Bărbat din Turceni, arestat pentru mai multe infracțiuni rutiere

929

Un șofer din Turceni a ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore după ce oamenii legii au descoperit că acesta încălcase mai multe reguli ale Codului Rutier.

„La data de 6 martie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în flagrant delict, un bărbat de 31 de ani, din orașul Turceni, în timp ce conducea un autoturism, care nu avea aplicate numerele de înmatriculare, pe raza localității. Din verificările efectuate în bazele de date ale poliției, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta are plăcuțele de înmatriculare retrase, din data de 24 decembrie 2023. Polițiștii rutieri l-au testat pe acesta cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei. În cauză a fost luată măsura reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul cu numere de înmatriculare retrase, fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe, acesta fiind introdus în arestul IPJ Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propuneri legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here