Atletele din Gorj, vicecampioane naționale

1151

Ultima cursă a anului a adus noi medalii pentru atletele care reprezintă CSM Târgu Jiu și CS Pandurii. Echipa formată din Andreea Chivoiu, Mihaela Cepoi și Elena Bărăitaru a urcat pe treapta a doua a podiumului la Campionatul Național de Cros. Proba de 8.000 de metri a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în județul Suceava, la Poiana Stampei. Cele trei sportive sunt pregătite de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură.
Atletele cu dublă legitimare, Andreea Chivoiu și Mihaela Cepoi, au declarat, pentru csmtargujiu.ro, că și-au îndeplinit obiectivul în ultima competiție a anului și sunt motivate să aducă, în continuare rezultate bune. ,,A fost un concurs foarte greu, pe un traseu dificil, dar foarte frumos. Fiind ultima cursă din acest an am tras tare și, așa cum mi-am dorit, am reușit împreună cu echipa să terminăm pe podium și să devenim vicecampioane naționale. Sunt fericită pentru că am încheiat perioada competițională cu acest succes, dar și pentru faptul că se încheie un an în care am câștigat mai multe medalii. Sper ca anul viitor să fie unul și mai bun din punct de vedere al performanțelor”, a spus Chivoiu. ,,A fost o cursă frumoasă, traseul pe măsura așteptărilor, o adevărată cursă demnă de un Campionat Național. M-am simțit foarte bine și mă bucur că am reușit să închei anul cu bine, cu o clasare pe podium. Cel mai important este că, după această clasare, m-am motivat și mai tare pentru anul competițional ce urmează”, a declarat Cepoi.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.