Prezentăm astăzi una dintre modalităţile de sifonare a banilor din sistemul energetic naţional populat de armate de căpuşe. Căpuşarul, adică şeful căpuşelor, cel care ştie unde trebuie amplasate ca să sugă cât mai eficient, este Ionel Manţog. El este heblul care conectează interesul privat la sistemul public. O interfaţă profitabilă şi profesionistă.
Evident, în toată această afacere, Manţog a fost sprijinit de Adriean Videanu, cel care spunea despre Manţog că l-ar recomanda, fără reţineri, la conducerea Ministerului Economiei, în locul său. Prietenia celor doi are legături adânci şi poate, ca figură de stil, depăşeşte graniţele acestei ţări. Contracte de milioane de euro sunt atribuite, prin încredinţare directă, de la Complexurile Energetice din Gorj, unor off-shore-uri sau societăţi imobiliare falimentare din România. Se spune că toate acestea ar avea aceeaşi firmă de consultanţă, aceasta fiind de fapt o modalitate de încasare a “şpăgii”.
Deşi sunt companii ale statului, nimeni n-a făcut o analiză economică serioasă la Complexurile Energetice din Gorj, Turceni şi Rovinari “păstorite” de Ionel Manţog şi, până de curând, de Marcel Hoară. Poate nu întâmplător când Adriean Videanu a fost numit ministrul Economiei şi-a ales consilieri personali chiar pe Hoară şi Manţog. I-a pus apoi în fruntea celor două companii ale statului, extrem de importante, pe Hoară la Rovinari, iar pe Manţog la Complexul Energetic Turceni. Videanu avea astfel în mână cele două companii energetice. Trioul Videanu-Hoară-Manţog a putut “clădi” apoi cea mai eficientă acţiune de stors bani. La o analiză serioasă s-ar putea vedea cum zeci de milioane de euro pleacă din România în firme înfiinţate în Cipru, Turcia şi Grecia. Asta pe lângă cele din România, care au în acţionariat băieţi de nădejde din sfera Puterii sau apropiaţi ai acestora.
În ultimii doi ani, profitul Complexurilor Energetice Turceni şi Rovinari a scăzut spectaculos. La Turceni, de exemplu, profitul net al companiei în primele nouă luni al anului 2009 a scăzut de opt ori. De la 104 milioane de lei cât s-a înregistrat în 2008, s-a ajuns la 13 milioane de lei.
Nici la Rovinari, situaţia n-a fost deloc bună. S-a realizat astfel din ianuarie până în septembrie 2009 un profit net de 9,8 milioane lei, de cinci ori mai mic decât profitul net realizat în perioada similară din anul 2008, de 51,4 milioane de lei. Ca imaginea să fie clară, vorbim despre companii cu o cifră de afaceri de peste 800 de milioane de lei pe an.
Manţog: “Pe mine nu mă interesează profitul, ci investiţiile!”
Acum, situaţia e şi mai dezastruoasă. La 31 august, anul acesta, Complexul Energetic Turceni înregistra pierderi de 106 milioane de lei. Dar această situaţie a fost lămurită imediat de cel care se autointitulează specialist în energie, Ionel Manţog: “Pe mine nu mă interesează profitul, ci investiţiile”, a precizat acesta. Iar cifrele n-au contat pentru nimeni, cu atât mai puţin pentru Videanu, care nu pierdea nici o ocazie de a lăuda echipele manageriale de la cele două entităţi energetice, deşi acestea disponibilizau “în masă” salariaţii.
Dar să vedem pentru ce primeau cei din fruntea complexurilor laudele. Trebuie spus că la Complexul Turceni, directorul general este Octavian Graure, un membru important al Partidului Democrat-Liberal, şeful suprem al companiei este însă directorul economic Ionel Manţog. Nimic, nici un act şi nici un ban nu se mişcă din instituţie fără acordul expres al acestuia. Pe vremea când chiar Manţog era în capul trebii de la Turceni, fiind o scurtă perioadă directorul general al complexului, a apucat să încheie o lucrare de anvergură, dar cât se poate de păguboasă pentru companie.
Astfel, la începutul anului 2009, Complexul Energetic Turceni decide să înceapă lucrarea de desulfurare pentru modernizarea grupurilor energetice 3, 4, 5, 6 . Finanţarea pentru aceste grupuri fusese deja contractată din 2006 printr-un împrumut pe termen lung de la Banca de Comerţ Exterior a Japoniei, JBIC. Valoarea creditului, făcut în yeni japonezi, este echivalentul a 190 de milioane de euro. Nu este însă valoarea totală a lucrării, complexul punând diferenţa până la 220 de milioane de euro.
Funcţionarea Complexului Energetic Turceni este legată de realizarea până în 2012 a investiţiilor majore de mediu, inclusiv instalaţia de desulfurare. În caz contrar, termocentrala n-o să se poată conforma cu normele europene în domeniul protecţiei mediului, iar în acest caz va fi închisă.
Împrumutăm cât nu putem achita
La prima vedere, împrumutul de la japonezi pare extrem de avantajos, dobânda mică, perioada de graţie mare, de 10 ani, iar perioada de rambursare de 30 de ani.
Dacă facem un calcul, cinci ani deja au trecut, iar creditul este scadent începând cu 2015. Mai trebuie spus că, la negocierea creditului, japonezii au condiţionat acordarea acestuia. Două dintre condiţii sunt foarte importante. Prima este aceea ca orice fuziune, absorbţie, împărţire sau privatizare (n.n. – aici avem exemplul înfiinţării Electra) trebuie să fie făcute cu acordul lor, lucru care s-a şi întâmplat. A doua este ca locurile pe care se vor pune instalaţiile de desulfurare să fie modernizate. Aici există însă cea mai mare problemă. Pe blocurile vechi nu există garanţia unei durate de exploatare de 40 de ani, astfel încât japonezii să-şi poată recupera împrumutul.
Condiţia impusă, privind modernizarea, costă Complexul Energetic Turceni aproximativ 300 de milioane de euro doar pentru cele mai vechi grupuri energetice, respectiv 3 şi 6. Complexul a reuşit totuşi să ia un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, BERD, de 170 milioane de euro şi se află în negocieri pentru un alt credit de încă 150 de milioane de euro. Doar până aici dacă facem un calcul, Complexul Energetic Turceni are credite în valoare de peste 500 de milioane de euro la JBIC şi BERD. Este o datorie imensă pe care Complexul Turceni nu o va putea achita, Electra urmând să preia aceste datorii.
Dar cum s-au împărţit banii?
Lăsând la o parte incapacitatea companiei de a face faţă creditelor, aspect care nici măcar nu i-a interesat pe cei din fruntea societăţii energetice, grămada de bani a fost imediat împărţită cum trebuie. Peste 60% din banii japonezilor au fost deja folosiţi, iar întârzierile la lucrări sunt destul de mari. Cei care au câştigat cei 220 de milioane de euro pentru realizarea instalaţiilor de desulfurare la cele patru grupuri energetice până în 2013 au fost austriecii de la AUSTRIAN ENERGY & ENVIRONMENT & Co.KG. Numai că, firma austriacă a fost obligată să dea mai departe din lucrări unor firme “portocalii”. Aşa s-a întâmplat ca de “hălci” importante din lucrare să se ocupe firme de apartament, cu doi angajaţi, offs-hore-uri sau societăţi falimentare.
Pentru instalaţia de desulfurare a fost aleasă SC SYNERGY CONSTRUCT SRL, înregistrată în Bucureşti şi care aparţine lui Huseyin Karali şi Savas Gunata, doi cetăţeni de origine turcă.
Aici se spune că execuţia instalaţiei nu a reprezentat altceva decât o portiţă creată de Ionel Manţog pentru interpunerea ulterioară a unui număr mare de firme private “mărunte” pentru preluarea unor lucrări. Şi, într-adevăr, dacă verificăm lucrările atribuite direct sau unele prin selecţie de ofertă, pentru realizarea acestei investiţii vom descoperi cum apar firmele “clienţilor”.
Partidul e în toate!
Printre firmele favorizate pentru preluarea, prin atribuire directă de către antreprenorul general sau noul subantreprenor al unor lucrări regăsim societatea Gidazi din Craiova deţinută de Mariana Dobrică, Ydail Construct SRL din Murgeşti care a aparţinut primarului din Turceni, Ion Iordache, condusă acum de rudele acestuia. Primarul, deşi face parte din Partidul Naţional Liberal, la campania pentru prezidenţiale a donat bani în conturile PD-L.
Banii pentru diverse lucrări la investiţia de desulfurare au ajuns şi în conturile societăţilor MB Engineering SRL Bucureşti, deţinută de Alexandru Floroiu şi George Valentin Niculae, SC Sigma Gym Construct din Bucureşti, deţinută de Constantin Dimitrie Crăciun, SC Service Conf din Sibiu a soţilor Mărgineanu, SC Aston Com din Bucureşti ce aparţine lui Romulus Costin Chiliment şi Laurenţiu-Valentin Trante, Extravent Com SRL Bucureşti a lui Nicolae Dan-Ştefan, SC TMUCB SA Bucureşti, SC Debisud Iomport Export SRL Reşiţa, ce aparţine lui Marcel Mutulescu.
Din cei 220 de milioane de euro banii au mai ajuns şi în conturile societăţilor A şi RAL & MARA SRL Drobeta Turnu-Severin, deţinută de finii lui Ionel Manţog, Damitrade ce aparţine Mihaelei Gavrilescu, soţia secretarului executiv al Tineretului Democrat-Liberal şi fost director comercial la Complexul Energetic Turceni (o firmă de apartament cu doi angajaţi), Alpha Construct Sistem ce aparţine lui Constantin Izvoranu, prietenul bun al lui Ionel Manţog. Atât de bun, încât maşinile firmei lui Izvoranu sunt puse la dispoziţia lui Manţog chiar în momentul în care acesta a produs un accident în care a murit un om şi a vătămat grav altul se afla la volanul înmatriculat pe numele firmei lui Izvoranu.
O altă firmă de “casă” a democrat-liberalului este şi TPSUD Bâlteni, controlată de omul de afaceri Nicolae Sarcină. Acestea fiind şi societăţile care, în ultimii doi ani, se regăsesc în contractele comerciale ale Complexului Turceni.
Portugalia şi Grecia, destinaţia banilor statului
În afara acestora, contracte cu sume fabuloase au fost date unor societăţi fără bonitate sau unor off-shore-uri. Este cazul societăţii Confrasilvas Cofraje din comuna Bolintin-Deal, unde 51% din firmă este deţinută de o societate din Portugalia, GRUPO CONFRASILVAS SGPS SA, pe lângă acţionarii de cetăţenie portughezi Agelo Peixoto Martinho şi Paulo Jorge da Silva Mauricio. O altă firmă care a ajuns să aibă lucrări la Complexul Energetic Turceni este RUI TIMOTEO CONSTRUCT SRL Bucureşti, deţinută tot de un portughez De Castro Tomaz Timoteo Rui Manuel, sau Atlantis Proconstruct SRL Bucureşti, care aparţine unui cetăţean de origine turcă, Kaya Sayit. Exemplele pot continua cu SC Edrasis Construct Grup SRL Bucureşti ce aparţine lui Edrasis C. Psallidas din Grecia. Societatea Kefalonia din Bucureşti este în lichidare judiciară, dar a beneficiat şi ea de lucrări la compania statului, iar SC Synergy Construct din Bucureşti, firmă fără bonitate, a fost “ajutată” să subcontracteze unele lucrări atribuite companiei Austrian Energy & Environment, antreprenorul general al instalaţiei de desulfurare.
Întindem pisica… e de muls!
Din cauza interpunerii acestui număr mare de SRL-uri, lucrările la instalaţia de desulfurare sunt întârziate cu peste 18 luni. Această situaţia este tolerată bineînţeles de beneficiar, cu girul direct al lui Manţog, care, în loc să impună penalităţi antreprenorului general, pregăteşte terenul pentru acordarea unei prelungiri a termenului de punere în funcţiune a investiţiei, lăsând astfel impresia că îşi doreşte din tot sufletul eficientizarea producţiei de energie electrică. Este clar că Manţog îşi doreşte să întindă pisica, şi este evident pentru ce.
Din poziţia de director economic, Ionel Manţog controlează fluxurile economico-financiare ale Complexului Energetic Turceni, dar nu numai atât. Manţog a avut grijă, cu sprijinul nemijlocit al fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu, să-şi pună pe posturile ”cheie” şi oamenii de la Complexul Energetic Rovinari şi SNLO.
Tunurile cele mai mari le dă însă tot la Turceni. Şi pentru a se vedea diferenţa luăm ca exemplu Complexul Energetic Rovinari, unde au avut loc lucrări similare de desulfurare şi şlam dens. “La Rovinari, care este echipat cu grupuri energetice identice, lucrările au fost mult mai ieftine decât la Complexul Energetic Turceni. Pentru modernizarea unui bloc energetic la Complexul Energetic Rovinari s-au folosit 100 de milioane de euro faţă de 150 de milioane euro la Turceni, dar cea mai spectaculoasă este lucrarea de şlam dens. La Rovinari, lucrarea pentru două grupuri a costa 151 de milioane de lei, în timp ce la Turceni pentru patru grupuri, a costat 479 de milioane de lei, cu 170 de milioane mai mult”, a declarat fostul director general al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel.
Trebuie amintit că la Complexul Energetic Turceni lucrarea de şlam dens a fost atribuită societăţii ROMELECTRO SA din Bucureşti.
Manţog nu semnează, dă doar dispoziţii!
Toate aceste tranzacţii au fost efectuate cu acordul lui Adriean Videanu. Se spune că cei doi au obligat societatea să subcontracteze la firmele de partid. Neoficial, oamenii puşi de Manţog pe funcţii, dar care se tem de puşcărie, recunosc că în multe situaţii au semnat acte sau au dat decizii contrar voinţei lor.
În această privinţă, Manţog şi-a ales în compania statului o poziţie discretă, cea de director economic, dar prin care a avut grijă să nu-şi asume absolut nimic. Culmea, folosindu-se de o ilegalitate, girată tot de Adriean Videanu.
La începutul anului 2009, Adriean Videanu îi semna ordinul de numire în funcţia de director general la Complexul Energetic Turceni lui Ionel Manţog. Trei luni mai târziu, din cauza scandalului mediatic creat în jurul acestei numiri, având în vedere faptul că Manţog fusese trimis în judecată pentru fapte de corupţie şi mai era cercetat în alte dosare, a fost demis. Pentru a controla lucrurile din interior, lui Manţog i-a fost creată o funcţie care să-i permită dirijarea din umbră a întregii activităţi a companiei: cea de director economic.
Funcţia deţinută de Manţog la Turceni este însă singura din sistemul energetic de acest fel. El are în subordine Direcţiile de Investiţii, Comercială şi Resurse Umane, lucru care arată că prin ea controlează mai mult decât Direcţia Generală. Funcţia de director economic a fost creată special pentru Manţog, având în vedere că în organigramele celorlalte complexuri sau SNLO aceasta nu există. Cu toate acestea, conform legii Manţog nici nu putea ocupa o astfel de funcţie, având în vedere că studiile acestuia sunt juridice, el neputând pune viza de control financiar asupra documentelor. Şi nici n-o face. “Problema a fost rezolvată, domnul Manţog nu semnează acte, iar pentru viza controlul financiar semnează contabilul-şef al unităţii”, a explicat Octavian Graure, directorul general al Complexului Energetic Turceni.
Aşadar, din tot ceea ce dispune şi gândeşte Manţog, alţii îşi asumă. Privind situaţia ilegală în care se află Manţog la Turceni au existat numeroase interpelări adresate fostului ministru al Economiei, Adriean Videanu. Acesta s-a făcut că plouă şi a continuat să-l menţină în funcţie pe Manţog.
Videanu şi Manţog, parteneri de afaceri
Explicaţia ar putea sta într-o altă afacere făcută în ultimele săptămâni ale mandatului lui Videanu ca ministru al Economiei, când a exportat 500 de megawaţi printr-un pachet format de la Complexurile Energetice Turceni, Rovinari şi Hidroelectrica. Fără să scoată pe bursă vânzarea de energie şi printr-o derogare de la lege, Adriean Videanu a încredinţat direct firmei Rudnap din Serbia cei 500 de megawaţi la acelaşi preţ cu care îi produsese entităţile energetice, media fiind de 150 de lei pe megawatt. Ca să piardă urma afacerii, contractul a fost încheiat între Electrica şi firma Rudnap, societate deţinută de o companie cipriotă. Dacă ar fi scos pachetul pe bursă, statul ar fi avut de câştigat cel puţin 4 milioane de euro pe lună, cât se presupune că ar fi profitul minimum înregistrat de off-shore.
Aici, legătura între Manţog şi Videanu este evidentă. Videanu a derogat un ordin care interzicea tranzacţia de energie în afara bursei, iar Manţog a aranjat contractele de energie.
Contractele de consultanţă sau şpaga la români?
Şi pentru că la Gorj a pierdut controlul politic, fiind desemnată la cârma partidului o persoană care nu se află în graţiile lui, iar Videanu nu mai conduce Ministerul Economiei, se încearcă o altă variantă pentru “specialistul” Manţog. Cea de şef la Sistemului Electroenergetic Naţional, pentru a controla în totalitate tranzacţiile cu energie electrică. Dar ce au în comun toate firmele care deţin contracte cu Complexul Energetic Turceni? Majoritatea au încheiat contracte de consultanţă, iar patronii virează sumele de bani în firmele înregistrate în Luxembrug şi alte “paradisuri fiscale”. Acestea se pare că sunt controlate de cei care au dirijat afacerile, iar sumele sunt de fapt şpăgile cuvenite. Prin astfel de acţiuni se pun la adăpost multe întâmplări care pot avea loc în România, cum ar fi, de exemplu, să pierzi o plasă cu bani într-o cârciumă.
Gabriela Mladin
