Pe 9 noiembrie 1330, la Posada, avea loc celebrul atac al lui Basarab I asupra regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou, acțiune soldată cu o strălucită victorie a armatei românești.
Siteul „Istorie pe scurt” face o trecere în revistă a contextului în care Regele Ungariei a venit în Țara Românească pentru a-l pedepsi pe Basarab I, dar a sfârșit prin a fi aproape linșat de armata românilor. „Deși vasal al regelui Ungariei, așa cum este numit în mai multe documente ale vremii, Basarab dăduse destule semne de rebeliune față de cel ce ar fi trebuit să îi fie suveranan, Carol Robert de Anjou. În anul 1323, Basarab îl sprijină militar pe țarul bulgar Mihail Sisman în lupta împotriva Imperiul Bizantin, o acțiune ce încălca vasalitatea față de regele Ungariei. Un document emis de rege la 18 iunie 1325 îl numește pe voievodul muntean „Basarab transalpinul, necredincios coroanei maghiare” deoarece domnitorul român ocupase Banatul de Severin. La 28 iulie 1330, voievodul muntean este alături de același Mihai Sisman în lupta de la Velbuzd, împotriva regelui sârb Ștefan Decanski, un aliat al lui Carol Robert de Anjou. Probabil, acesta a și fost motivul pentru care regele ungur decide să dea o lecție rebelului valah și să îl îndepărteze de la domnie. Trecuseră doar câteva săptămâni de la înfrângerea vlaho-bulgarilor de la Velbuzd și Carol dă ordinul de adunare a armatei celei mari a Ungariei.
Dorința regelui de victorie era atât de mare încât nu a ținut cont că 8000 dintre cei mai buni cavaleri unguri se aflau în Polonia, luptând împotriva cavalerilor teutoni. Nici timpul scurt acordat mobilizării nu era de partea sa. Totuși, circa 30.000 de cavaleri, cu mult mai mult decât putea strânge valahul, luau drumul Țării Românești.
Dionisie Szecsi, castelan de Mehadia, și voievodul Transilvaniei, Tamaș Szecsenyi, figuri importante în statul maghiar, se aflau alături de rege. Primului îi fusese promis Severinul, în timp ce al doilea urma să primească o mare parte din Valahia. Încă de la începutul campaniei, cetatea Severinului cade. Basarab I a cerut pacea regelui Carol Robert de Anjou oferind ca despăgubire 7.000 de mărci de argint, adică 1.447 kg de argint sau 1.680.000 de dinari, Banatul de Severin, un tribut anual și un fiu al voievodului la curtea ungară drept garanție: „numai să vă întoarceți în pace și vă feriți de primejdii, că de veți veni mai încoace, nu veți scăpa de dânsele”.
Carol îl refuză, însă, și îl amenință teatral că “îl va scoate de barbă, din munții lui, ca pe un urs”. În timp ce Basarab își adună oastea, circa 10.000 de osteni, țărani și cavaleri, preferând să se ascundă în munți și să ducă o tactică de hărțuire, mândra armată ungară mărșăluia către Castrul Argys (Curtea de Argeș) reședința domnului muntean. Severinul cade primul, iar Curtea de Argeș este incendiată de regele răzbunător. Bolile și lipsurile armatei cauzate de pustiirea pământurilor valahe de către Basarab îl silesc pe Carol Robert să ceară retragerea. Nu era chiar victoria zdrobitoare pe care și-o dorise, dar era o lecție pe care valahul ar fi trebuit să o înțeleagă pentru totdeauna.
Drumul de întoarcere al învingătorilor nu este cunoscut nici astăzi, Posada rămânând o locație enigmatică, posibil Munții Cernei, Țara Loviștei sau masivul Făgăraș.
Cert este că Basarab, înțelegând că aceasta este singură lui șansă de a învinge floarea cavalerilor unguri, acționează fără să stea în dubii. În misterioasa trecătoare de
la Posada, el tăie copacii astfel încât să poate fi prăvălii peste dușmanii săi la o simplă împingere. Mii de pietre sunt strânse cu același scop pe marginea prăpastiei. Prin păduri, arcașii și călăreții săi nu așteptau decât semnalul de atac. Iar acesta nu a întârziat să apăra”. (…) Aproape toți cavalerii unguri au fost uciși în strâmtoarea Posadei, oferind posterității una dintre cele mai mari și mai rușinoase înfrângeri din istoria Ungariei.
Regele Carol Robert de Anjou nu a mai intrat niciodată în Valahia și nici nu a mai încercat să lupte împotriva lui Basarab. Țara Românească se născuse, iar visul Ungariei de a atinge Marea Neagră se sfârșise pentru totdeauna. Principalul izvor referitor la evenimentele sângeroase din perioada 9 – 12 noiembrie 1330, ”Cronica pictată de la Viena”, a apărut prea târziu în timp şi prea departe geografic pentru a putea să ofere suficiente elemente pentru o identificare exactă a câmpului de bătălie. De-a lungul timpului, istoricii au identificat locul descris în ”Cronica pictată de la Viena” în diferite defileuri din zona Carpaților Meridionali: pe drumul dintre Curtea de Argeş şi Sibiu, undeva în zona localităţii Perişani, sau în defileul Timiş ului, undeva în zona abruptă şi împădurită din preajma comunei Teregova.
Ion M. Ungureanu
