Primarul din Tismana, în litigiu cu consilierii locali

294

primar-tismana-buzianuPrimarul localităţii Tismana, Constantin Buzianu, este foarte supărat pe o parte dintre consilierii locali. Asta deoarece opt dintre aceştia nu sunt de acord cu investiţiile ce trebuie făcute urgent în satele ce aparţin oraşului. Edilul local se plânge că nu mai poate continua lucrările de asfaltare, începute anul trecut, întrucât consilierii PNL şi PSD i-ar pune, în mod voit, beţe-n roate.

Multe dintre investiţiile făcute anul trecut de către Constantin Buzianu, primarul oraşului Tismana, nu mai pot fi continuate. Şi asta nu din lipsă de fonduri. Edilul este foarte supărat că peste trei kilometri de drum, a căror asfaltare a fost începută în urmă cu un an, este acum întreruptă. Motivul este că opt dintre consilierii locali ai oraşului Tismana, care aparţin altor partide decât celui al primarului, ar încerca cu orice preţ să stopeze aceste investiţii.

Da şi apoi nu

Primarul explică cum s-au derulat lucrurile. Acesta a povestit că, după ce a fost aprobată asfaltarea drumurilor, de către toţi consilierii, în urmă cu un an, au început lucrările în cauză. Astfel între Căminul Cultural Topeşti şi Şcoala Nouă din localitate s-a aprobat un kilometru de drum, la fel şi la Vânăta. De altfel, de începerea asfaltării s-au bucurat, anul trecut, şi locuitorii din Pocruia, explică edilul, unde trebuiau să fie finalizaţi aproximativ doi kilometri de drum. Dar, consilierii locali nu au mai fost de acord să mai continue proiectele.

Plan anti-Buzianu

În această situaţie primarul Buzianu nu s-a lăsat uşor convins să renunţe la ce a început. „Opt dintre consilierii locali, care fac parte din Partidul Social Democrat şi din Partidul Naţional Liberal, cu toate că anul trecut au aprobat asfaltarea drumurilor, acum nu mai vor să continuăm. Aşa au hotărât ei. Fac asta pentru că nu mai vor să fie Buzianu primar. Asta ca să spună lumea că nu fac nimic şi să nu mă voteze”, a declarat edilul oraşului. Acesta a mai spus că a atacat hotărârea consilierilor. „Am făcut recurs la Prefectură, contest hotărârea lor. Cu toate că sunt oameni deştepţi ei, consilierii, au funcţii de profesori, ingineri, tot fac asemenea gesturi”, a explicat, contrariat, edilul oraşului Tismana.

„Bineînţeles că voi candida”

Constantin Buzianu, membru al Partidului Democrat Liberal (PDL), nu are de gând să renunţe la o nouă candidatură. Nu vrea să se dea bătut şi spune că mai are multe proiecte de continuat pentru localitate. „Bineînţeles că voi mai candida. Tot pentru PDL. Acesta este al doilea mandat al meu, la primul am candidat pentru PRM”, a spus edilul.

Mulţumit de parlamentarii PDL

Buzianu se declară de altfel foarte încântat şi de colaborarea pe care a avut-o cu cei trei dintre parlamentarii PDL din Gorj. „M-au ajutat foarte mult Ion Ruşeţ, Constantin Severus Militaru şi Dian Popescu. Am numărul lor şi îi sun mereu. Am avut o bună colaborare tot timpul, mereu au fost alături de mine”, a declarat primarul. Întrebat dacă va mai fi susţinut de colegii de partid şi la alegerile de anul viitor, Buzianu a spus: ”este prematur să mă pronunţ cu privire la susţinerea de anul viitor al acestora. Nu am discutat încă cu privire la acest subiect. Mai e mult până la alegeri. Până atunci fiecare îşi vede de proiectele pe care le are de făcut”.

„Nu mai fac niciun demers pentru ca Tismana să devină comună, din nou”

Sub conducerea lui Buzianu, Tismana a fost localitatea care s-a transformat în oraş, în urmă cu şase ani. E cel mai nou oraş al judeţului Gorj, iar pentru crearea lui, s-au făcut eforturi uriaşe. Însă, trecerea comunei Tismana la oraş a adus multe greutăţi atât localnicilor cât şi autorităţilor. „Nu suntem în măsură să obţinem fonduri, nici ca oraş, pentru că avem sub 10.000 de locuitori, şi nu suntem nici comună, în mod oficial. Astfel, este foarte greu”, a declarat Buzianu. Edilul nu mai vrea însă să facă niciun demers pentru ca Tismana să-şi reia vechiul statut. „Nu mai încerc să fac din oraşul Tismana, localitate. Am văzut că au fost alţi colegi de-ai mei din ţară, primari în alte oraşe. Nu au rezolvat nimic. Ar fi trebuit să fac un referendum, dar mă costă peste un miliard de lei vechi. Mai bine banii aceştia îi investesc în ceva folositor pentru locuitorii oraşului”, a adăugat primarul.

Canalizare şi staţie de epurare, în viitorul mandat

Dacă va câştiga alegerile de anul viitor, Constantin Buzianu este hotărât să continue investiţiile pentru ca locuitorii oraşului Tismana să aibă condiţii bune de trai. Chiar şi anul acesta, primarul a dorit să întocmească documentaţia pentru a accesa fonduri în vederea realizării a cinci kilometri de drum, în câteva sate. Însă, şi de această dată, consilierii locali nu l-au lăsat să o facă. „Tot cei opt consilieri locali nu m-au lăsat să fac documentaţia necesară pentru asfaltarea, cu câte un kilometru, pentru cinci sate. Este vorba de satul Vâlcele, Celei, Vânăta, Gornoviţa şi Ungureni”, a mai adăugat edilul. Acesta a mai spus că dacă va fi reales primar anul viitor, va încerca să obţină fonduri pentru ca în oraşul Tismana să fie făcute o staţie de epurare şi canalizare.

Ana-Maria Catalinoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.