Motto: ,,Alăturăm observarea cum că limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial,ba chiar un criteriu al culturii.” – Mihai Eminescu
Pleonasmul este o eroare de exprimare constând în folosirea unor cuvinte, expresii, propoziții, care repetă în mod inutil aceeași idee. Cele mai frecvente pleonasme întâlnite în limba vorbită sau scrisă sunt acele construcții cu verbe precedate de prefixe iterative (care exprimă ideea de repetare) urmate de locuțiunea adverbială “din nou” sau de adverbele “iarăși” și “iar”: “a reveni”, “a reciti” sau “a răsciti”, “a retipări”, “a realege”, “a răscumpara” etc.
Greșit: Am recitit (răscitit) din nou această carte. Am retipărit iarăși cartea. Am reales iar același primar.
Corect: Am recitit această carte. Am răscitit această carte. Am retipărit cartea. Am reales același primar.
Am citit din nou această carte. Am tipărit iarăși cartea. Am ales iar același primar.
În concluzie, atât verbele precedate de prefixe iterative cât și locuțiunea adverbială “din nou” și adverbele “iarăși” și “iar” exprimă ideea de repetare.
În continuare, dăm exemple de pleonasme răspândite în exprimarea vorbitorilor mai greu sesizabile. Pentru a ne lămuri de prezența acestora e necesar să consultăm “Dicționarul explicativ al limbii române” (DEX). Poate că rămânem surprinși de existența unui pleonasm de felul acesta: “repetă încă o dată”, “de două ori”, “pentru a doua oară”. A repeta înseamnă a spune, a face, a produce încă o dată sau de mai multe ori (DEX).
Ne ducem la magazin și solicităm un costum de haine. “Costum de haine” este un pleonasm. În DEX – costum, ansamblu de piese vestimentare, haină și pantaloni sau sacou si fustă pentru bărbați sau pentru femei.
Corect: Dați-mi un costum bărbătesc! Dați-mi un costum de damă (sau femeiesc)!
Alte pleonasme: “continuă mai departe”, “primul debut”, “exclusiv numai”, “posibilitatea de a putea face”. “A continua”, verb intranzitiv (“a merge înainte, mai departe”) și tranzitiv (“a duce mai departe un lucru început”). Corect: Continuă, te rog! ,,Debut” înseamnă început, intrare într-o profesie, într-o activitate, operă, lucrare care constituie acest început. Cuvântul “exclusiv”, potrivit dicționarului, cuprinde și ideea de “numai” (adverb). Sensul cuvântului “posibilitate” exprimă faptul de a fi posibil ceea ce este cu putință şi poate deveni realitate. Prin urmare, introducerea verbului “a putea” este inutilă. Corect: Avem posibilitatea de a ne întâlni după program. Mereu a fost pusă în discuție existența unui pleonasm în formularea “se întoarce înapoi”. După opinia lui Al. Graur, nu este un pleonasm ,,sensibil”, având în vedere că unul din sensurile acesteia este “a se indrepta spre un punct” schimbând radical direcția inițială”. Fară îndoială, putem spune că numai un incult mai rostește sau scrie “dar însă”. Cele două conjuncții adversative au același rol. Sunt conjuncții coordonatoare care leagă propoziții sau părți de propoziție adversative.
Cu toate că s-a scris mereu despre formații pleonastice precum: “mai superior”, “mai inferior”, “cel mai principal” sau “și-a adus aportul”, unii vorbitori continuă să le folosească. Primele, “mai superior”, “mai inferior” fac parte din adjectivele care, în limba latină, reprezentau forme ale comparativului sau ale superlativului: “inferior”, “superior”, “major”, “minor”, “exterior”, “optim”, “minim”, “suprem”. Adjectivul ,,principal”, prin sensul lui, exprimă o însușire ce nu poate fi comparată precum: “complet”, “egal”, “perfect”, “unic”, “întreg”, “negativ”, “pozitiv” etc. Cât privește ultimul pleonasm “a-și aduce aportul”, “a aduce” provine din limba franceză, “apporter”, la fel “aport” din “apporte”. “Aport” înseamnă o contribuție materială, intelectuală, morală etc, adusă de cineva într-o acțiune. Pentru a evita pleonasmul, folosim cuvântul “contribuție”, deși unul din sensurile acestui cuvânt este “aport”.
Nu de puține ori, unele persoane, chiar şi instruite, referindu-se la un scriitor, spun că acesta este un condeier de talent. Greșit! Potrivit dicționarului, dimpotrivă, este un scriitor mai puțin talentat. Am constatat și o răspândire a expresiei “perfect de bine”, deși “perfect” înseamnă “desăvârșit” și face parte din categoria adjectivelor care exprimă însușiri ce nu pot fi comparate.
Se întâlnesc frecvent construcții pleonastice în enunțuri cu verbe reflexive cu sens restrictiv (“a se limita”, “a se mărgini”, “a se rezuma”, “a se reduce”, “a se restrânge”, “a se delimita”, “a se mulțumi” (a nu pretinde mai mult) urmate de adverbele “numai” sau “doar” prin care se indică restricția sau exclusivitatea. Atât verbele căt și adverbele sugerează limitarea acțiunii. Un pleonasm frecvent întâlnit în exprimarea vorbitorilor este și acesta: Ni s-a mărit salariul cu un procent de zece la sută. “un procent de zece la sută” este pleonasm, deoarece “procent” înseamnă a suta parte dintr-o sumă. Corect trebuie spus: Ni s-a marit salariul cu “zece la sută” sau “cu zece procente”.
Alte pleonasme: “exemplu pilduitor”, “variațiuni diferite”, “realizări înfăptuite” sau “înfăptuiri realizate”, “sentimente sufletești”, “scurte alocuțiuni”, “a scruta cu atenție”, “a schița sumar”, “a rezuma sumar”, “a-și însuși pentru sine”, “a extermina” sau “a decima” în masă, “conlucrăm împreună”, “conviețuiesc împreună”. Trebuie evitată asocierea “un lucru firesc și natural”, frecvent întâlnită la politicieni.
Ca urmare a generalizării, unele pleonasme s-au gramaticalizat, nemaifiind greșeli de limbă: “ani de zile”, “Ieși afară!”, “Coboară jos!”. Gramaticalizate sunt și anticipările sau reluarea subiectelor, a complementelor directe și indirecte: “Virtutea pentru dânșii ea nu exista” (Eminescu). Pe colegi i-au primit bine. Lui Marcel i-a dat o carte.
Unele pleonasme au funcție stilistică: ,,I-am văzut cu ochii mei.” ,,I-am auzit cu urechile mele.” ,,A rostit aceste cuvinte cu gura lui.” Rolul acestora este de a întări ideea. Vorbitorul urmărește să-l convingă pe interlocutor de adevărul celor relatate. Același rol îl îndeplinește și pleonasmul din versurile eminesciene: “Moaie pana în culoarea unor vremi de mult trecute./Zugrăvește din nou iarăși pânzele posomorâte”. Locuțiunea adverbială “din nou” și adverbul “iarăși” au aceeași valoare.
În limba română întâlnim și pleonasme acceptabile numite tautologii. Tautologia constă într-o repetare a unui cuvânt cu intonație și funcție sintactică diferită sau asemănătoare în același enunț sau în altul: “Legea-i lege”; “copilu-i tot copil”; “eu îs bun cât îs bun”; “de glumeț, glumeț era moș Nichifor” (Creangă); “frate-frate, dar brânza e pe bani”; “Dealu-i deal și valea-i vale/Mândra-i mândră până moare” (folclor).
În concluzie, trebuie să avem mereu sub control exprimarea orală sau scrisă, pentru a nu cădea în capcana pleonasmelor.
În subsidiar, dorim să atragem atenţia că tot mai mulţi vorbitori, instruiţi sau mai puţin instruiţi, în exprimarea lor orală sau scrisă, abuzează de folosirea sintagmei ,,din cauza faptului că.”
Întrebuinţarea substantivului ,,faptului”, genul neutru, cazul genitiv, pus între locuţiunea prepoziţională ,,din cauza” şi conjuncţia ,,că” este inutilă. A devenit un adevărat clişeu lingvistic. De exemplu, enunţul: ,,Din cauza faptului că a fost bolnav, a absentat de la şcoală” poate fi simplificat printr-unul din cele 3 enunţuri: ,,Din cauza bolii, a absentat de la şcoală” sau ,,Din cauză că (locuţiune conjuncţională) s-a îmbolnăvit, a absentat de la şcoală.” Altă variantă: ,,Din cauză că a fost bolnav, a absentat de la şcoală”. Astfel, înlăturând cuvântul ,,faptului”, facem economie de cuvinte şi de propoziţii.
La recomandarea autorilor ,,Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” (DOOM3), trebuie evitate din exprimare unele clişee lingvistice: ,,a semnat ca primarul”, ,,a spune cu subiect şi predicat”, ,,a da cu subsemnatul” şi ,,e noaptea minţii”.
Constantin E. Ungureanu
