Papură, interimar la Universitatea Craiova

1012

Corneliu Papură revine, oficial, la cârma Universității Craiova. Tehnicianul doljean va asigura interimatul după plecarea lui Laurențiu Reghecampf. Director tehnic, Papură va fi ajutat de Dragoș Bon și Ionuț Stancu. Din staff mai fac parte Cătălin Tudor și Daniel Ene (preparatori fizici), Daniel Tudor (antrenor cu portarii) și Marius Francisc, (analist video). Clubul a anunțat, joi, printr-un comunicat de presă care este situația de la nivelul băncii tehnice. ,,La data de 18 septembrie 2023, domnul Laurențiu Reghecampf și unul dintre membrii staffului său tehnic au denunțat unilateral contractele, printr-o notificare trimisă clubului. Conform regulamentelor FRF, contractul rămâne în vigoare până la data pronunţării unei decizii definitive şi irevocabile în acest sens, de către comisia jurisdicţională a FRF competentă. Până la finalizarea procedurii menționate mai sus, responsabilitatea pentru pregătirea echipei îi va reveni domnului Corneliu Papură, având funcția de director tehnic”, s-a arătat pe pagina de facebook a formației din Bănie. Așadar, Papură o va conduce pe Universitatea în duelul de la Cluj, cu ,,șepcile roșii”, programat sâmbătă, de la ora 21.30. Rămâne de văzut dacă Mihai Rotaru va alege alt ,,principal” după acel meci, sau ,,Papi” va fi creditat în continuare la cârma echipei.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here