Ca în fiecare an, Centrul Cultural al M.A.I. și Corpul Național al Polițiștilor sunt în căutarea unor investigatori cu fler, imaginație și… doritori să pună pe hârtie fapte, peripeții și aventuri cu iz polițienesc.
Cea de-a șasea ediție a concursului ”Micul detectiv” se va desfășura în perioada ianuarie-iunie 2024. Se vor putea înscrie în această „misiune literară“ copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 15 ani, ai căror părinți fac parte din Ministerul Afacerilor Interne. Calendarul ediției 2024 a concursului este următorul: perioada de desfășurare – ianuarie-iunie; până la 28 iunie: redactarea textelor de către participanți – max. 10 pagini, în format A4, font 14, Times New Roman, la 1 rând; 15-26 iulie: jurizarea și desemnarea câștigătorilor; august: editarea volumului de către Editura M.A.I., lansarea Antologiei de proză polițistă și premierea câștigătorilor – cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.
I.M.