La început de an, în 12 ianuarie, la Galeria „Mansarda” a Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (oraș desemnat capitală europeană a culturii, în 2023), a avut loc un eveniment emblematic: conferința cu tema „O infinită memorie. Brâncuşi la Târgu Jiu”. Evenimentul a avut în centru prezentarea ultimei cărți a profesoarei Lucia Corrain: „Una infinita memoria. Il ciclo di Constantin Brâncuși a Târgu Jiu”, în prezența unor personalități marcante: Victor Ieronim Stoichiţă, Doina Lemny, Giordano Conti şi Cristian-Robert Velescu.
Lucia Corrain este specialist în Teoria și semiotica artei la Universitatea din Bologna şi referent ştiinţific la Muzeul Palazzo Poggi. În studiile universitare i-a avut coordonatori pe Omar Calabrese şi pe Umberto Eco.
Victor Ieromin Stoichiţă este considerat drept cea mai avizată voce a diasporei româneşti, în domeniul istoriei şi teoriei artei, colaborând cu numeroase centre de excelență din Europa. Actualmente, predă la catedra de artă modernă a Universității din Fribourg (Elveţia) și i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest, al Universității Naționale de Arte Bucureşti şi al Universităţii catolice din Louvrain.
Doina Lemny, istoric de artă, muzeograf și cercetător franco-român, trăieşte la Paris. Începând cu anul 1979, a activat la Complexul muzeal din cadrul Palatului culturii din Iași, iar din 1990 s-a stabilit în Franța. A lucrat la Centrul Pompidou din Paris (departamentul de colecții moderne), aproape trei decenii şi este specializată în opera lui Brâncuşi. A fost curatoarea expoziţiei „Brâncuşi: surse româneşti, perspective universale” de la Muzeul Naţional de Artă Timişoara.
Giordano Conti este profesor asociat la Universitatea din Bologna, arhitect şi autorul fotografiilor din volumul „Una infinita memoria. Il ciclo di Constantin Brâncuşi a Târgu Jiu”.
Cristian Robert-Velescu, scriitor, critic și istoric de artă, a fost profesor la Universitatea de Vest, la Universitatea Națională de Arte Bucureşti şi muzeograf la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti. A publicat mai multe cărţi privind avangarda şi opera lui Brâncuşi, cea mai recentă fiind „Pre-avangarda şi avangarda. Transformări caleidoscopice în arta începutului de secol XX”.
Moderatorul conferinței a fost decanul Facultății de Arte și Design, prof. univ. dr. Camil Mihăescu, care a deschis evenimentul, prezentând invitații. A luat apoi cuvântul prof. univ. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, care a accentuat ideea că un popor fără limbă și cultură își pierde identitatea, iar fără școală și educație își pierde viitorul. De asemenea, a afirmat că atunci „când vorbești despre Constantin Brâncuși, nu mai este doar un act de cultură, ci este și unul de identitate națională și de aceea mă bucură mult să vad apetența pentru astfel de evenimente. Chiar dacă anul cultural 2023 s-a încheiat, la UVT cultura a fost, este și cu siguranță va rămâne esențială și de-a dreptul capitală”.
Conferința a fost ținută în limba italiană de Lucia Corrain, iar traducerea (rezumativă) i-a aparținut profesorului Victor Ieromin Stoichiţă. În esență, conferința a prezentat etapele unei povești personale, plecând de la experiența autoarei în fața Coloanei fără Sfârșit de la Târgu Jiu. Dacă prima ei vizită în România coincidea cu viziunea clasică a unui istoric de artă (Brâncuși, ca fondator al sculpturii moderne), impactul direct cu opera de la Târgu Jiu a fost „aproape mistic”: un contact plurisenzorial, dat de scânteierea Coloanei în lumina apusului, de impresia că monumentul se naște direct din pământ, de mirosul ierbii din jur, de atingerea operelor de piatră ale ansamblului. Plecând de la această experiență revelatorie, aproape „destabilizatoare”, dată de o „imersiune totală” în spațiul artistic brâncușian, autoarea a început procesul hermeneutic, ca încercare de înțelegere a „ceea ce se ascunde în spatele monumentelor”. Impresia ei generală, atunci, a fost de bucurie ludică, ceea ce a făcut-o să se întrebe cum se poate împăca acest sentiment cu faptul că avea în față un monument funerar, care, în mod obișnuit, exprimă ideea de moarte.
O altă filieră, pe care a avansat în cercetarea ei, a fost tema Sărutului, prezentă pe Poartă, care trimite exact la diada Eros – Thanatos. Analiza biografiei lui Brâncuși poate conduce spre această mare temă, extrem de complexă, a „logodnei cosmice”, care se poate bănui și în spatele ansamblului târgujian. Pentru a o ilustra, Lucia Corrain citează un episod ilustrat de Eugen Ionesco: Brâncuși e pe patul de moarte și este vizitat de familia Ionesco, iar artistul face un fel de declarație de „dragoste cosmică” fiicei cuplului (Marie-France, pe atunci în vârstă de 11 ani), punându-se el însuși în postura „logodnicului”, care este gata să treacă „dincolo”, fiind însoțit de tânăra fată, care îl acompaniază în acestă experiență finală și unică. Interpretarea baladei „Miorița”, marele text românesc al uniunii cosmice, poate și ea lumina anumite aspecte ale demersului hermeneutic brâncușian. Un alt element analizat a fost Masa Tăcerii, cu simbolismul ei pascal sau comemorativ, care poartă amprenta unui „anonimat cosmic”.
Una dintre mărețiile lui Brâncuși a fost aceea de a fi parcurs un drum „mitic”, aproape pe jos, din România în Franța, urmat de întâlnirea cu spiritul parizian al avangardei și, apoi, de reîntoarcerea sa spre spațiul natal, adică un balans între modernismul occidental și tradițiile propriei țări, de care, de fapt, nu s-a desprins niciodată (sau s-a desprins pentru a se întoarce din nou, ca în parabola rabinului din Cracovia, preluată dintr-o carte a lui Mircea Eliade).
S-ar putea spune că, în principal, Lucia Corrain a coroborat contemplarea ansamblului cu analiza ulterioară a surselor scrise, ceea ce a condus la construcția cărții publicate.
Victor Ieromin Stoichiţă a apreciat faptul că Lucia Corrain, într-un mod rafinat, a reușit să utilizeze instrumente de lectură adecvate, debarasându-le de un „balast” uneori prea sec și prea mecanic, pentru a înțelege, într-un periplu personal și intelectual, cu totul impresionant, opera lui Brâncuși.
Cristian Robert-Velescu a perceput cartea respectivă ca pe o „oglindă ciudată cu două voleuri, unul care surprinde raporturile morfologice ale ansamblului de la Târgu Jiu și un altul, referitor la raporturile sintactice. Volumul ne-a îngăduit să chibzuim asupra a ceea ce înseamnă morfologie și ce înseamnă sintaxă: morfologia ține de lumea zeilor, în vreme ce sintaxa își caută un sălaș în mintea schimbătoare a omului. Iată de ce trei brâncușiologi, care ne-am întânit astăzi în mansarda facultății, oferim trei sintaxe diferite”.
Doina Lemny a găsit, de asemenea, cuvinte de laudă pentru demersul scriitoarei, făcând observația că opera monumentală de la Târgu Jiu trebuie, însă, interpretată în cadrul unui ansamblu mai vast al creației marelui sculptor. Fiind ulterior intervievată, l-a considerat pe Brâncuși un „erou” și o „mândrie națională”, care, însă, a ajuns atât de supradimensionat, încât s-a creat impresia unei cunoașteri perfecte. Totuși, „el se cere descoperit. De aceea, consider că expoziția pe care am organizat-o la Timișoara este un punct de plecare: cel care intră trebuie să privească și să își aleagă o operă, două, important fiind ca acestea să îi rămână în memorie. Brâncuși cere să fie receptat nu inteligibil, ci cere un soi de comuniune sufletească”.
Giordano Conti a evocat și el contactul „aproape suprareal” pe care l-a avut, atunci când a captat imaginile operelor la apus de soare, având impresia că aparatul său „fotografiază singur” în jurul acestora.
Din sală au contribuit la dezbatere și alți specialiști, punând în lumină și aspecte mai puțin cunoscute din viața și opera lui Constantin Brâncuși (deși esențiale) și, în special, privind capodopera sa de la Târgu Jiu, așa încât publicul a putut beneficia de explicații venite din perspective diferite.
Sorin Lory Buliga, reprezentant al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, după ce a apreciat filonul sigur al unor surse românești în opera marelui sculptor, pe care l-a explorat Lucia Corrain în lucrarea ei plină de sensibilitate, a evidențiat câteva aspecte importante, cum ar fi acela că Brâncuși nu a vorbit niciodată despre vreun „ansamblu” la Târgu Jiu, ci separat despre acele trei piese monumentale ale sale, folosind în fața unui prieten apropiat termenul de „trigemenea” (denumirea de „ansamblu” a apărut doar în documentele primăriei Târgu Jiu, fiind apoi preluată de cercetători). De asemenea, artistul nu a dat nicio indicație despre sensul de parcurgere al Căii Eroilor, mai ales că lui nu i s-a comandat inițial un „ansamblu”, ci un singur monument al eroilor (Coloana fără Sfârșit). Ulterior, văzând ajutorul entuziast al Ligii Femeilor Gorjene, a hotărât să realizeze și celelate opere din travertin din Grădina Publică.
Cercetătorul a concluzionat că Brâncuși nu poate fi înțeles printr-o abordare unilaterală, ci din mai multe perspective: tradițiile populare românești, multe de tip animist și panteist, religia ortodoxă (amalgamarea spirituală și istorică a celor două a fost denumită de M. Eliade „creștinism cosmic”), influențele curentelor de avangardă pariziene, precum și ale filosofiilor din spațiul indo-tibetan, din moment ce a călătorit la Indore să realizeze un templu și a fost fascinat, timp îndelungat, de biografia călugărului budist Milarepa.
Temele abordate, atractive și foarte interesante pentru cultura europeană contemporană, au fost urmărite cu atenție de un public numeros (cca 150 de persoane), format din profesori, cercetători, studenți și timișoreni atrași de opera lui Brâncuși, care s-a dovedit încântat de conferință și de pluralitatea punctelor de vedere susținute, chiar dacă unele contradictorii.
Sorin Buliga
