Se reorganizează sindicatele din CEO!

2358

Începând din acest an, doar două dintre cele patru federații din cadrul Complexului Energetic Oltenia, ,,Univers” și ,,Mine Energie”, vor avea reprezentativitate pentru a putea participa la negocierile cu administrația. Surse sindicale susțin că deja se fac demersuri pentru ca un sindicat din cadrul companiei să devină majoritar. Este vorba de Sindicatul Liber Oltenia care deține structuri în multe dintre subunitățile CEO.

Cel puțin două dintre sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia și-au modificat structura, luna trecută, și, potrivit surselor citate, se intenționează ca organizația sindicală condusă de Dumitru Pîrvulescu să devină majoritară în compania energetică. De altfel, la începutul lunii decembrie 2023, a fost modificată structura Comitetului de Coordonare a Sindicatului Liber Oltenia, iar Dumitru Pîrvulescu a fost reales președinte al organizației. Din Comitetul de Coordonare al Sindicatului Liber Oltenia mai fac parte prim-vicepreședintele Nicolae Marcu, vicepreședinții Gheorghe Migiu, lider Depozit Cocoreni; Nicușor Croitoru, lider Cariera Tismana; Dumitru Ianăși, lider Conservare Perimetre Miniere; Alin Simion Ungureanu, lider UPRUM Rovinari; Ion Minciună, lider Cariera Pinoasa, care deține și funcția de secretar general. Alături de aceștia fac echipă în forul de conducere al organizației sindicale Eugenia Pârvulescu, reprezentanta femeilor, Marius Chițescu (Peșteana Nord), Constantin Șișu și Ion Sorin Piperea, tot de la Peșteana Nord, Vasile Văduva (Depozit Cocoreni), Natalia Cernea și Vasile Pleșoaica (ELCFU), Ion Sorin Păducel (SE Rovinari), Constantin Cristian Tauru (Cariera Roșia), Nicolae Bodislav, Cosmin Nicușor Daju și Alexandru Dorin Păsărin (Secția Lucrări Miniere Peșteana), Vasile Costache (UPRUM Rovinari), Adrian Cosmin Guran, Dumitru Bobei și Ion Daniel Popescu (Cariera Tismana), Claudiu Niță și Ion Bogdan (Cariera Pinoasa), Elvis Dănuț Vijaică (Perimetre Miniere) și Alexie Pîrvulescu (CEO Executiv). Sindicatul Liber Oltenia este fostul Sindicat Peșteana, condus tot de Pîrvulescu, organizație care și-a schimbat denumirea în urmă cu cinci ani și a reușit să-și creeze structuri în multe dintre subunitățile CEO. Tot luna trecută și-a schimbat structura și Sindicatul SMART – Sindicatul salariaților din minerit și alte activități reprezentând TESA, fostul Sindicat al Salariaților din SNLO – Sediu, condus de Laviniu Cristian Popescu. Aceleași surse susțin că mai multe sindicate mici din cadrul CEO ar fuziona cu Sindicatul Liber Oltenia condus de Pîrvulescu. Intenția este aceea ca un sindicat majoritar ar sta la masa negocierilor viitorului contract colectiv de muncă. Actualul CCM, aflat în vigoare până la 1 aprilie, a fost negociat de patru federaţii sindicale reprezentative.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.