Interlopul Stăncioi, trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat și alte trei infracțiuni!

1655

Procurorii au finalizat cercetările în cazul lui Petre Stăncioi, târgujianul care l-a împușcat, în luna iulie a acestui an, pe partenerul de viață al fostei sale soții și l-au trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției (sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat); violare de domiciliu; nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă. Tribunalul Gorj a menținut, joi, măsura arestului preventiv a lui Stăncioi, în acest dosar, interlopul fiind deja în penitenciar, în executarea unei pedepse de 2 ani de închisoare pentru șantaj.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a finalizat actul de inculpare a lui Petre Stăncioi și a dispus, miercuri, 22 noiembrie a.c., trimiterea în judecată a acestuia, aflat în arest preventiv, de la finele lunii iulie, pentru comiterea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiției (sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat; violare de domiciliu; nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, procurorii au propus instanţei de judecată prelungirea măsurii arestării preventive a lui Stăncioi.
,,Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că, în seara zilei de 14.07.2023, în jurul orelor 23:00 (când afară se lăsase întunericul), după ce inculpatul S.P. s-a deplasat de la locuința sa de domiciliu (situată pe raza comunei Dănești) până la locuința familiei S. (situată pe raza comunei Turcineşti, satul Rugi), pe fondul unui stări conflictuale provocate de proprietatea unui teren cu suprafața de 1000 mp și motivat de dorința de a se răzbuna pentru condamnarea la pedeapsa de 2 ani închisoare cu executare pronunțată de Judecătoria Tg. Jiu pentru comiterea infracțiunii de șantaj, ca urmare a plângerilor și declarațiilor date în respectiva cauză de către de către cei doi soți, cu premeditare (pregătind în prealabil și urmărind uciderea soților S.), folosindu-se de un pistol de tip revolver marca „Smith & Wasson” de calibru 9 mm, armă de foc letală deținută și purtată fără drept, pe care a procurat-o anterior fără forme legale împreună cu muniția aferentă (26 cartușe), a tras șase focuri de armă asupra persoanelor vătămate S.E. (pe care însă nu a lovit-o) și S.A.C., provocând celui din urmă leziuni specifice de împușcare. În această împrejurare, inculpatul S.P. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanelor vătămate.
S-a reţinut că inculpatul S.P. a comis infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, aflate în concurs real de infracţiuni, fiind în stare de recidivă postcondamnatorie”, se arată în comunicatul procurorilor. Interlopul Petre Stăncioi, fostul patron al clubului de striptease ”FTE”, supranumit și ”pistolarul din Gorj”, după ce l-a împușcat de patru ori, în picioare și abdomen, pe partenerul de viață al fostei sale soții, va fi judecat de către Tribunalul Gorj. După comiterea infracțiunii, acesta a fugit de la locul faptei, iar timp de cinci zile, a fost căutat de sute de polițiști, dar și de un elicopter al MAI. Stăncioi a fost capturat, în cele din urmă, de polițiștii din cadrul Direcției de Operațiuni Speciale a IPJ Gorj, care l-au găsit la Iezureni, pe marginea Jiului. Bărbatul avea pistolul, cu care a tras patru gloanțe din cauciuc în concubinul soției sale, în borsetă. Deja de patru luni, interlopul se află în penitenciar, fiind în executarea pedepsei de doi ani de închisoare pentru șantaj.
George Constantin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.