatului de încadrare în grad de handicap. Beneficiarilor scutirilor la plata chiriei le revine obligația să anunțe în scris conducerea Primăriei Orașului Rovinari, în maxim 10 zile, orice modificare intervenită de natură să înceteze dreptul acordat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.