Activitate bogată la Salvamont România – Bilanțul anului 2023 (II)

795

În anul 2023 și-au finalizat stagiile de formare și au susținut examenul de atestare ca salvator montan 43 de cursanți și și-au susținut examenul de reatestare profesională, obligatoriu la fiecare trei ani, un număr de 227 de salvatori montani pentru care au fost organizate 12 sesiuni de reatestare regionale, județene sau locale, arată Salvamont România în bilanțul anului 2023.

Astfel, ,,în ambele etape, iarnă și vară, de pregătire finală, organizate nivel național, modulul de formare și evaluare medicală a fost susținut cu lectori/formatori din cadrul sistemului de formare SMURD, urmărindu-se astfel continuarea uniformizării sistemului de pregătire și formare. În perioada de referință nu s-a reușit organizarea niciunei acțiuni de pregătire a salvatorilor montani pentru lucrul cu elicopterul la sol sau în aer. Pe linia pregătirii unităților canine Salvamont, a fost organizat stagiul național de formare și evaluare a unităților canine de avalanșă unde au fost brevetate patru noi unități de intervenție și reatestate 21 de tandemuri câine – salvator montan. În acest moment, la nivel național, sunt operaționale 25 unități canine de intervenție ce activează în structuri Salvamont din 14 județe, alte 4 unități canine de intervenție fiind la finalul pregătirii pentru obținerea brevetului. În anul 2023 unitățile canine Salvamont au participat la 48 de intervenții de căutare salvare pe timp de iarnă și de vară, dintre acestea 11 desfășurându-se în afara zonei montane”, informează serviciul public. Alte informații din bilanțul anului 2023, mai jos.

Unitățile de scafandri, concurs anual
Pentru unitățile de scafandri de adâncime din cadrul serviciilor Salvamont, în luna septembrie, a fost organizat SCUBARESC 2023, cursul anual de pregătire, la lacul Gura Apelor din județul Hunedoara, curs la care au participat 15 scafandri din Cluj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Harghita fiind invitați și doi scafandrii din cadrul I.S.U. Cluj. Salvamont România a organizat, alături de Vodafone România și Consiliul Județean Gorj, AQUARES – primul stagiu de pregătire profesională a salvamontiștilor români în salvarea acvatică, cu specific montan. Exercițiul a avut loc pe lacul Sâmbotin, comuna Schela, județul Gorj și a reunit 42 de salvamontiști din zece județe (Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mureș, Mehedinți, Neamț). Aceștia au fost instruiți și au testat noile echipamente intrate în dotarea Salvamont România: primul detector subacvatic de tip sonar digital – AquaEye VODASAFE, robotul Water Rescue Buoy (FReD: Fast Rescue Device), drona subacvatică și scubajetul, echipamente ce asigură intervenții mult mai rapide, mai puțin costisitoare și cu riscuri reduse pentru salvatorii acvatici și subacvatici. Totodată, salvatorii acvatici și scafandrii au participat la exerciții de căutare-salvare din ape deschise de munte, lacuri și canioane, activități practice de căutare în mediu acvatic montan cu drone aeriene și identificarea victimelor cu programul SARUAV, drone de intervenție pentru transport aerian și lansare la punct fix a echipamentelor medicale sau a celor de salvare acvatică, testarea și derularea de exerciții practice cu aruncătorul de coardă, coarda cu grad mare de flotabilitate, placa de torente, barca tip rescue etc., organizarea comandamentului de coordonare a acțiunii de salvare, folosirea câinilor de salvare în mediul acvatic montan.

Alte două exerciții de amploare, în premieră
Tot în premieră națională au fost organizate două exerciții de mare amploare cu tema salvare din pereți înalți, primul în Cheile Turzii – jud. Cluj, organizat pe timp de zi, iar cel de-al doilea, MoonLight Rescue 2023, în Cheile Galbenului – jud. Gorj, pe timp de noapte.
Exercițiul din Cheile Turzii a fost organizat de Salvamont România împreună cu Salvamont Cluj și a reunit salvatori din nouă județe Cluj, Alba, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Harghita, Mehedinți, Prahova și Caraș Severin care împreună cu instructori ai Școlii Naționale Salvamont au testat metode moderne și complexe de salvare de la mare înălțime pe timp de zi. Exercițiul din Cheile Galbenului a fost organizat de Salvamont România împreună cu Salvamont Gorj fiind primul exercițiu de salvare montana din pereti verticali pe timp de noapte folosind tehnici moderne si inalta tehnologie bazata pe drone, inteligenta artificiala, sisteme de iluminat, nightvision si termoviziune, exercițiu la care au participat salvamontiști din cadrul a 12 servicii județene și locale Salvamont. În cadrul acestui exercițiu au fost organizate următoarele activități: activități practice salvare de la mare înălțime pe timp de noapte, coordonarea activităților și a salvatorilor din centrul de comandă în baza imaginilor transmise live cu ajutorul dronelor cu termoviziune, testarea și derularea de exerciții practice cu echipamente de ultimă generație binocluri, lunete cu IR și termoviziune organizarea comandamentului de coordonare a acțiunii de salvare pe timp de noapte, testare de diverse echipamente de iluminat, proiectoare terestre, proiectoare transportate de drone, miniproiectoare portabile, prezentare și demonstrații practice cu echipamente specifice, mașini de intervenție si ambulanță de intervenție in teren montan, ATV-uri, CUV-uri, testarea dronelor de intervenție pentru transport aerian și lansare la punct fix a echipamentelor de salvare montană și a echipamentelor medicale, exerciții practice de căutare cu ajutorul dronelor si de analiză a imaginilor cu programul SARUAV activități practice de căutare – salvare, recuperare și transport accidentați de la mare înalțime din trasee de alpinism și de via ferrata.

Salvamont România, participant la întâlnirile în plan mondial
Delegații structurilor Salvamont Romania au participat la cele două mari întruniri profesionale organizate la nivel mondial în anul 2023, Congresul mondial al Salvatorilor alpini CISA IKAR, desfășurat în luna octombrie în Toblach – Italia, Conferința europeană a Federației internaționale a salvatorilor pe pârtiile de schi FIPS – desfășurată în luna aprilie in Passo Tonale – Italia. ,,După etapa pilot din anul 2022, în martie 2023 a fost organizată prima ediție oficială a concursului profesional al formațiilor Salvamont cu participare internațională, concurs la care au participat 25 echipe din România și 11 echipe din Italia, Austria, Cehia, Polonia, Slovenia, Slovacia, Spania, Ucraina, Serbia și care a constat într-o combinație de probe specifice activității de salvare montană, similară cu intervenția la un accident în zona montană, pe timp de iarnă, probe în care 75% vor conta cunoștințele profesionale și 25 % aptitudinile sportive. Fiind singurul concurs cu o asemenea abordare au participat ca observatori, doi delegați din partea Comitetului Internațional de Salvare CISA IKAR, precum și reprezentanți ai 3 mari producători mondiali de echipament de salvare, a mai informat serviciul public. Mai multe informații cu privire la activitatea Salvamont Romania, și aici: https://gorjeanul.ro/salvamont-la-bilant-i-peste-8-000-de-oameni-salvati/
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here