Ministrul Mediului: Noi măsuri pentru transporturile ilegale de lemne

607
”Am modificat activitatea SUMAL 2.0: am introdus noi sancțiuni menite să descurajeze folosirea necorespunzătoare a dispozitivelor de marcat și am prevăzut dezactivarea din SUMAL 2.0 a mijloacelor ce transportă peste 10 mc fără acte. Un dosar penal întocmit pe loc, confiscarea mijlocului de transport cu care s-a comis ilegalitatea și suspendarea dreptului de a mai folosi SUMAL 2.0, prin dezactivarea acelui vehicul, înseamnă că nici transportatorul și nici autovehiculul nu vor mai putea fi implicate în activități care au legătură cu transportul de material lemnos pe întreg teritoriul României. De asemenea, avizul de însoțire a materialului lemnos va putea fi finalizat doar la destinația declarată în sistemul SUMAL, altfel aplicându-se suspendarea. Sperăm că toate aceste noi măsuri îi vor descuraja pe cei care încă se mai gândesc că pot tăia sau transporta ilegal material lemnos din pădurile noastre”, a anunțat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.