Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, prin membrii ei, exprimă profundul regret în fața destinului implacabil, provocat de trecerea neașteptată la cele veșnice a sculptorului și autenticului om de cultură Vlad Ciobanu.
„Vlad Ciobanu s-a născut la 11 aprilie 1948, în comuna Pungești, județul Vaslui, a absolvit Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din București. Din anul 1990 a predat sculptura la Universitatea Națională de Arte București, fiind apreciat de colegi și studenți. Artist vizionar, dotat cu o enormă putere de muncă, exponent al unei generații de sculptori post brâncușieni făuritori ai artei contemporane, a realizat o importantă operă sculpturală, marcând fundamental dezvoltarea artei românești contemporane, pe care a slujit-o cu credință și devotament. Și-a legat numele de dezvoltarea culturii Gorjului, prin colaborările și proiectele personale sau de grup pe care le-a avut cu lumea culturală gorjeană, fiind fondatorul unor importante reviste de cultură și artă, simpozioane internaționale de sculptură, activând ca Vicepreședinte al Consiliului Științific al Centrului de Cercetare și Promovare și Conservare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. A primit în semn de recunoștință pentru activitatea artistică numeroase premii: 1985 Premiul Concursului pentru Desen și Sculptură | „Amici del Pomero”, Milano, Italia; 1999 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Artă Ambientală; 1999 Medalia de aur „Dantesca”, Ravenna, Italia; 2005 Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură. A inițiat și a participat la o seamă de lucrări la simpozioane naționale şi internaționale de sculptură: Hobiţa, Târgu Jiu, Sălişte, Măgura, Bacău, Sighet, Ipoteşti, Negreşti (Oaş), Bor (Iugoslavia),Troian (Bulgaria), Usice (Serbia) ş.a. În 2004 a fost declarat cel mai bun sculptor român având numeroase expoziții personale sau de grup în țară, dar și în străinătate: Olanda, Italia, Spania, Serbia, Bulgaria, Austria, Germania, Franța. Monumente de for public semnate de Vlad Ciobanu se regăsesc printre altele la: Alexandria – „Eroul Necunoscut”, Alba Iulia – „Regele Ferdinand” sau Onești – „Dimitrie Cantemir”, Târgu Jiu – „Ioan Popilian” .Un număr important de sculpturi monumentale realizate de artist în cadrul “Atelierelor Brâncuși”, Simpozionul Internațional de Sculptură, sunt amplasate pe raza municipiului Târgu Jiu. Sculptorul Vlad Ciobanu a fost coordonator şi curator al Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” de la Târgu Jiu, edițiile 2005, 2015, 2016, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021. Din această postură în care s-a manifestat ca un mare iubitor de Brâncuși și al sculpturii contemporane, a construit, prin colaborarea cu instituțiile și prin strategia sa de invitare a unor mari sculptori români sau străini, un patrimoniu uriaș de sculptură care se găsește amplasată în orașul Târgu Jiu. A scris numeroase articole, comunicări şi eseuri publicate despre viața și opera lui Constantin Brâncuşi, în publicaţiile „Academica”, „Brâncuşi”, „Viaţa Românească”, „România Literară”, „Confesiuni” ş.a. În anul 2021, cu ocazia „Colocviilor Brâncuşi”, Vlad Ciobanu a primit, la Târgu Jiu, Premiul „Restitutio Brâncuşi” al Asociaţiei cultural-istorice „Pleniceanu”, premiu oferit anual celor care prin activitatea lor contribuie la popularizarea operelor și personalității sculptorului Naţional. Omul de cultură Vlad Ciobanu și-a legat numele fundamental de dezvoltarea patrimoniului cultural de la Târgu Jiu, inclusiv de cel al activității Filialei Târgu Jiu a UAP din România, fiind unul dintre cei care au susținut și încurajat activitatea acestei asociații profesionale, contribuind la prestigiul și vizibilitatea membrilor ei. Colegii artiști, profund îndurerați de tragica veste care ne-a întristat, transmit condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Artiștii plastici și lumea culturală gorjeană nu te vor uita niciodată, Vlad! Memorie veșnică!”, a transmis Consiliul Director al Filialei Târgu Jiu a UAP.