,,Ștafeta veteranilor” Invictus a trecut prin Târgu Jiu, în drumul spre Carei!

1203

O cursă inedită, ajunsă la a zecea ediție, are loc zilele acestea prin diverse locuri din țară, Târgu Jiu fiind pe lista orașelor implicate în acțiunea respectivă. Este vorba despre Ștafeta Veteranilor, organizată de Invictus România, voluntarii fiind împărțiți pe trei trasee, fiecare purtând câte o ștafetă de culoare roșie, galbenă sau albastră. La Târgu Jiu a ajuns luni după-amiază ștafeta albastră, adusă fiind, de la Craiova, de voluntari care au parcurs traseul de peste 100 km ori în alergare, ori pe bicicletă. Dar, la finalul cursei, când au ajuns la Masa Tăcerii ori la Coloana Infinitului, niciunul nu s-a declarat obosit. „Noi suntem la prima participare. Participăm din partea Batalionului 20 Infanterie Dolj, cu lotul sportiv de la Brigada Multinațională Sud Est. Traseul a fost pentru noi, sportivii, unul destul de acceptabil, ținând cont că noi alergăm la concursurile sportive militare aplicative, a fost ceva normal. Am mers pe traseu și cu bicicleta, am parcurs o parte din traseu și în alergare, mai ales prin localități. Noi alergăm din plăcere și facem asta pentru că vrem să promovăm sportul și sănătatea”, a declarat locotenentul Alin Migiu, din partea echipei de voluntari venită de la Craiova. Echipa a poposit mai întâi la Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, unde a fost primită de voluntari de la IPJ, IJJ și ISU Gorj, precum și de Iani Gârbaciu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii. Acesta s-a alăturat și el echipei de voluntari, și a alergat până la Coloană, ieri dimineață făcând deplasarea împreună cu prefectul Iulian Popescu spre Petroșani pe bicicletă, după o trecere pe la Cimitirul Eroilor. Voluntarii implicați în acțiune au străbătut orașul de la un capăt la altul pe Calea Eroilor, traseul nefiind ales întâmplător. „Este un eveniment frumos, ne bucurăm că iată suntem la Târgu Jiu pe Calea Eroilor, un loc plin de tradiție și cu o semnificație aparte, un monument în aer liber ridicat de unul dintre cei mai importanți români, Constantin Brâncuși, în memoria eroilor noștri, cel mai potrivit loc pentru a ne arăta recunoștința față de eroii neamului românesc”, a transmis Iani Gârbaciu.
La Coloana Infinitului echipa de la Craiova a predat ștafeta albastră echipei de la Gorj, ștafeta fiind preluată de Dan Zidaru, un piteștean venit special la Târgu Jiu pentru acest eveniment, asociația Invictus neavând reprezentanți în plan local. „Aceasta nu este o competiție, nu e un concurs, nimeni nu primește medalii, e un eveniment la care participăm voluntar, atât militari, cât și civili. Suntem bucuroși că din ce în ce mai mulți voluntari, ca și mine, ne alăturăm acestei asociații, vrem să încurajăm mișcarea, la nivel național, dar și veteranii de azi, răniți în teatrele de operații. Aici au fost foarte mulți voluntari care au venit la Coloană, dar, în general, sunt din ce în ce mai mulți și în celelalte orașe puse pe harta ștafetei. Important este să se rețină că aceasta nu este o competiție, ci un omagiu pe care noi toți trebuie să îl aducem eroilor de ieri și de azi pentru sacrificiul făcut”, a menționat Dan Zidaru. Acesta a pornit ieri dimineață cu ștafeta albastră spre Petroșani pentru a o preda altor voluntari, traseul acesteia incluzând în zilele următoare Deva, Timișoara, Arad și alte localități din vestul țării. Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei, toate cele trei ștafete aflate acum prin țară se vor reuni la Carei pentru a forma, în mod simbolic, tricolorul.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here