CSM Târgu Jiu schimbă liniile înainte de partida cu Dinamo. La echipa de baschet au avut loc modificări în lot. O accidentare i-a îndemnat pe oficialii grupării gorjene să-l schimbe pe Jason Hubbard cu Cameron Oluyitan. Noua extremă a formației alb-albastre vine din Liga Profissional (Portugalia). Baschetbalistul, de 26 de ani, măsoară 2,02m și mai are experiențe europene în Spania și Suedia. Ultima oară, el a evoluat pentru CD Povoa. A semnat cu CSM Târgu Jiu până la finalul acestui sezon. Directorul tehnic al echipei, Claudiu Alionescu, a explicat ce aduce pe parchet Oluyitan. Antrenorul i-a mulțumit pentru înțelegere și lui Jason Hubbard, a cărui accidentare îl va ține departe de parchet între 6 și 8 săptămâni. Cele două părți au reziliat amiabil contractul. ,,Am încercat să ne orientăm rapid spre variantele pe care ni le puteam permite în acest moment, atât sportiv, cât și finaciar. Cameron Oluyitan este un jucător cu trei sezoane de experiență în Europa, în Spania, Suedia și Portugalia. Un jucător ce poate acoperi două poziții și care are o aruncare bună de 3 puncte, capitol la care noi suferim în acest moment. Sperăm ca adaptarea lui să fie destul de scurtă, pentru că așa cum spuneam urmează o perioadă cu meciuri importante pentru noi. Să sperăm că se rezolvă toate aspectele, astfel încât să-l putem folosi începând chiar de sâmbătă, de la meciul cu Dinamo. Vrem să-i mulțumim lui Jason Hubbard, pentru că a înțeles situația. Urmează o perioadă cu meciuri importante pentru noi și nu pe puteam permite să stăm fără un jucător străin o perioadă atât de mare”, a declarat Alionescu. Dacă primește cartea verde, Oluyitan ar putea debuta cu Dinamo București. Meciul are loc sâmbătă, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.
Cătălin Pasăre